Prima pagină » Știri politice » După 25 de ani, Comisia SRI vrea să afle „cum funcționează controlul parlamentar”

După 25 de ani, Comisia SRI vrea să afle „cum funcționează controlul parlamentar”

După 25 de ani, Comisia SRI vrea să afle „cum funcționează controlul parlamentar
Președintele Comisiei pentru Controlul SRI, deputatul PSD Adrian Țuțuianu, a anunțat că se lucrează la un regulament de funcționare a acestei Comisii și că membrii săi vor cere un studiu comparativ despre cum funcționează astfel de organisme de control civil asupra serviciilor secrete în alte țări, inclusiv SUA sau Israel, pentru a stabili „cum funcționează controlul parlamentar". Actul care va reieși în urma acestei analize va fi propus spre adoptare Parlamentului. Comisia pentru Controlul SRI funcționează în Parlament din 1993.

Țuțuianu a declarat, marți, că Regulamentul de funcționare a comisiei va fi finalizat în cursul săptămânii viitoare, acesta urmând, ulterior, să intre în procedurile parlamentare pentru a fi adoptat.

„Am avut o discuție aplicată pe Regulamentul de funcționare al Comisiei. Am putut să prezint astăzi un draft de Regulament de organizare și funcționare a comisiei. Am colaborat cu departamentele de de specialitate de la Camera Deputaților, care ne-au asigurat și specialiști și consultanță. Săptămâna viitoare cred că vom fi în măsură să spunem că avem un text final, iar apoi urmează să se aplice procedurile regulamentare, adică să vină la Birourile permanente reunite și trimis la comisiile de specialitate”, a anunțat Țuțuianu.

El a spus că în paralel cu Regulamentul, în Comisia SRI se lucrează și la un proiect de modificare și completare a Hotărârii Parlamentului nr. 30/1993.

„Am cerut tot compartimentelor de specialitate de la Camera Deputaților să ne realizeze în următoarele 3 săptămâni un studiu comparat, să vedem cum își desfășoară activitatea comisii de control din state membre ale UE și am luat aici ca referință Marea Britanie, Franța, Germania, dar am luat și state care au intrat mai nou în NATO-UE – Polonia, Cehia, Ungaria, să vedem cum funcționează acest control parlamentar. De asemenea vom verifica Israelul și SUA. Pe baza acestui studiu comparat, adaptat la reglementarea internă, vom fi noi în măsură să propunem o modificare și completare a Hotărârii Parlamentului 30/1993″, a spus Țuțuianu.

Întrebat, în acest context, când vor fi audiați de către Comisia SRI Victor Ponta, Traian Băsescu și Sebastian Ghiță, președintele Comisiei SRI a precizat: „Întâi ne punem la punct cu baza reglementară, să știm cum funcționăm. Sunt 3 săptămâni în care ne-am propus să facem și Hotărârea Parlamentului, apoi trebuie să intrăm în procedura parlamentară obișnuită. Cred că putem să avem un răspuns în următoarele 2-3 luni de zile”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Adevarul
Boala care și-a dublat numărul de cazuri în România în 10 ani. Testarea recomandată chiar înainte de 55 de ani
Mediafax
Studenții pun pe masa Guvernului Mureșan 10 cereri. Burse mai mari și reducerea de 90% la tren
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Au fost celebre și bine plătite. Cum au dispărut marile artiste ale secolului al XVII-lea din istoria artei
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!