Prima pagină » Știri politice » Băsescu îl „irită” pe Sorin Grindeanu: N-o să-i convingă să voteze într-un fel toți cei care, de 20 de ani, ne înjură cu plăcuțe suedeze

Băsescu îl „irită” pe Sorin Grindeanu: N-o să-i convingă să voteze într-un fel toți cei care, de 20 de ani, ne înjură cu plăcuțe suedeze

„N-am nevoie de certificate de european din partea nimănui și nici pesediștii n-au nevoie de certificate de acest tip. Să-mi spună unu ca Băsescu sau ca alți domni care de 20 de ani ne spun cum trebuie să votăm, că sunt în Europa sau în afară. Asta e un lucru care mă agasează și mă irită”, spune luni prim-vicepreședintele PSD și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„E vorba de libertate, e vorba de un drept câștigat de fiecare dintre noi și de fiecare român. Eu fac parte dintr-un partid care atunci când era la guvernare a dus România în NATO, a terminat negocierile și a închis negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Aveam prim-ministru acest partid când am intrat în Schengen”, subliniază Sorin Grindeanu.

Liderul social-democraților spune că, indiferent cine câștigă Palatul Cotroceni, România nu va ieși din Uniunea Europeană. În schimb, poate fi vorba de o „anumită izolare în interiorul UE”, recunoaște Grindeanu.

„N-o să-i convingă Băsescu (pe pesediști – n.red.) să voteze într-un fel toți cei care, de 20 de ani, ne înjură cu plăcuțe suedeze și cu tot felul de lucruri, să-și schimbe tactica în ultimele zile, dacă vor votul pesediștilor, fiindcă altfel nu fac decât să-i irite pe români. Nu vor accepta să ieșim din Uniunea Europeană, indiferent cine e președinte. A, vorbim de o anumită izolare în interiorul Uniunii Europene. Asta poate să fie dacă președintele respectiv nu știe să-și facă bine pașii, dar nu de ieșire din Uniunea Europeană. Asta e sfidare la inteligență cine promovează așa ceva”, conchide Sorin Grindeanu.

PSD a decis să nu își declare susținerea pentru niciun candidat în turul II al alegerilor prezidențiale, programat pe 18 mai.

Foto: Mediafax – Alexandru Dobre

Video: Sorin Grindeanu – TikTok


CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Celebrul tren de lux care a trecut prin România își schimbă traseul din 2027! Noua destinație exclusivistă
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Mediafax
„Nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher”. Grindeanu NU vrea guvern minoritar
Click
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ