Prima pagină » Știri politice » Cioloș îi răspunde lui Iohannis. Decizia premierului privind intrarea în politică

Cioloș îi răspunde lui Iohannis. Decizia premierului privind intrarea în politică

Cioloș îi răspunde lui Iohannis. Decizia premierului privind intrarea în politică
Premierul Dacian Cioloș a anunțat oficial că nu va candida la alegerile parlamentare, precizând că nu se va înscrie într-un partid politic și nici nu va crea o nouă formațiune. Primul ministru a subliniat că s-a angajat la un mandat destul de scurt, dar asupra căruia și-a focalizat credibilitatea și energia pe care le are pentru a împinge lucrurile mai departe „folosind toate forțele pozitive, constructive" care doresc să-i susțină proiectele. Cioloș a subliniat și că rămâne de văzut în ce fel valorile și ideile sale, precum și proiectele începute, pot fi susținute fără a-și încălca angajamentul de a nu se înscrie într-un partid.
Dacian Cioloș a declarat, încă o dată, că nu intenționează să candideze la scrutinul parlamentar din decembrie, arătând că nu își dorește nici să formeze un nou partid. Premierul a vorbit, la un seminar organanizat de Institutul Aspen, și despre nevoia de reformare a partidelor clasice. 
 
„Am și spus că nu voi candida la alegerile parlamentare din acest an și nu voi intra într-un partid politic sau nu îmi voi crea un partid politic, tocmai pentru a-mi putea focaliza credibilitatea atât cât o am, energia pe un proiect chiar dacă de scurtă durată care să dea sensul acestei stabilități dar care să poată și să împingă lucrurile mai departe folosind toate forțele pozitive, constructive, proactive care doresc să susțină și să se implice în aceste proiecte. Sigur, asta nu înseamnă că nu există viață și după alegerile parlamentare. Sper să existe și sper să existe o viață activă”, a subliniat Cioloș.
 
El a reamintit că s-a angajat să fie prim ministru al României „în acest an și pentru acest mandat tocmai pentru a întări acest obiectiv pe care ni l-am asumat – stabilitate, echilibru, obiectivitate”. Întrebat dacă va urma îndemnul președintelui Iohannis de a-și arăta simpatia pentru un anumit partid politic, premierul a răspuns că nu e vorba despre simpatie într-o astfel de situație: „Am mai spus-o în mai multe rânduri. Nu e vorba aici de simpatie sau de.. Eu am mai spus Mi-am luat niște angajamente la început și am intențuia să le duc la capăt. Avem nevoie în ptrimul rând de onestitate și credibilitate într-o funcție publică”, a răspuns Cioloș.
 
Pe de altă parte, el a precizat că a început niște proiecte pe care speră să le văd continuate într-un fel sau altul: „Mi-am asumat, împreună cu guvernul, niște valori pe care sper să le văd continuate. Vom vedea în ce fel aceste valori și aceste idei pot fi cel mai bine susținute fără să îmi încalc cuvântul, punctul de vedere”, a punctat premierul.
 
În urmă cu o săptămână, președintele Klaus Iohannis a declarat că, personal, crede că Dacian Cioloș ar face bine să continue proiectele, dar atunci să își declare măcar „simpatia sau adeziunea” pentru partidul cu care ar putea să colaboreze în viitor, după alegerile parlamentare.
 
Întrebat dacă este de luat în calcul apropierea lui Dacian Cioloș de PNL, președintele Klaus Iohannis a spus că răspunsul trebuie să îl dea chiar premierul. „Este o întrebare la care Cioloș cred că va trebui să răspundă în perioada următoare fiindcă mulți își pun întrebarea dacă Dacian Cioloș rămâne un premier independent și după aceea se retrage sau dacă dorește să-și continue anumite proiecte și recunosc că personal cred că ar face bine să continue proiectele începute, dar atunci să își declare măcar simpatia sau adeziunea sau preferința pentru partidul cu care ar putea să colaboreze în viitor, sigur după alegerile parlamentare”, a declarat președintele.
 
Șeful statului a insistat că „Dacian Cioloș ar putea să-și continue foarte bine proiectele importante dacă, acum când ecuația este încă incertă, își declară intențiile de viitor”. „Mai devreme sau mai târziu ar trebui să declare și cu cine vrea să pună în continuare în practică aceste priecte”, a subliniat el.
 
Klaus Iohannis a reafirmat că după alegerile parlamentare nu va nominaliza persoane independente politic pentru poziția de premier al României. „După alegeri vom avea un guvern politic, asta însemnând că toată lumea va reprezenta un partid. Așa funcționează democrația”, a spus șeful statului.
 
Întrebat dacă se va contura o majoritate care îl propune pe Cioloș premier, președintele a răspuns: „Atunci probabil poziția mea va trebui să fie cea pe care am avut-o și în 2009″.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marele pierzător al acestor alegeri
Digi24
George Simion: „Democrația a fost călcată în picioare”. Reacția liderului AUR după închiderea urnelor
Cancan.ro
Moartea Rodicăi Stănoiu, învăluită în mister! Semnul care a stârnit îngrijorare în rândul celor care o cunosc
Prosport.ro
FOTO. Parcă sunt surori! Cum arată mama Jaquelinei Cristian, jucătoarea română care a încasat peste 1 milion de dolari în 2025
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
EXIT-POLL Alegeri Primăria București 2025. CURS: Ciucu 32,7% Băluță 26,3% Alexandrescu 20,2% Drulă 12,8%. INSCOP: Ciucu: 31,7%, Băluță 26,1%, Alexandrescu 21,1%
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
AUR a recunoscut că Anca Alexandrescu a pierdut alegerile. Ce a spus Simion despre relația cu Georgescu
Cancan.ro
Motivul real pentru care Mirabela Grădinaru nu a votat. Răspunsul BIZAR oferit de Nicușor Dan
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Averea celor mai bogați oameni din lume a ajuns la un nou record istoric în 2025