Prima pagină » Știri politice » Băsescu la mitingul de la Iași: Sunt convins că între țară și partide românii vor alege țara

Băsescu la mitingul de la Iași: Sunt convins că între țară și partide românii vor alege țara

Băsescu la mitingul de la Iași: Sunt convins că între țară și partide românii vor alege țara
Președintele suspendat, Traian Băsescu, le-a spus, sâmbătă, participanților la mitingul de la Iași, că este convins că în 29 iulie "poporul român va da o lecție teribilă clasei politice", respectiv "salvarea României" și că între țară și partide românii vor alege țara.

Președintele suspendat, Traian Băsescu, le-a spus, sâmbătă, participanților la mitingul de la Iași, că este convins că în 29 iulie „poporul român va da o lecție teribilă clasei politice”, respectiv „salvarea României” și că între țară și partide românii vor alege țara.

Traian Băsescu le-a spus celor peste 10.000 de participanți la mitingul din Piața Palatului Culturii din Iași că foarte mulți, precum Crin Antonescu, Victor Ponta, parlamentari, între care ieșeanul Relu Fenechiu, au afirmat că Uniunea Europeană trebuie să nu se bage „în treburile noastre”.

„Păi noi ne-am băgat în UE, iar UE e un club de state care respectă niște valori. Iar valorile democrației, valorile statului de drept sunt esențiale pentru a fi parte a aceste familii. De aceea, putem circula liber în UE, de aceea putem munci în UE, de aceea ni se dau subvenții la agricultură, de aceea ni se dau bani să construim autostrăzi. Iar atunci când nu respecți regulile statului de drept nici circulația liberă, nici banii nu mai sunt garantați”, a spus Băsescu.

El a susținut că aceia care l-au suspendat au crezut că dacă este un președinte la mijlocul celui de-al doilea mandat sondajele sunt valabile și la referendum.

„Aș vrea să vă asigur de un lucru: nu sunt valabile, pentru că romanii își vor apăra țara și demnitatea și, de ce nu, și președintele”, a susținut Băsescu.

Traian Băsescu a arătat că în ultimii ani „una din spaimele infractorilor din politică a fost justiția”, iar ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani îi înspăimântă, realizând că toți, pas cu pas, unul câte unul, vor veni să răspundă în fața legii.

Băsescu a menționat că Corneliu Iacobov „e bine parcat la Rahova”, Sorin Ovidiu Vîntu „e coleg cu el”, un alt coleg este Ioan Avram Mureșan, care „va gândi vreo 7 ani cum s-a jucat cu rezervele statului”, iar fostul premier Adrian Năstase „nu s-a jenat să meargă să le fie coleg”.

„Marea problemă este că vor veni și mulți alții, pentru că marele meu obiectiv a fost independența justiției. (…) Am numit la Parchet, la DNA, magistrați cinstiți, care iubesc legea și acest lucru îi înspăimântă pe useliști cel mai tare. Ei vor să redobândească controlul asupra justiției. Iar voi pe 29 le veți spune: «Nu, asta nu se poate, domnule șef»”, le-a mai spus Traian Băsescu participanților la miting.

El a amintit că, în 2009, 85% din români au votat că vor Parlament unicameral și 300 de parlamentari.

„A fost referendum validat de Curtea Constituțională. Sigur că da, parlamentarii au refuzat punerea în aplicare a acelui referendum pe care l-a cerut poporul. Astăzi, Parlamentul a stabilit un alt referendum, de data aceasta să întrebe poporul despre suspendarea președintelui. Când au fost cinstiți crezând în referendum? (…) Eu cred că nu vor fi niciodată cinstiți pentru că ce se trage din comuniști face cum au făcut comuniștii exact pe 29 iulie 1947, adică au scos partidele democratice, atunci PNȚCD, în afara legii. Ei ar vrea să scoată democrația în afara legii, iar noi toți o să le spunem «Nu»”, a adăugat Băsescu.

Traian Băsescu și-a exprimat convingerea că „poporul român va da o lecție teribilă clasei politice în 29 iulie, iar asta va fi salvarea României”.

„România are șansa unică: șansa ca poporul ei să vină pe 29 și să restabilească statul de drept și să reintroducă România între statele europene. Sunt convins că între țară și partide românii vor alege țara. Voi sunteți aici stăpâni, nu partidele”, le-a mai spus președintele suspendat participanților.

„Dragi români, vă spun la revedere, ne vedem pe 29, mergeți la urne, spuneți «Nu» și salvați țara de la izolare”, a mai spus Băsescu.

La final, doi tineri au adus „flacăra democrației” aprinsă săptămâna trecută la mitingul de la Cluj și care a fost purtată până la Iași.

„Sunt convins că românii vor ține aprinsă prin votul lor flacăra democrației, spuneți «Nu» loviturii de stat”, i-a îndemnat Băsescu pe oameni, precizând că în continuare flacăra va fi purtată până la București, la ultimul miting organizat pentru susținerea sa.

După ce a coborât de pe podiumul din mijlocul mulțimii, Traian Băsescu a urcat pe scena din piață, de unde vorbiseră liderii PDL, spunându-le oamenilor că vrea să îi vadă și de acolo și îndemnându-i din nou să meargă la vot. El a coborât și a făcut o baie de mulțime, apoi a plecat spre hotrelul unde este cazat, însoțit de câteva sute de oameni.

În timpul discursului președintelui suspendat, zeci de simpatizanți ai USL aflați lângă clădirea Prefecturii au început să scandeze „Jos Băsescu”, însă aceștia au fost acoperiți de scandările susținătorilor lui Băsescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O ROMÂNCĂ a dat lovitura în alegerile din SUA! Ce a făcut fostul lider PMP în Florida
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Eduard Novak neagă relația cu bruneta voluptoasă. Fostul ministru nu recunoaște nici după 4 ani legătura cu una dintre consilierele sale
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Mediafax
„NU am fost eu!” REACȚIA lui Trump după iminentul dezastru electoral al republicanilor
Click
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Digi24
Cum ar fi fabricat procurorul Teodor Niță un dosar penal pentru schimbarea din funcție a unui șef de la Garda de Coastă
Cancan.ro
Ispita Gabriella, mesaj cu subînțeles pentru Prințul Marco?! 'Au trecut 164 de zile de când îți aprind lumânări'
Ce se întâmplă doctore
3 zodii de femei care pot avea parte de schimbări majore în următorii 10 ani. Ambiția le poate duce departe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Test de cultură generală. Cine a inventat furculița?
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!