Prima pagină » Știri politice » Dezastrul economic care urmează pentru România în 2025-2026. Explozia PREȚURILOR + înghețarea VENITURILOR

Dezastrul economic care urmează pentru România în 2025-2026. Explozia PREȚURILOR + înghețarea VENITURILOR

Dezastrul economic care urmează pentru România în 2025-2026. Explozia PREȚURILOR + înghețarea VENITURILOR

În următorii doi ani, noul guvern instalat la Palatul Victoria are de luat măsuri dure de reducere a deficitului și implementarea reformei fiscale, prevăzute în PNRR. Iar pentru a implementa aceste reforme, PNL, USR și UDMR vor să coopteze PSD la guvernare, pentru a nu fi singurii care decontează noile măsuri de reducere a cheltuielilor statului. Inclusiv președintele ales, Nicușor Dan, a spus joi că se „bucură că PSD nu exclude intrarea la guvernare”. (Citește mai multe AICI)

De ce insistă atât de mult PNL, USR și UDMR ca PSD să facă parte din viitorul executiv?

Pentru că „nu vor face față șocurilor economice și sociale din următoarele șase luni”, spun surse politice pentru Gândul. Pentru că „nu au expertiza necesară pentru a lua măsuri care să țină economia pe plus, măsurile anunțate de ei până acum vor conduce la recesiune, concedieri, inflație și reducerea puterii de cumpărare, prin explozia prețurilor și înghețarea veniturilor”, explică aceleași surse.

Un alt motiv invocat a fost acela că „deși PSD a fost factor de stabilitate în guvernare, probabil este nevoie de un sac de box pentru măsurile de austeritate anunțate deja public”.

Ce „șocuri economice și sociale” vor lovi România? Prima măsură: eliminarea plafonării la energie

Prima lovitură pentru români va fi explozia facturilor la energie de la 1 iulie, prin eliminarea plafonării. Deja companiile de electricitate au trimis noile prețuri la energie, cu o creștere medie de 40-50%.

„Dacă, până acum, facturile la utilități au fost înghețate, de la 1 iulie, pentru consumatorii vulnerabili, valoarea facturii se va dubla. Iar șocul se va resimți din plin în iarnă, când facturile vor crește și mai mult”, adaugă sursele citate.

Bugetarii, ținta politicilor noului Executiv. Teama de greve

O a doua lovitură va fi încasată de angajații bugetari. Pe de o parte, concedieri și șomaj, fără un plan bine gândit de reformă. Pe de altă parte, „scandal și haos în implementarea prevederilor Legii 296, cu privire la comasarea / restructurarea instituțiilor publice cu mai puțin de 50 angajați”, arată aceleași surse.

Pe de altă parte, „reducerea cu 15% a cheltuielilor în aceste instituții, un exemplu ar fi înghețarea sau chiar tăierea normelor de hrană la militari și polițiști”.

Posibile greve și manifestații de protest vor apărea și în rândul profesorilor „care își vor vedea salariile înghețate și nu vor mai primi măririle promise, precum și prima de carieră didactică”, sunt previziunile surselor politice contactate de Gândul.

La cât poate crește TVA-ul?

Un alt motiv pentru care partidele de dreapta vor PSD la guvernare este acela că vor să aplice „creșterea TVA, anunțată pe mai multe voci, cu 5 puncte procentuale”, potrivit surselor citate.

Această măsură va însemna „un șoc pentru 90% dintre românii cu venituri mici și medii, care vor avea parte de o creștere puternică a inflației și o scădere exponențială a puterii de cumpărare”.

„Creșterea TVA la 24% ar conduce la falimentul multor IMM-uri, iar economia va intra în recesiune până la finalul anului”, sunt previziunile din mediul politic.

Liniile roșii trasate de PSD: „Nu suntem de acord cu tăierea banilor de la investiții”

Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a afirmat că este posibilă o reprioritizare a investițiilor publice, iar deputați USR au vorbit despre tăierea acestora. PSD a afirmat deja public, joi, că nu este de acord cu tăierea investițiilor publice și că cere o analiză clară a efectelor de multiplicare a investițiilor.

„Da, se dorește ca supapă de reducere a deficitului prin tăierea a 0,6% din PIB de la investițiile publice în anul 2025, adică minus 12 miliarde lei. PSD nu este de acord cu asta. În ultimii ani PSD a făcut din România un șantier, fie că sunt proiecte de infrastructură mare – 400 km de autostrăzi, școli, spitale, fie că sunt proiecte de infrastructură locală. În afară că tăierea investițiilor va atrage nemulțumiri, de la primari până la oameni de rând, România se poate dezvolta doar prin investiții masive. Iar PSD vrea să vadă o analiză clară pe proiectele de investiții, să vadă efectele de multiplicare economice și sociale”, spun analiști politici.

Buget de austeritate în 2026: înghețarea pensiilor și salariilor

Un alt șoc este cel din iarnă, legat de adoptarea bugetului pe 2026.

„Va fi un buget de austeritate dură – înghețarea pensiilor și a salariilor, înghețarea salariului minim, inflație de 10%, reducerea sau eliminarea completă a schemelor de ajutor de stat și a sprijinului pentru IMM-uri, taxe mărite și concedieri.

Se vor încerca, probabil, măsuri de privatizare a educației și a sănătății (Pilonul 2 al sănătății), vânzarea totală sau parțială a companiilor de stat profitabile (Hidro, Romgaz, Nuclearelectrica ș.a.), precum și un regim preferențial de impozitare pentru contractele de muncă cu timp parțial. Plafonarea marjei comerciale la alimentele de bază va fi eliminată, iar liberalizarea prețului la gazele naturale va fi, probabil, aplicată mai devreme de iulie 2026.

Intrăm la guvernare doar dacă ne impunem măsurile echilibrate pe care le-am implementat”, mai arată sursele noastre.

Una peste alta, se dorește ca PSD să fie din nou partea rațională, să intre cu expertiză și să gestioneze crize, așa cum a făcut cu criza sanitară, criza energetică și criza economică, toate pe fondul unui război la graniță.

Sursa FOTO: Shutterstock


CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Crește impozitul pe mașinile hibride din 2026