Prima pagină » Știri politice » Doina Tudor poate fi reținută și arestată. În fața senatorilor a pledat nevinovată: „O femeie în poziția mea, rănită și părăsită, mai poate fi capabilă de așa ceva?”

Doina Tudor poate fi reținută și arestată. În fața senatorilor a pledat nevinovată: „O femeie în poziția mea, rănită și părăsită, mai poate fi capabilă de așa ceva?”

Doina Tudor poate fi reținută și arestată. În fața senatorilor a pledat nevinovată: „O femeie în poziția mea, rănită și părăsită, mai poate fi capabilă de așa ceva?
Doina Tudor poate fi reținută și arestată, au decis astăzi colegii săi senatori cu majoritate de voturi. În plenul Senatului, înaintea începerii votului, Tudor a spus că acuzele care i se aduc sunt „profund nefondate și nereale" și a scos în evidență faptul că perioada vizată de procurori a fost cel mai cumplit moment din viața sa personală și că din poziția de „femeie rănită și părăsită" nu ar fi putut fi capabilă să fie complicea fostului soț.

Senatorii au avizat favorabil cererea procurorilor DNA privind reținerea și arestarea senatoarei Doina Tudor, cu 61 de voturi „pentru” și 57 „împotrivă”. După aflarea deciziei, senatoarea a declarat că nu a fost deloc surprinsă, pentru că se aștepta. „Am bagajul făcut”, a spus aceasta.

În fața colegilor senatori Doina Tudor a pledat nevinovată și a menționat că este vizată de acuzații false care coincid cu cea mai urâtă perioadă din viața sa, timp în care a fost înșelată și în care a divorțat de soțul său.

„Afirm cu responsabilitate și tărie că acuzele care mi se aduc sunt profund nefondate și nereale. Calitatea mea nu este de inculpat, ci de nevinovat, târât într-o mocirlă greu de anticipat. Din păcate, trebuie să retrăiesc momente dintr-o perioadă foarte grea pentru mine. (…) Perioada pentru care îmi sunt aduse aceste acuze coincide cu cel mai cumplit moment din viața mea personală, despărțirea de soțul meu, Daniel Tudor”, a spus Doina Tudor în plenul Senatului.

Senatoarea le-a expus pe scurt colegilor motivele despărțirii de soțul său și le-a povestit desfășurarea evenimentelor, pentru a ajunge la concluzia că „o femeie rănită și părăsită” nu ar putea să fie complicea fostului soț. Doina Tudor a spus și că, în afara unui „denunț mincinos”, nu există nicio probă care să-i dovedească vinovăția.

„Sub nicio formă nu cred că reprezint un pericol public iminent și imediat, așa cum se arată în referatul DNA”, a mai spus senatoarea. „Eu nu vă spun ce să alegeți sau cum să votați, dar sper că va fi calea corectă”, și-a încheiat Tudor discursul în fața colegilor senatori.

Acuzațiile din dosar sunt bazate pe denunțul unei singure persoane, Marian Ovidiu, care are și calitate de inculpat, a explicat ea în fața senatorilor.

De asemenea, senatorul a explicat că se afla în divorț în perioada despre care se face referire în dosar și că nu putea să intermedieze mita pentru fostul soț, care are și el calitate de inculpat în dosar.
Tudor a mai spus că nu se afla în țară atunci, aducând probe în acest sens biletele de avion și viza pentru SUA.

Dosarul senatorului PNL conține 3 volume. În fața senatorilor juriști, senatorul PNL a invocat ”relațiile deteriorate” cu soțul său la acea dată, iar avocații săi au susținut că procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate nu susțin remiterea sumei de 200.000 de euro.

Ea le-a spus membrilor Comisiei juridice că la data invocată de procurori pentru complicitate de luarea de mită era plecată în SUA, având anumite probleme medicale. Ea a prezentat Comisiei juridice certificate de la medic specialist în acest sens. ”(Doina Tudor, n.r.) își motivează problemele medicale prin însuși faptul că relațiile cu soțul erau grav afectate, astfel încât, pe un interval de timp de un an și jumătate, chiar de la începutul anului 2013, a avut depresii și, prin urmare, a fost nevoită să urmeze tratamente medicale puternice”, se arată în raport.

Datele din dosar arată că în perioada martie-mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat în mod direct „pe inculpatul Tudor Daniel George să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de inculpatul Tudor Daniel George), pentru ca, în schimb acesta, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activități de control”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Poate Maia va deveni într-o zi președinta României”. Maia Sandu, întrebată din nou despre unirea Republicii Moldova cu România
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
Grindina a făcut prăpăd în România. Ciclonul a lovit o mare parte din țară
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Mai mulți răniți după ce un bărbat a intrat cu mașina într-o mulțime în Italia. Șoferul a înjunghiat un trecător care a încercat să-l oprească
Mediafax
Cel mai slab rezultat din istorie pentru titlurile de stat
Click
Horoscop 17 mai. Leii sunt în centrul atenției, Scorpionii au de luat decizii importante
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Cât durează finala Eurovision 2026. Ora la care se va termina spectacolul de la Viena
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
De ce muzica agresivă îi calmează pe unii oameni. Ce spun psihologii despre metal, furie și anxietate