Prima pagină » Știri politice » Carmen IOHANNIS a anunțat că NU poate veni la audierea privind casele familiei din SIBIU

Carmen IOHANNIS a anunțat că NU poate veni la audierea privind casele familiei din SIBIU

Nicolae Oprea
Carmen IOHANNIS a anunțat că NU poate veni la audierea privind casele familiei din SIBIU
Carmen Iohannis a transmis procurorilor de la Parchetul General, că nu se poate prezenta la audierea programată joi prin intermediul unui fax, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Potrivit acelorași surse, Carmen Iohannis nu a precizat o dată la care se poate prezenta pentru a fi audiată de procurori.

Carmen Iohannis a fost citată pentru a se prezenta joi, 15 noiembrie, la Parchetul General, în dosarul deschis ca urmare a plângerii depuse de Lumea Justiției referitor la casele familiei din Sibiu.

Președintele țării a anunțat că soția sa nu se va prezenta la Parchet, pentru că se vor afla într-o vizită oficială la Londra. În același context, întâlnirea între președintele Klaus Iohannis și Theresa May, programată să aibă loc miercuri, de la ora 17.30, a fost anulată, la solicitarea premierului britanic, a informat Administrația Prezidențială.

Reprezentanți ai Parchetului General au declarat, pentru MEDIAFAX, că soția președintelui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis, a fost citată pentru a se prezenta joi, 15 noiembrie, la Parchetul General, în dosarul referitor la casele familiei din Sibiu.

Dosarul a fost deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) ca urmare a unei plângeri depuse Lumea Justiției împotriva notarului din Sibiu, Radu Gabriel Bucșă, și a soților Carmen și Klaus Iohannis. Sesizarea a fost depusă în legătură cu manoperele prin care cuplul prezidențial a intrat, începând cu 1999, în posesia a două imobile în centrul Sibiului. Imobilele aparțineau statului român și erau administrate de Primăria Sibiului, care a fost condusă în perioada iulie 2000 – noiembrie 2014 de Klaus Iohannis.

În sesizare se arată că, de pe urma exploatării unui imobil, soții Iohannis au obținut 320.000 euro, până când instanțele brașovene le-au anulat atât actul de vânzare-cumpărare declarându-i cumpărători care nu pot invocă buna-credință, precum și actele de moștenire care au stat la baza preluării imobilului din patrimoniul statului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
TRAGEDIE în Bulgaria! Accidente în lanț pe autostradă, un român printre RĂNIȚI
Click
Dan Nuțu, în stare gravă la spital! Actorul ar fi suferit un accident în locuința din România
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial