Conflictul global, principala temă a Forumului Economic Mondial. Analist politic prezent la Davos: „Poate accelera trendul către MULTIPOLARITATE”

Pe 20 ianuarie, Forumul Economic Mondial a început la Davos, un eveniment anual ce reunește aproximativ 3.000 de lideri din peste 130 de țări. Printre aceștia se numără și aproximativ 350 de lideri politici la nivel înalt, inclusiv 60 de șefi de stat și guvern, din toate regiunile lumii. La eveniment sunt prezenți oameni politici, oameni de afaceri, dar și personalități academice, care dezbat cele mai mari provocări ale omenirii.

Unul dintre cele mai importante subiecte discutate la Davos în acest an este riscul unui conflict armat. Potrivit raportului Forumului Economic Mondial, unul dintre cele cinci riscuri majore cu care se confruntă omenirea este conflictul global, provocat de un actor statal.

EXTERNE Autoritățile de la Roma se așteaptă la o mulțime de până la 200.000 de oameni pentru FUNERALIILE Papei Francisc

15:24

ULTIMA ORĂ Comisia Europeană, cu ochii pe MAȘINILE nesigure. Specialiștii propun revizuirea normelor de siguranță rutieră: 7.000 de vieți ar putea fi salvate

15:23

Reporter: Unul dintre cele 5 riscuri globale care amenință viitorul planetei este conflictul armat. Ce impact pot avea conflictele globale asupra poziției Rusiei, Chinei și Iranului?

Radu Magdin, analist politic: „În general, actorii revizioniști caută să escaladeze confruntările în scopul intimidării fără să depășească pragul de la care ar genera un răspuns armat și o declanșare a conflictului. Vedem acest lucru și în cazul amenințărilor hibride – literatura de specialitate din domeniu descrie amenințări din zona gri în care adversarii inițiază măsuri sub pragul războiului, profitând deseori de mijloace disruptive care fac atribuirea cu certitudine a atacului imposibilă (atacuri cibernetice, propagandă, dezinformare, fake news, război economic, sabotaj).

Marile Puteri se pregătesc toate pentru război, dar acest lucru nu înseamnă că își doresc războiul. Churchill a spus că o mare putere poate să ducă un război de mare putere, dar nu e garantat că va rămâne mare putere după, ceea ce a fost și experiența europenilor după Al Doilea Război Mondial și vedem că este și experiența Rusiei în Ucraina. Nevoia de a lupta contra Ucrainei și eșecul inițial al unui război fulger a împins Rusia în brațele Chinei, devenind un partener junior în proiecte în care erau nominal egali și fiind forțată să elimine liniile roșii ale implicării Chinei în sectoare strategice ale economiei rusești.

În acest sens, datorită incertitudinii și a realității dovedite de războiul din Ucraina cu privire la capacitatea distructivă a războiului contemporan care necesită logistică și industrie peste abilitatea oricărei țări de întreține în perioade de pace, Marile Puteri se focusează pe descurajare și pe zăngănit de arme. Generalul Mark Milley, fostul Șef al Statului Major american, a zis că „Războiul între Mari Puteri este oribil. Vrem să menținem o competiție de mare putere și să nu intrăm într-un război de mare putere. Și modalitatea de a face asta este prin descurajare. Modul de a face asta este să avem o armată foarte capabilă și să demonstrăm voința de a folosi asta dacă necesar pentru a descuraja orice adversar”.

Puterile evită confruntări directe care escaladează aproape inevitabil către conflict prin atacuri hibride, prin folosirea forțelor proxy (inclusiv grupuri de hackeri sau grupări teroriste) și prin folosirea conflictelor proxy între țări. Rusia a clamat mereu că războiul din Ucraina este o luptă de fapt cu întregul NATO care folosea Ucraina drept proxy. Este adevărat că tarile UE si NATO au sprijinit Ucraina, inclusiv prin sancțiuni asupra Rusiei care le-au provocat lor înșile daune economice, însă Rusia a fost agresorul care se aștepta un triumf unilateral al cărui eșec este în principal un merit al ucrainenilor înșiși, pentru că Rusia avea informații pertinente cu privire la sprijinul vestic pentru Ucraina pre-invazie care nu au alarmat-o.

De asemenea, Marile Puteri caută să mențină limite ale implicării simultane în areale de conflict. S-a observat efortul de coordonare între SUA și Rusia și între Turcia și Rusia în Siria în timpul războiului civil sirian pentru a evita ciocniri violente între forțe convenționale ale țărilor. Cu toate acestea, fiecare țară își are liniile roșii dincolo de integritatea lor teritorială.

În cazul Chinei, ar fi o declarație unilaterală de independență a Taiwanului, eventual cu acord vestic (deși complicitatea ar fi bănuită oricum). În cazul american, ar fi o amenințare statală la adresa comerțului global. Liniile roșii ale Iranului au fost testate recent prin atacurile israeliene asupra sistemele de apărare antiaeriană și asupra altor obiective, iar Iranul a clipit la fel ca și Rusia în Ucraina”, spune Radu Magdin pentru Gândul.

Radu Magdin: „Singurul proiect expansionist relativ serios al SUA este în Groenlanda”

Reporter: Un alt punct al Formului Economic Mondial este confruntarea geoeconomică. Venirea lui Donald Trump la Casa Albă, care abordează politica într-un stil tranzacționist/economic, cum va remodela economia globală? Deja vedem primele cereri făcute asupra Groenlandei și Canadei?

Radu Magdin, analist politic: „În primul rând, s-ar putea să accelereze trendul către multipolaritate a lumii. Marile Puteri caută să își asigure resurse, piețe de desfacere, parteneri pentru legitimizarea acțiunilor lor sau pentru a sprijini măcar logistic operațiuni militare în areale strategice.

În același timp, noua cursă tehnologică obligă marii jucători să încerce să își asigure cote de piață pentru standardele preferate și pentru campionii naționali care să asigure sustenabilitatea investițiilor în inovație. Să luăm exemplul SUA care, în vara anului 2020, a jucat un joc diplomatic dur în Europa prin Secretarul de Stat Mike Pompeo și prin Consilierul pe Securitate Națională Robert O’Brien împotriva ofertelor Chinei de a construi rețele de comunicații 5G în statele europene. Americanii au amenințat cu limitarea cooperării militare și la nivel de servicii de informații cu oricine și-ar fi compromis securitatea rețelelor de telecomunicații în acest mod. În paralel, americanii s-au asigurat că viitoarele rețele 5G ale Europei vor fi construite pe baza produselor care folosesc standarde 5G preferate de americani (ducându-se și o luptă surdă în Organizația Internațională a Standardelor pe astfel de teme tehnice). Un raport al Departamentului American al Apărării a elucidat că, dacă SUA ar rămâne singura care folosește standardele sale preferate, indiferent de mărimea pieței sale interne, ar pierde cursa inovației împotriva Chinei pentru că piața sa mai mare de desfacere i-ar fi asigurat mai multe resurse pe termen lung pentru a reinvesti în inovație. Un proces similar s-a petrecut în zona sistemelor de operare pentru dispozitivele mobile în care cota de piață mică ducea la un cerc vicios care lipsea dezvoltatorii pe Symbian sau Windows Mobile de resursele pentru a menține aplicațiile la zi, a îmbunătăți sistemul de operare în sine și a oferi cele mai noi capabilități utilizatorilor, ceea ce ducea la o și mai mare scădere a cotei de piață. Dacă suprapunem un joc complex geopolitic peste o astfel de tendință de concentrare a pieței, vedem și sursa anxietății americane pe 5G.

Astfel, tehnologia a fost o prioritate pentru prima Administrație Trump, ceea ce a dus la rîzboiul comercial pentru încetinirea avansului tehnologic al Chinei. Administrația Biden a continuat politica aceasta intrată deja în ADN-ul politic american (fusese nevoie de Trump pentru a elimina inerția jucătorilor de la Washington care mai credeau în varianta sino-americană a “wandel durch handel”, schimbare prin comerț, pe care o practicase fără succes și Germania cu Rusia).

Noua Administrație Trump va ajusta formula pentru a ține cont de realitatea rezilienței chinezești și de succesul proiectelor sale strategice cum ar fi BRICS și Inițiativa Drumul și Centura. Noua politică americană reprezintă un mariaj între comerț, securitate și tehnologie, în care foarte puține state vor avea opțiuni realiste de echilibrare între SUA și China pe termen lung (dintre care menționăm India și Emiratele Arabe Unite). UE ar fi putut avea politici proprii față de China, ceea ce s-a și văzut prin desemnarea Chinei drept rival sistemic și poziționarea ca variantă mai tolerantă a SUA față de ascensiunea Chinei, însă pandemia și războiul din Ucraina au scos UE de pe lista superputerilor în devenire, ea rămânând în urma SUA și economic, și tehnologic, nu doar militar, deși exista o oarecare paritate la nivelul anului 2011-2014.

Dintre Canada, Panama și Groenlanda, singurul proiect expansionist relativ serios al SUA este în Groenlanda. Americanii au avut o experiență nefastă cu procese de decolonizare sau de schimbare de regim și transfer al suveranității de la aliați de nădejde la actori oportuniști sau rivali – Granada, Panama, Cuba și experiența europeană în Egipt, cu Canalul Suez. Faptul că danezii sunt dedicați unui parcurs care va duce la independența Groenlandei și că sunt incapabili să exploateze aceste resurse trezesc anxietăți americane cu privire la suveranitatea lor asupra bazelor critice din Groenlanda (inclusiv Petaffik, fosta Thule, care este o bază principală a Forțelor Spațiale și este critică pentru controlul sateliților militari cu orbită polară și sincronizată cu Soarele).

Guvernul separatist de la Nuuk ar putea încheia acorduri cu Rusia sau China și ar putea ordona plecarea SUA din regiune, în condițiile în care Groenlanda este o zonă tampon vitală pentru securitatea nord-americană, fiind în Războiul Rece chiar și traseul cel mai probabil pentru rachete balistice intercontinentale cu focos nuclear între Washington și Moscova. Doi din trei noi trasee de transport arctic/polar care vor fi deschise de schimbare climatică trec pe lângă Groenlanda și ar putea fi puncte cheie pentru logistica globală în viitor. Ruta prin nordul Siberiei, care nu ține de Groenlanda, este deja practicată de nave chinezești care scurtează drumul între Shanghai și Rotterdam de la 33 la 19 zile. Rutele groenlandeze oferă acces mult mai rapid între Asia și coasta de est a SUA.

S-ar putea să vedem în următoarea perioadă o situație în care proiectul de 150 de ani al americanilor de cumpărare a Groenlandei, care a fost propusă în repetate rânduri, să ajungă sub Trump în punctul în care se negociază un statut de compact de liberă asociere sau de teritoriu insular similar cu cele din Pacific, în care Insula Marshall are inclusiv un fond suveran de avere administrat în favoarea locuitorilor. SUA are capacitatea de a face oferte foarte generoase.

O expansiune reală americană, prin înglobarea de noi state precum provinciile Canadei, nu este fezabilă decât cu titlu de excepție pentru o provincie precum Alberta. Republicanii înșiși se vor împotrivi pentru că, la fel ca discuțiile constante despre statalitatea Puerto Rico sau Washington DC, expansiunea listei de state americane va produce numai state puternic democrate cu 2 senatori și cu cine știe câți reprezentanți și membri ai colegiului electoral. Cu cât intră mai multe entități, cu atât mai pronunțat va fi câștigul democrat prin avantajul statelor mici care îi favoriza pe republicani mai mult în SUA de astăzi.

Trump este, într-adevăr, tranzacțional, dar reprezintă și o încercare târzie de revenire la realitate pentru Vest – industria contează, nu poți invita toată planeta să imigreze și să acceseze ajutoare sociale, nu poți salva planeta cu prețul economiei tale când eforturile tale sunt nulificate de comportamentul altor poluatori, iar oamenii trebuie să recapete încredere în instituții și procese, atât în termeni de competență cât și de reprezentativitate. Șocul Trump a fost, per ansamblu, pozitiv în 2016. Rămâne de văzut dacă Trump a învățat ceva din experiența haotică a primului mandat astfel încât să guverneze și să își implementeze agenda cu profesionalism. Ideal ar fi ca și europenii să extragă lecțiile potrivite din experiența lui Trump, și nu să se împotrivească sau să îl copieze fără discernământ”, mai spune Radu Magdin.

Foto colaj: Shutterstock + arhivă Gândul

CITEȘTE ȘI: