Dezincriminarea posesiei de droguri, propusă în România, un experiment eșuat chiar și în țările cu un sistem sanitar bine pus la punct

Propunerea legislativă depusă la Senat de Cătălin Fenechiu, Cristian Ghinea și Victoria Stoiciu reprezintă mai mult decât o încercare de a evita dosarul penal pentru un consumator prins cu o cantitate mică de droguri, potrivit unei analize stiripesurse.ro. Proiectul propune una dintre cele mai extinse forme de dezincriminare dintre modelele internaționale. Lipsește un prag cantitativ fix, inclusiv pentru droguri de mare risc, și se trece în zona contravențională nu numai posesia și cumpărarea, ci și cultivarea, producerea, fabricarea, prepararea și chiar introducerea în țară ori importul pentru consum propriu. În schimb, sistemul sanitar care ar trebui să susțină efectele acestei modificări legislative este aproape inexistent, spre deosebire de modelul portughez invocat de inițiatori.

ACCIDENT Trei persoane, dintre care doi copii, transportate de urgență la spital în urma unui accident rutier produs în Giurgiu

17:39

FLASH NEWS Luca Niculescu începe joi primele negocieri cu partidele politice. Programul consultărilor cu PSD, PNL și UDMR

17:35

 Loading ...

Exemple internaționale, prezentate drept modele

Propunerea a fost înregistrată la Senat la 5 octombrie 2026. Articolul 4 ar urma să transforme în contravenții „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea” pentru consum propriu. Pentru drogurile de mare risc, amenda propusă este de numai 1.500-3.000 de lei. Mai mult, introducerea sau scoaterea din țară și importul ori exportul pentru consum propriu ar deveni contravenții, inclusiv în cazul drogurilor de mare risc.

Proiectul nu instituie niciun prag cantitativ, expunerea de motive spunând explicit că destinația pentru consum propriu ar urma să fie stabilită de la caz la caz, în funcție de cantitate, ambalare, acte de vânzare și alte probe. Astfel, proiectul românesc merge mai departe decât multe dintre exemplele internaționale prezentate drept modele.

După 16 luni de încercare, Canada a început să dea înapoi

În Columbia Britanică, experimentul început la 31 ianuarie 2023 era de o amploare mai mică. Adulții nu puteau fi arestați sau puși sub acuzare dacă aveau asupra lor maximum 2,5 grame cumulat de opioide (inclusiv heroină și fentanil), cocaină, metamfetamină sau MDMA pentru uz personal. Era vorba doar despre posesie, nu despre producerea, fabricarea sau importul drogurilor.

În Canada, însă, nici măcar această formulă limitată nu a rămas însă intactă. În septembrie 2023 au fost introduse restricții suplimentare în jurul locurilor destinate copiilor. În mai 2024, după numai un an și jumătate de funcționare în forma inițială, guvernul provinciei a cerut excluderea majorității spațiilor publice din regimul dezincriminării. Health Canada a consemnat oficial că municipalități, polițiști, lucrători din sănătate și cetățeni reclamau creșterea consumului vizibil în public și lipsa instrumentelor poliției pentru a interveni.

Experimentul s-a încheiat după trei ani

Experimentul s-a încheiat definitiv la 31 ianuarie 2026 și nu a fost reînnoit. Evaluarea finanțată de Canadian Institutes of Health Research arată un bilanț cel puțin incomod pentru argumentul că simpla dezincriminare produce beneficii sanitare. Sigur, efectul asupra sistemului penal a fost spectaculos, confiscările pentru cantități sub 2,5 grame au scăzut cu 87%, dosarele de posesie ajunse în instanță cu aproximativ 36%, iar numărul persoanelor încarcerate pentru infracțiuni privind drogurile cu circa 21%. După restrângerea experimentului, o parte dintre indicatori au revenit spre nivelurile anterioare.

Există însă și o parte pe care discursul politic favorabil dezincriminării o prezintă mai rar, anume că evaluatorii nu au găsit schimbări semnificative în numărul supradozelor, accesarea tratamentului cu agoniști opioizi sau utilizarea serviciilor de reducerea discurilor. Serviciile s-au confruntat în continuare cu lipsă de personal, resurse și infrastructură. Cu alte cuvinte, rezultatul demonstrabil a fost scoaterea consumatorilor din mecanismul penal, iar beneficiul sanitar promis nu a putut fi demonstrat în aceeași măsură.

Portugalia, succes parțial, nu miracolul prezentat

Inițiatorii români insistă în expunerea de motive asupra cazului Portugaliei, prezentând scăderea HIV, mortalitatea relativ redusă și creșterea tratamentului după reforma începută în 2001. Problema este prezentarea acestor rezultate ca dovadă că dezincriminarea, ca modificare juridică, produce singură asemenea rezultate.

Ce uită să spună inițiatorii este că Portugalia nu s-a limitat la scoaterea consumatorului din Codul penal, ci a creat Comisii pentru descurajarea toxicodependenței, la care persoanele depistate sunt trimise de poliție și evaluate de specialiști. Tratamentul, substituția cu metadonă, serviciile sociale și reducerea riscurilor au fost construite în paralel. Actuala lege portugheză prevede inclusiv un reper cantitativ corespunzător consumului mediu pe zece zile, iar depășirea lui constituie un indiciu că drogurile ar putea să nu fie pentru consum propriu, chiar dacă această prezumție poate fi răsturnată.

Mai important pentru comparația cu România este că Portugalia a păstrat cultivarea pentru consum propriu în zona penală. Legea 30/2000 a abrogat vechea incriminare a consumului, dar a exceptat expres cultivarea. Așadar, proiectul Ghinea-Fenechiu-Stoiciu merge, în acest punct, mai departe decât tocmai „modelul portughez” pe care îl invocă.

Nici evoluția Portugaliei nu este liniară, după cum putem vedea din datele oficiale pentru 2023, care arată că decesele prin supradoză au crescut cu 16%, iar problemele asociate cocainei au devenit tot mai vizibile. În același an, 24.246 de persoane se aflau în tratament ambulatoriu pentru consum de droguri, internările în unitățile de dezintoxicare au crescut cu 19%, iar cele din comunitățile terapeutice cu 9%. Au fost deschise 10.614 proceduri contravenționale pentru consum, cu 29% mai multe decât în 2022.

România elimină pedeapsa penală înainte să construiască alternativa

Propunerea legislativă oferă o alternativă mult mai slabă instituțional, unde polițistul poate dispune evaluarea consumatorului în centrele de sănătate mintală, însă, pentru un adult, evaluarea însăși se realizează numai cu consimțământul persoanei, iar introducerea într-un program integrat de asistență necesită din nou acordul scris al consumatorului. Nu apare un mecanism comparabil cu comisiile portugheze, în care persoana depistată intră efectiv într-o procedură administrativ-sanitară structurată.

Proiectul permite și amenajarea unor spații de consum supravegheat în unități sanitare, dar acestea există deocamdată numai pe hârtie. Expunerea de motive recunoaște expres că legea „nu fixează un număr de asemenea spații sau un buget distinct” și că veniturile din amenzi nu garantează acoperirea necesităților sistemului.

Potrivit proiectului, componenta represivă poate fi eliminată prin simpla intrare în vigoare a legii, în vreme ce spitalele, specialiștii, centrele, tratamentul, personalul și infrastructura nu pot fi create printr-un alineat într-un act normativ.

Oregon, pericolul unei dezincriminări fără sistem funcțional

Precedentul Oregonului aduce un alt exemplu care poate fi citit în aceeași cheie. „Measure 110” a dezincriminat în 2021 posesia unor cantități mici de droguri și a promis mutarea resurselor către tratament și recuperare. Trei ani mai târziu, statul a revenit asupra reformei, iar de la 1 septembrie 2024 posesia a redevenit faptă penală, deși într-un regim care păstrează posibilitatea devierii către tratament.

Auditul oficial al statului Oregon din 2025 este devastator pentru mecanismul de implementare, arătând că viziunea înlocuirii criminalizării cu sănătatea publică „rămâne neîndeplinită”, din cauza slăbiciunilor structurale și operaționale, a coordonării proaste, a integrării insuficiente în sistemul general de sănătate și a datelor atât de slabe încât autoritățile nu puteau demonstra eficiența programului. Aproximativ 800 de milioane de dolari fuseseră acordați furnizorilor din 2021. Lecția Oregonului este alta și poate mai relevantă, arătând că poți elimina sancțiunea penală mult mai repede decât poți construi alternativa medicală care ar trebui să-i ia locul.

Dacă proiectul este doar punctul de plecare?

Forma neobișnuit de largă a proiectului ridică și o problemă de strategie politică. În psihologia persuasiunii există tehnica numită „door-in-the-face” – „ușa în față”, în care se formulează inițial o cerere foarte mare, susceptibilă să fie respinsă, după care se vine cu cererea reală, mai moderată, care pare rezonabilă prin comparație. Psihologii descriu mecanismul exact ca pe o cerere extremă urmată de una mai moderată, a cărei probabilitate de acceptare crește după respingerea celei dintâi.

Nu există în acest moment nicio dovadă că inițiatorii B544 urmăresc deliberat o asemenea tactică, dar proiectul este construit într-un mod care poate produce obiectiv acest efect. Astăzi, reperul este legea actuală, în care posesia pentru consum propriu este infracțiune. După depunerea unui proiect care dezincriminează inclusiv producerea, cultivarea și importul fără prag cantitativ, o eventuală retragere parlamentară către „doar posesia unei cantități mici” poate fi prezentată ca o concesie masivă.

Cine beneficiază imediat?

Mai există un element care va alimenta inevitabil suspiciunile politice, având în vedere că legea nu privește doar viitorul. B544 prevede expres aplicarea art. 4 din Codul penal pentru faptele comise anterior. Mai mult, noile amenzi contravenționale nu se aplică retroactiv. Măsurile preventive dispuse exclusiv pentru faptele dezincriminate încetează de drept, iar persoanele reținute, arestate preventiv sau în arest la domiciliu exclusiv pentru asemenea fapte trebuie puse „de îndată” în libertate. Pentru cei aflați deja în executarea pedepselor, instanța trebuie sesizată din oficiu în termen de 30 de zile, iar condamnările respective sunt scoase din cazier.

Nu este, așadar, o lege care îi afectează numai pe consumatorii care vor fi prinși după adoptarea ei. Chiar inițiatorii estimează în expunerea de motive că în 2025 au existat 88 de condamnări la închisoare cu executare pentru art. 4, iar la un moment dat s-ar afla în detenție aproximativ 100-150 de persoane pentru asemenea fapte.

De aici până la întrebarea „cine sunt concret cei care vor beneficia?” nu mai este decât un pas. Sigur, nu există în prezent probe care să permită afirmația că proiectul ar fi fost scris pentru o anumită persoană, pentru rude, apropiați politici sau inculpați din dosare cunoscute, dar tocmai efectul retroactiv amplu face legitimă solicitarea ca, înainte de orice vot, Parlamentul să cunoască numărul exact al dosarelor care s-ar închide, al inculpaților aflați în judecată, al persoanelor arestate, al condamnaților care ar beneficia și al cauzelor de introducere în țară a drogurilor care ar putea fi reconsiderate. În absența unei asemenea evaluări transparente, teoria „beneficiarilor ascunși” este ușor de alimentat chiar de textul legii.

Un experiment mai larg decât precedentele, cu o plasă de siguranță mai slabă

Dezbaterea serioasă nu trebuie redusă la dilema simplistă „consumatorul este bolnav sau infractor?”. Experiențele internaționale arată că dezincriminarea poate reduce drastic contactul consumatorului cu poliția, parchetele și penitenciarele. Aceleași experiențe arată la fel de clar că dezincriminarea nu produce singură tratament, nu produce medici, nu construiește centre, nu reduce automat supradozele și nu rezolvă automat problema consumului în spațiul public.

Canada a avut un prag de 2,5 grame, a restrâns experimentul după 16 luni și l-a încheiat după trei ani. Oregon a revenit la incriminarea posesiei după probleme grave de implementare. Portugalia are un sistem administrativ și medical construit în jurul consumatorului și păstrează inclusiv cultivarea în sfera penală. România propune în schimb dezincriminarea imediată și foarte largă, inclusiv pentru producere și trecerea frontierei, fără prag cantitativ, în timp ce infrastructura alternativă este lăsată în mare parte pentru etapa ulterioară de implementare, fără număr de centre și fără buget distinct, lucru recunoscut chiar de expunerea de motive.

„Dacă state cu limite mai stricte, infrastructură mai puternică și resurse incomparabil mai mari au fost obligate să își corecteze sau chiar să abandoneze experimentele, de ce România ar începe direct cu una dintre variantele cele mai extinse?”, semnalează autorii analizei stiripesurse.ro.