Cele ȘAPTE MOTIVE ALE SUSPENDĂRII președintelui TRAIAN BĂSESCU. Ce conține documentul USL

Cele ȘAPTE MOTIVE ALE SUSPENDĂRII președintelui TRAIAN BĂSESCU. Ce conține documentul USL
Publicat: 04/07/2012, 19:22
Actualizat: 05/07/2012, 22:56

USL a identificat, în cererea de suspendare a președintelui, șapte motive pentru care acesta ar trebui să plece de la Palatul Cotroceni. În preambulul documentului pe care USL l-a depus la Parlament se arată că „majoritatea deciziilor politice majore din ultimii 3 ani au fost luate în afara cadrului de funcționare democratică a statului și împotriva voinței poporului”.

„În ciuda faptului că în Constituție se prevede că Președintele are rolul de mediator între puterile Statului în vederea asigurării unei bune funcționări a autorităților publice, Traian Băsescu, în numele ideologiei politice a „președintelui jucător” și-a asumat în mod direct conducerea instituțiilor statului, fiind direct responsabil de majoritatea deciziilor care au dus la prăbușirea funcționării instituțiilor statului român, la adâncirea crizei economice, la impasul actual al statului de drept și la punerea în pericol a însăși principiilor fundamentale de funcționare ale statului democratic. Acțiunile președintelui au venit să încalce principiul separație puterilor în stat, având o atitudine de sfidare și denigrare a instituțiilor statului, prin excesul de autoritate manifestat public”, se aartă în cererea de suspendare.

CITEȘTE DOCUMENTUL INTEGRAL

MOTIVELE CARE AR JUSTIFICA SUSPENDAREA

1. Președintele a uzurpat rolul primului ministru și s-a substituit în atribuțiile constituționale ale Guvernului

USL susține că prin comportamentul său politic șesul statului s-a substituit guvernului în luarea deciziilor economice și sociale, exercitând astfel atribuțiile specifice premierului.

„Acțiunile președintelui au generat măsuri economico-sociale, ce au vizat categoriile sociale vulnerabile, cum ar fi pensionarii și copii. Traian Băsescu a contribuit la agravarea problemelor acestor categorii atunci când a susținut cu încrâncenare tăierea sau impozitarea pensiilor sau atunci când a vrut să fie „mai dur” așa cum chiar el însuși aprecia în anunțul referitor la neplata alocațiilor pentru copii”, se arată în document.

USL trece în revistă o serie de declarații ale președintelui Băsescu, prin care acesta și-ar fi asumat public „transformarea” în șef al guvernului, amintind că Băsescu a anunțat reducerea cu 25 la sută a salariilor și cu 15 la sută a pensiilor, după negocierile cu FMI, că a pledat pentru adoptarea unei noi legi a educației și pentru încheierea unui acord de precauție cu instituțiile financiare internaționale.

„Cea mai gravă însă a fost situația generată de anunțul președintelui din mai 2010 referitoare la reducerea salariilor și a pensiilor. În acel caz nu numai că Președintele s-a substituit Executivului, dar măsurile anunțate de acesta s-au dovedit a fi neconstituționale, cel puțin în ceea ce privește reducerea pensiilor”, susține USL.

2. Președintele a încălcat în mod repetat drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor prevăzute în Constituție

USL susține că Băsescu „a încălcat, în mod voit, drepturile și libertățile cetățenilor” prevăzute în Constituție potrivit căreia „orice om care muncește are dreptul la o retribuire echitabilă și satisfăcătoare care să-i asigure atât lui, cât și familiei sale, o existență conformă cu demnitatea umană și completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecție socială”.

„Cu toate acestea președintele României a anunțat pe toate canalele media că în 2012 statul nu va crește salariile la nivelul de dinaintea reducerii cu 25% a acestora, cu toate că judecătorii Curții Constituționale au stabilit că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul salariilor trebuie să revină la nivelul anterior adoptării acestor măsuri de diminuare. Atât faptul că a anunțat măsurile de austeritate în 2010 cât faptul că acestea se vor perpetua și pe parcursul anului 2012, reprezintă un gest imens de iresponsabilitate și o depășire fățișă a rolului și atribuțiilor sale prevăzute de Constituție”, se arată în documentul USL.

De asemenea, șeful statului este acuzat că a insultat în repetate rânduri comunitatea roma, că a promulgat legea pensiilor „adoptată prin fraudă de către Camera Deputaților și că a încercat să intimideze presa prin includerea acesteia printre vulnerabilitățile care afectează securitatea națională.

3. Președintele a încălcat în mod repetat principiul separației puterilor în stat și independența justiției

Traian Băsescu este acuzat de USL că a nesocotit și a încălcat competențele autorităților publice, denigrându-le activitatea și știrbindu-le credibilitatea. Potrivit documentului, Băsescu a cerut guvernului să legifereze fără parlament, subminând astfel democrația prin încurajarea procedurii de angajare a răspunderii. De asemenea, șeful statului este acuzat că a formulat „atacuri fără precedent la adresa justiției, prin care i-a periclitate independența, instigând totodată la nerespectarea legii”. .”În concepția sa – Justiția a făcut mai mult rău României decât politicienii sau românii care cerșesc prin Roma sau Paris. Asistăm așadar la un atac fără precedent la adresa Justiției și la adresa magistraților, din motive electorale înguste, pentru a ascunde incapacitatea Guvernului pe care l-a numit în funcție la acea dată (Guvernul Boc) de a rezolva problemele concrete ale țării, cum ar fi aderarea României la spațiul Schengen”, se arată în document.

De asemenea, autorii cererii de suspendare susțin că atacat Senatul când a declarat că „reforma sănătății, legea asistenței sociale și legislația legată de justiție trebuie adoptate prin asumarea răspunderii de către Guvern, afirmând că Senatul s-a „compromis de la președinte până la ultimul senator” amânând discuțiile pe aceste subiecte”.

„Intervențiile abuzive asupra justiției, încercările de intimidare a magistraților, promovarea unei inițiative legislative de natură să instituie controlul politic asupra carierei magistraților, declarațiile repetate prin care Președintele arăta că este la curent cu acte făcute de procurori în cadrul dosarelor de urmărire penală, asediul politic asupra Consiliului Superior al Magistraturii, arată cu toatele declinul statului de drept în România”, constituie un alt capăt de acuzare la adresa președintelui.

4. Președintele a inițiat un proiect neconstituțional de revizuire a Constituției și a încălcat procedura de revizuire a Constituției prevăzută de legea fundamentală

USL susține că Traian Băsescu a transmis Parlamentului un proiect de revizuire a Constituției, declarat neconstituțional de Curtea Constituționale. Mai mult, șeful statului ar fi inversat rolurile prevăzute de Constituție care prevede că declanșarea procesului de revizuire se face de către guvern.

„În cazul de față proiectul de revizuire a fost trimis de către Președinte către Guvern care l-a restituit Președintelui. Curtea Constituțională a constatat elemente de neconstituționalitate, dar Președintele a decis totuși să trimită proiectul de revizuire către Parlament”, se arată în cererea de suspendare.

5. Președintele a instigat la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale și a făcut presiuni directe asupra judecătorilor Curții, făcându-le „vizite” înaintea unor decizii importante

Parlamentarii USL care cer suspendarea lui Traian Băsescu acuză faptul că șeful statului a declarat că „regimul personal instaurat de domnia sa nu intenționează să respecte deciziile Curții Constituționale”.

„Anunțul public făcut de parlamentarii PNL si PSD că se vor adresa Curții Constituționale, reclamând decizia conform căreia Guvernul va îngheța pensiile și salariile bugetare pe parcursul anului 2012, a fost urmat de o vizită surpriză la Curtea Constituțională a Președintelui Traian Basescu, într-o evidentă încercare de a pune presiune pe judecătorii Curții. La putin timp, într-o intervenție radiofonică la postul public, Traian Băsescu declara cu vădita lipsă de respect față de autoritatea Curții si față de Constituție că nicio altă decizie a CCR nu va schimba radical hotărârea Coaliției de a menține înghețarea salariilor și pensiilor, pe parcursul anului 2012”, se arată în documentul depus la Parlament.

6. Președintele a încălcat sistematic principiul neapartenenței politice a persoanei care ocupă funcția prezidențială și a abandonat rolul constituțional de mediator în stat și în societate

„Președintele Traian Băsescu i s-a substituit lui Emil Boc nu doar ca Prim-ministru, ci și ca președinte al PDL. El a luat parte în mod frecvent la reuniunile acestui partid politic, la discutat cu reprezentanții săi liniile directoare ale politicii economice, sociale etc. În aceste condiții, nici nu poate fi vorba despre imparțialitatea și neutralitatea cerute de la un adevărat Președinte (art. 84) care ar trebui să se reflecte în modul în care relaționează cu toate forțele politice”, reclamă autorii cererii de suspendare. Ei apreciază că „pe întreg parcursul mandatului, Traian Basescu a avut o atitudine de respingere a dialogului real cu partidele politice, cu exceptia propriului sa partid, PDL, pe care îl laudă, îl susține și îl conduce în mod autoritar”.

De asemenea, Băsescu este acuzat că a învrăjbit diferitele categorii sociale, făcând „nenumărate declarații publice prin care încerca să determine ura tinerilor împotriva pensionarilor, a salariaților din sectorul privat față de cei de la stat, a pacienților împotriva medicilor, a părinților împotriva profesorilor”.

7. Președintele a încălcat în mod grav prevederile Constituției și principiul fundamental al democrației reprezentative, atunci când declară că nu va numi un Prim-ministru din partea USL, chiar dacă această formațiune politică va obține majoritatea absolută în Parlament

Ultimul motiv care ar susține suspendarea președintelui este, potrivit documentului USL, declarația prin care șeful statului a avertizat USL că nu va numi un premier din partea sa chiar dacă va înregistra un scor electoral peste 50 la sută.

„Eu nu mă joc de-a Constituția. Ea trebuie citită corect, iar (articolul – n.r.) 103 se referă la partide, nu la alianțe. Alianțele sunt variabile. (Opoziția – n.r.) să citească articolul acesta, să înțeleagă bine ce s-a întâmplat la aceste alegeri (parțiale – n.r.) și să decidă în consecință. Dacă în interiorul USL este un partid care are 51 la sută din membrii Parlamentului, nu voi mai chema pe nimeni altcineva (la negocieri – n.r.) decât pe acel partid”, este declarația lui Băsescu, consemnată în cererea de supendare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
China și SUA ar trebui să fie parteneri, a declarat Xi Jinping