Prima pagină » Știri politice » Deputat USR, atac dur la un ministru propus în Guvernul Orban: Nu are nicio calitate. PNL să facă altă propunere

Deputat USR, atac dur la un ministru propus în Guvernul Orban: Nu are nicio calitate. PNL să facă altă propunere

Deputat USR, atac dur la un ministru propus în Guvernul Orban: Nu are nicio calitate. PNL să facă altă propunere
Deputatul USR Iulian Bulai a afirmat, vineri, că Bogdan Gheorghiu, ministrul propus de PNL pentru Ministerul Culturii, nu are competențele necesare pentru a conduce acest portofoliu. Deputatul USR susține că așteaptă de la PNL o altă propunere, deoarece nu poate vota „un incompetent".

„Deputatul Bogdan Gheorghiu, propunerea PNL pentru Ministerul Culturii, e colegul meu în Comisia de cultură de trei ani de zile. De trei ani de zile, urmăresc activitatea foarte modestă a dl Gheorghiu în comisia noastră. Și, cu tot respectul colegial, mă văd în imposibilitatea morală de a-l vota ca ministru la audierile ce urmează. Cu tot respectul colegial, dl Gheorghiu nu are nicio calitate dintre cele necesare, minime, pentru un ministru al Culturii. Să fii prezent aproape săptămânal, în calitate de deputat, în emisiunile televiziunii locale al cărei asociat unic încă ești nu te califică pentru această poziție. Nici să invoci în CV fondarea unui „teatru dramatic” despre a cărui existență nu știe nimeni și nu se găsesc urme. Nici să-ți incluzi la realizări profesionale deschiderea OTV-ului de Suceava”, a scris Iulian Bulai, pe Facebook.

Deputatul USR susține că așteaptă o altă propunere de la PNL pentru Ministerul Culturii, deoarece nu poate vota „un incompetent”.

„Până și dezastrul Breaz recunoaște că situația Castelului Peleș e dramatică și trebuie găsită o soluție, și pentru renovarea Castelului și a Pelișorului (înainte să facă victime printre turiști), și pentru relația cu actualii proprietari, Casa Regală. Ce zice PNL despre Peleș? Absolut nimic.
Cultura contemporană? Aia care se face cu oameni vii, pentru oamenii vii? Educația culturală? Cultura în afara marilor orașe? Noile media? Secolul XXI? Nu există pentru PNL. Nu pot vota un incompetent la Ministerul Culturii. Oricât de mult ar fi coborât standardele dl Breaz. PNL are oameni capabili pentru acest domeniu – îl invit să propună această poziție cuiva despre care să putem crede că e acolo fiindcă merită și poate”, a adăugat Bulai.

Totodată, el a afirmat că soluția PNL pentru reorganizarea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) merge pe principiul „victima e de vină, a făcut ea ceva”.

„PNL zice că vrea să revoluționeze Institutul Cultural Român și diplomația culturală – și propune să facă asta cu un ministru care-n propriul CV declară că înțelege și vorbește doar engleza, la nivel de punctele generale dintr-o conversație cotidiană (B1).
Să vorbim despre cum vede PNL urgențele culturii, după aproape un an cu această catastrofă numită Daniel Breaz?Dl Breaz a finanțat cu două paie proiectele editoriale ale AFCN, iar Ministerul de Finanțe a -confiscat- temporar 7 milioane de lei deja existente în conturile AFCN? Ei bine, soluția PNL e… reorganizarea AFCN, versiunea PNL la -victima e de vină, a făcut ea ceva-„, se mai arată în postarea deputatului USR de pe Facebook.

Iulian Bulai le reproșează liberalilor că în programul de guvernare nu apare organizarea pentru 221 a Capitalei Culturale Europene Timișoara.

„Capitala Culturală Europeană Timișoara 2021 – unde primarul e de la PNL – e în blocaj, iar investițiile promise nici n-au început, darămite să se termine și să permită organizarea pentru 2021? Ei bine, Timișoara 2021 nici nu apare în pagina (că o pagină e, și nu vreau să comentez cum e formulată) destinată culturii (și cultelor) din programul de guvernare PNL. Zero. Nimic.În schimb, PNL scrie că are în vedere „debirocratizarea administrației publice locale care finanțează cultura”. Ei, asta puteau s-o facă de mult primarii PNL și-n mod cert nu e treaba guvernului, de vreme ce, în România, administrația publică locală are AUTONOMIE… administrativă”, mai transmite Bulai.

Deputatul Bogdan Gheorghiu, propunerea de ministru al Culturii în Guvernul Ludovic Orban, este absolvent al facultății de actorie și a lucrat foarte mulți ani în televiziune, înainte de a se înscrie în Partidul Național Liberal, în 2016.

În vârstă de 44 de ani, Bogdan Gheorghiu este, din 2016, deputat în Circumscripția electorală nr. 35 Suceava, din partea Partidului Național Liberal, potrivit cdep.ro.

Totodată, din 2016, este membru în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.

În prezent, ministrul interimar al Culturii este Valer-Daniel Breaz.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Unde petrec românii sărbătorile de iarnă? Patru din 10 hoteluri au grad de ocupare sub 50% de Crăciun și Revelion
Digi24
Trump are „personalitate de alcoolic”, JD Vance e conspiraționist și Musk e un ciudat. Dezvăluiri ale șefei de cabinet de la Casa Albă
Cancan.ro
Câți ani va sta Vlad Pascu după gratii! Decizia finală a judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție
Prosport.ro
Andreea Bălan, apariție extravagantă la TVR. Iubita lui Victor Cornea a făcut senzație cu rochia ei
Adevarul
Locul din România cu drumuri complet asfaltate și case pentru toată lumea. Ce facilități are în 2025 un orășel de la capătul țării
Mediafax
Cum să dormi mai bine: Obiceiuri susținute de știință care te pot ajuta să ai un somn cu adevărat odihnitor
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Rodica Stănoiu a reclamat că i-au dispărut actele de proprietate și banii, înainte de deces! Ancheta scoate la iveală amănunte tulburătoare
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Gabriela Prisăcariu înainte să devină celebră. Soţia lui Dani Oţil s-a transformat radical! Imagini pe care le-ar vrea șterse
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
Mai multe fosile uimitoare s-au dovedit a fi cu totul altceva
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un copil la restaurant: - Carnea de elefant se mănâncă?
Descopera.ro
700.000 de cărți în exil temporar. Biblioteca Trinity College începe restaurarea istorică