Prima pagină » Știri politice » Chițoiu a venit la Guvern pentru o discuție cu Ponta

Chițoiu a venit la Guvern pentru o discuție cu Ponta

Chițoiu a venit la Guvern pentru o discuție cu Ponta
Ponta și Chițoiu s-au întâlnit la Guvern

Fostul ministru al Finanțelor Daniel Chițoiu (PNL) a venit la Palatul Victoria pentru o discuție cu premierul Victor Ponta, în prezent ministru interimar al Finanțelor.

Ponta a declarat anterior că nu numește el personal conducerea CEC, arătând că el aprobă o procedură inițiată de fostul ministru Daniel Chițoiu.

„Nu am discutat cu domnul Ghețea. Eu nu pot și nici nu doresc să încalc legea, eu nu demit sau numesc persoane în funcție. Eu aprob o procedură pe care domnul Chițoiu a inițiat-o, aceea a conducerii duale în cadrul CEC, așa cum există și în alte bănci și în alte societăți, după care reprezentanții în AGA și în CA vor desemna conducerea”, a spus Ponta.

El a precizat că numirile în AGA și CA sunt făcute de ministrul de Finanțe.

„Deci, nu eu personal numesc conducerea, evident ministrul de Finanțe face numirile în AGA și mai departe în CA”, a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a anunțat joi că, în calitate de ministru interimar de Finanțe, va semna decizia de eliberare a lui Radu Ghețea din funcția de șef al CEC, precizând că proiectul de ordin a fost deja pregătit de fostul ministru Chițoiu, iar schimbarea va fi efectuată cel mai probabil luni.

Întrebat de jurnaliști dacă în această perioadă de interimat va schimba structura conducerii la Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC Bank) pentru a-l înlocui pe Radu Ghețea din funcția de președinte, premierul a răspuns că da.

„Da. Sunt niște proceduri, eu semnez ordinul probabil luni”, a spus Ponta, arătând că fostul ministru al Finanțelor Daniel Chițoiu a pregătit ordinul în acest sens, dar „nu a mai apucat să-l semneze”.

Ponta a preluat, joi, mandatul interimar de ministru al Finanțelor.

În luna noiembrie, Chițoiu a afirmat că a fost sunat de către președintele Traian Băsescu, în urmă cu două-trei săptămâni, care l-a rugat ca Radu Ghețea să nu fie schimbat de la conducerea Casei de Economii și Consemnațiuni, fără a motiva această intervenție.

Declarația a fost făcută în contextul în care Ioana Băsescu, fiica președintelui Traian Băsescu, a luat, în 9 septembrie 2013, un credit în lei de la CEC Bank, în valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpăra un teren de 290 hectare din județul Călărași, împrumut garantat cu soldurile prezente și viitoare ale unui cont deschis la CEC și cu terenul agricol achiziționat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu arată că o singură explozie nucleară ar putea scoate din funcțiune 99% dintre sateliți în doar câteva zile
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi