Prima pagină » Știri politice » Darius VÂLCOV: Liviu DRAGNEA a fost amenințat cu MOARTEA

Darius VÂLCOV: Liviu DRAGNEA a fost amenințat cu MOARTEA

Darius VÂLCOV: Liviu DRAGNEA a fost amenințat cu MOARTEA
Consilierul pe teme economice al premierului, Darius Vâlcov, a declarat, luni, că președintele PSD Liviu Dragnea a fost amenințat cu moartea, precizând că presiunile asupra lui și a premierului Viorica Dăncilă sunt enorme.

„Când vine o echipă, când vine un președinte și spune stop acestor înțelegeri, trebuie să-l distrugi, dacă se poate și pe el, și prim-ministrul, și echipa care-l susține. Pentru că Liviu Dragnea vine și spune foarte clar că nu face aceste înțelegeri. Vreau să construiesc pentru această țară. Tăriceanu, ALDE, vin și spun noi mergem cu această construcție. Deranjăm și deranjează enorm de mult. Și numai eu știu presiunile care sunt. Poate mai știu și alții. Presiunile la care sunt supuși și președintele Dragnea, și doamna premier, și președintele Tăriceanu. Presiunile sunt enorme, de la amenințări cu moartea până la șantaj, la familie, până la discreditare. Eu nu, dar președintele Dragnea da(a fost amenințat cu moartea -n.r.)”, a declarat Darius Vâlcov, la DC News.

Consilierul premierului a mai spus, întrebat de protecția oferită președintelui Camerei Deputaților, că unii oameni din anumite instituții ale statului fac parte din statul paralel.

„Din punctul meu de vedere, SRI nu a ieșit din această ecuație”, a completat Vâlcov.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
CTP, despre Luca Niculescu: „Un oportunist care dorește cu orice preț o funcție mare. Va face ce i se va spune. Guvernul va fi la Cotroceni”
Mediafax
AVEREA premierului desemnat: 3 locuințe și ZECI DE MII de euro în conturi
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!