Prima pagină » Știri politice » Ce urmează după ce Curtea a decis că hotărârea care l-a salvat pe Șova este neconstituțională. Cele două scenarii posibile

Ce urmează după ce Curtea a decis că hotărârea care l-a salvat pe Șova este neconstituțională. Cele două scenarii posibile

Ce urmează după ce Curtea a decis că hotărârea care l-a salvat pe Șova este neconstituțională. Cele două scenarii posibile
După mai bine de o lună de când Senatului a dat un vot salvator pentru pesedistul Dan Șova, pe numele căruia DNA a cerut încuviințarea reținerii și arestării, situația pare că se apropie de sfârșit. Judecătorii CCR au decis că hotărârea redactată de Senat în acest caz, la o lună distanță de vot, este neconstituțională, iar acum senatorii au pe masă două scenarii posibile. Potrivit unor surse apropiate Curții, există, în primul rând, varianta reinterpretării votului, în sensul încuviințării reținerii și arestării preventive, sau chiar varianta reluării procedurii de vot. O a treia variantă nu există, susțin și liberalii.

Pentru a doua oară, judecătorii CCR pun piedici pesediștilor în cazul lui Dan Șova. Deși au dat un vot salvator pe 25 martie, care, în baza vechiului articol 24 din Statut, și a vechiului articol 173 din Regulament, l-a scăpat pe Șova de un eventual arest preventiv, liberalii, alături de președintele Klaus Iohannis și Consiliul Superior al Magistraturii, au contestat la CCR lipsa unei hotărâri a Senatului. Câștig de cauză la Curte a avut CSM, astfel că judecătorii constituționalau au obligat Senatul, pe 8 aprilie, să redacteze și să publice în Monitorul Oficial o hotărâre care să constate rezultatul votului dat pe 25 martie.

Abia pe 23 aprilie, după câteva zile de tergiversări, Senatul a publicat în Monitorul Oficial hotărârea, care a fost contestată la CCR chiar a doua zi.

Acum, CCR pune, din nou, Senatul, în fața unei decizieii dificile. Judecătorii au hotărât că respectiva hotărâe este neconstituțională. Potrivit unor surse apropiate Curții, nu există decât două variante posibile. Prima și cea mai ușoară ar fi reinterpretarea votului dat în cazul lui Dan Șova, astfel încât să devină o hotărâre de încuviințare a reținerii și arestării senatorului PSD. A doua variantă este reluarea procedurii de vot pe aceeași solicitare a procurorilor anticorupție.

Cele două scenarii sunt luate în calcul și de liberali. În opinia senatorului PNL Cristian Bodea, membru în comisia juridică, nu există o a treia variantă posibilă.

„Cel mai simplu ar fi reinterpretarea votului, ceea ce ar însemna că Senatul trebuie să dea o hotărâre de încuviințare, ținând de Constituție, de Regulament și de Statutul în vigoare. Nu au de ales. Trebuie văzută motivare și trebuie văzut încontro mergem. PSD nu mai are de ales, ori dă o hotărâre de încuviințare, ori reia toată procedura de vot și atunci vom vedea cum apără PSD ce a făcut domnul Șova […] Nu există o a treia variantă. Să mai dea o hotărâre pe ce? N-au cum„, a declarat Bodea, la Senat.

De altfel, și președintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat, anterior sesizării făcute de PNL, că dacă hotărârea va fi declarată neconstituțională, atunci votul în cazul lui Dan Șova ar putea fi reluat.

„Dacă am zice că e neconstituțional, cred că (Parlamentul – n. red.) ar trebui să adopte altă hotărâre, dacă aia nu e bună. Dacă va fi declarată ne-bună va trebui dată alta, nu? (…) Ar trebui să rejudece cererea aceea, mă gandesc. Altfel cum? Până acum, hotărârile Parlamentului care au fost declarate neconstituționale au fost refăcute, s-au luat alte hotărâri. Se reia totul de la capăt. Voi ați vrea să vă spun acum așa: dacă vine la noi dosarul acela (contestația formulată de PNL – n.red.) și admitem, îl arestează pe Șova. Nu pot să vă spun așa ceva, pentru că nici nu-i adevărat. Deci se reia votul, se face altă hotărâre”, a explicat, pe 23 aprilie, președintele CCR.

Cu toate acestea, pasul următor reprezintă publicarea motivării Curții în Monitorul Oficial, motivare care ar urma să vină în următoarele zile, cel târziu săptămâna viitoare, după cum au precizat surse apropiate CCR, pentru gândul.

Odată publicată în Monitorul Oficial, motivarea Curții va ajunge în Biroul Permanent pentru a fi trimisă, ulterior, la comisia juridică. Apoi, după un punct de vedere al senatorilor juriști, situația va fi tranșată în plenul Senatului, după cum a explicat și Călin Popescu Tăriceanu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ în Tulcea! O dronă s-ar fi prăbușit. Pompierii caută locul IMPACTULUI
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
ANALIZĂ Cum îl ajută pe Putin PROBLEMELE cu care se confruntă România
Click
De ce vezi curieri nepalezi cu geci și mănuși la temperaturi de 40°C. Explicația este surprinzătoare
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Andreea Esca a dezvăluit ce alimente evită pentru a se menține în formă: „Nu știu dacă am cel mai sănătos stil de viață”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Gândirea în afara tiparelor ar putea necesita un control al creierului mai redus