Prima pagină » Știri politice » CIRCULARA trimisă de Ministerul Dezvoltării tuturor primăriilor din țară. PNL: „Avem dovada că guvernul PSD vrea să majoreze impozitele locale chiar și de șase ori”

CIRCULARA trimisă de Ministerul Dezvoltării tuturor primăriilor din țară. PNL: „Avem dovada că guvernul PSD vrea să majoreze impozitele locale chiar și de șase ori”

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat, vineri, că Ministerul Dezvoltării Naționale a transmis o adresă primarilor, cerându-le și își exprime punctul de vedere cu privire la propunerea de "stabilire a unor cote/niveluri unice la nivel național" pentru impozitele locale pe proprietate.

„Oricât s-ar strădui să nege sau să dea înapoi, avem dovada că guvernul PSD vrea să majoreze impozitele locale chiar și de șase ori prin noul Cod al finanțelor publice locale. O adresă a Ministerului Dezvoltării Regionale, trimisă primarilor din țară, le cere acestora să-și exprime punctul de vedere cu privire la propunerea de > pentru impozitele locale pe proprietate”, a scris purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, pe Facebook, postând și adresa Ministerului Dezvoltării.

Ionel Dancă a afirmat că „manevra a fost gândită de primarii PSD”.

„Informația a fost făcută publică de colegul Florin Roman, care a băgat zâzanie între aleșii locali pentru că manevra a fost gândită de fapt de către primarii PSD care s-au văzut cu bugetele tăiate după așa-zisa revoluție fiscală. Pentru a compensa reducerea sumelor primite din impozitul pe venit, primarii PSD au cerut Guvernului să majoreze taxele locale pentru ca ei să spună după aceea că au fost obligați de lege”, a spus Dancă.

În prezent, primarii pot stabili o cotă de impozitare pentru clădiri rezidențiale între 0.08% și 0.2%.

„În noua propunere a Ministerului Dezvoltării este o cotă unică iar primarii PSD au propus plafonul maxim de 0,2%. Asta înseamnă o creștere de trei ori a impozitelor locale pentru clădirile rezidențiale persoanelor fizice. Pentru clădirile nerezidențiale, acum, impozitele locale au marjă între 0,2% și 1,3%. Și aici, Ministerul Devoltării a propus o cotă unică de impozitare iar primarii au cerut nivelul maxim de 1,3% ceea ce însemnă o majorare și de șase ori a taxelor locale”, a adăugat Dancă.

PNL propune transferul 100% a sumelor din impozitul pe venit și pensii către autoritățile locale, spune Dancă.

„Ceea ce PNL a avertizat, iată, se întâmplă! Harababura fiscală cu transferul contribuțiilor taie banii primăriilor din impozitul pe venit și acum primarii sunt nevoiți să majoreze taxele și impozitele locale din cauza PSD. Soluția propusă de PNL este transferul 100% a sumelor din impozitul pe venit și pensii către autoritățile locale. Am depus amendamente la bugetul de stat în acest sens și am inițiat chiar un proiect de lege care ar putea ajuta foarte mult administrațiile performante (liberale) dar PSD și ALDE se opun”, a mai spus Dancă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ea este Victoria, fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, care a murit la 22 de ani
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi un mesaj emoţionant: „Ajutaţi România!”