Băsescu: Dacă mâine Lukoil va stabili să nu reia producția, cer Guvernului să preia rafinăria Ploiești

Băsescu:  Dacă mâine Lukoil va stabili să nu reia producția, cer Guvernului să preia rafinăria Ploiești
Publicat: 09/10/2014, 16:55
Actualizat: 05/09/2019, 10:26

Președintele Băsescu a susținut că reacția României, a guvernului, față de Lukoil trebuie să fie „pe înțelesul rușilor”, el avertizând că această companie trebuie să se hotărască: ori respectă legile statului român și rămâne aici, ori, „dacă vrea legile de la Moscova, să se ducă acolo”.

„Nu discut decât de amenințarea, presiunea făcută de un lider al companiei Lukoil împotriva procurorilor și a Guvernului României. Consider că o astfel de abordare e inadmisibilă. Dacă mâine va stabili să nu reia producția, cer Guvernului României să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploiești. Pentru că asta depășește limitele unei companii care vrea sau nu vrea. Trebuie să ne amintim prețul cu care am privatizat-o, îl plătim și diferența cât a costat retehnologizarea îl plătim după ce constatăm dacă evaziunea fiscală a fost de 230 milioane euro sau a fost mai mare. La constatarea finală a ilegalităților comise de Lukoil, să discutăm în contrapartidă suma constatată a fi fraudă cu sumele investite de Lukoil în această rafinărie”, a spus șeful statului.

Băsescu a apreciat că amenințarea reprezentanților Lukoil cu oprirea producției este una de tip „putinian”.

„Este o abordare de tip putinian, așa ceva face Putin într-o țară, nu într-o țară a UE. Comportamentul nostru trebuie să fie pe înțelesul rușilor. Lukoil trebuie să se hotărască – respectă legile statului român sau dacă vrea legile de la Moscova, să se ducă acolo”, a spus președintele.

Vicepreședintele pe rafinare, marketing și distribuție din grupul rus Lukoil, Vladimir Nekrasov, a declarat miercuri, la Ploiești, că a încheiat o înțelegere cu procurorii români și că până vineri conducerea grupului petrolier va decide dacă va închide sau nu rafinăria Petrotel.

„Ar fi păcat să trebuiască să oprim rafinăria. Am investit mulți bani aici”, a spus Nekrasov, într-o întâlnire cu presa.

El a adăugat ca marți a avut întâlniri cu procurorul care anchetează dosarul Petrotel, cu vicepremierul Liviu Dragnea și cu ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

„Înțelegem foarte bine că ei (Dragnea și Nicolescu, n.r.) nu au cum să intervină într-o anchetă a procuraturii. Lor de asemenea le pare rău că în cazul opririi rafinăriei vor trebui să revizuiască în minus bugetul țării”, a adăugat Nekrasov.

El consideră că acuzațiile aduse rafinăriei sunt nefondate și a precizat că Parchetul nu i-a prezentat niciun document din care să reiasă vreun prejudiciu.

„Nu am văzut lucruri concrete, doar fraze generale”, a spus el, adăugând că a ajuns la o înțelegere cu Parchetul, dar fără să ofere detalii.

„Am ajuns la unele compromisuri pe care le vom raporta mâine (joi, n.r.) conducerii Lukoil. Dacă conducerea Lukoil își va da acceptul, repornim rafinăria. Dacă nu, nu. Noi considerăm că taxele de 700 milioane de dolari plătite până acum în acest an pot reprezenta măsuri asiguratorii”, a continuat Nekrasov.

El a afirmat că acuzațiile procurorilor sunt nefondate. „Astăzi am convenit măsuri asigurătorii care vor fi în vigoare pe perioada cercetării (…) Considerăm acuzațiile neîntemeiate. Persoanele fizice care au făcut așa ceva să fie sancționate, iar din acest punct de vedere, vom acorda tot sprijinul nostru la desfășurarea anchetei”, a continuat acesta.

Nekrasov a precizat că în prezent se află sub sechestru stocurile strategice de țiței și produse petroliere ale Petrotel, respectiv 100.000 tone țiței și circa 60.000 tone de benzină și motorină. De asemenea, tot patrimoniul rafinăriei este sub sechestru, precum și debitul pe care Lukoil România îl are către Petrotel.

„Pentru noi a fost o lovitură foarte mare oprirea rafinăriei, ne-a surprins această decizie”, a mai spus Nekrasov.

Parchetul Curții de Apel Ploiești a făcut săptămâna trecută percheziții la sediile Petrotel Lukoil Ploiești, Lukoil Energy&Gas România, Lukoil Lubricants East Europe, Agenția Lukom-A-România și TP LOG Services, toate din Ploiești, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală și restul din spălare de bani.

Directorul general al Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, a fost pus sub control judiciar, fiind urmărit penal pentru evaziune fiscală și spălare de bani.

Luni, premierul Victor Ponta spunea că procurorul este suveran și independent în cercetarea cazului Lukoil, însă Guvernul speră într-o soluție legală care să permită sancționarea persoanelor vinovate și recuperarea prejudiciului, dar și continuarea normală a activității și plata salariilor către angajați.

Sindicatul și directorul general ai Petrotel-Lukoil i-au solicitat premierului Victor Ponta sprijin pentru continuarea activității și deblocarea conturilor companiei, spunând că astfel pot fi plătite salariile angajaților, pot fi achiziționate materiale și pot fi plătiți furnizorii.

Parchetul Curții de Apel Ploiești a precizat că deciziile luate în cazul S.C. Petrotel Lukoil SA au rezultat în urma discuțiilor cu reprezentanții conducerii societății și „nu urmare unor declarații cu caracter public făcute de persoane din spațiul politic”.

Precizarea a fost făcută după ce premierul Victor Ponta a declarat – în contextul sechestrului impus inițial la Lukoil și opririi fabricii – că Guvernul speră într-o soluție legală care să permită sancționarea persoanelor vinovate și recuperarea prejudiciului, dar și continuarea normală a activității și plata salariilor către angajați, apreciind că nimeni nu fugea din țară cu conductele companiei.

Declarațiile lui Ponta și decizia ulterioară a procurorilor de ridicare parțială a sechestrului au determinat reacții politice, dar și reacția CSM, care joi a decis să sesizeze Inspecția Judiciară.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Ion Iliescu și Petre Roman, acuzați de infracțiuni împotriva umanității în dosarul Mineriadei. Ce riscă...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”