Prima pagină » Știri politice » Elena Băsescu: Îi sugerez premierului Victor Ponta să o propună pe soția sa la Ministerul Bugetului

Elena Băsescu: Îi sugerez premierului Victor Ponta să o propună pe soția sa la Ministerul Bugetului

Elena Băsescu: Îi sugerez premierului Victor Ponta să o propună pe soția sa la Ministerul Bugetului
Elena Băsescu îi sugerează lui Victor Ponta să o propună pe soția sa, Daciana Sârbu, la Ministerul Bugetului, întrucât aceasta se ocupă de finanțele familiei, replica fiicei președintelui venind după ce premierul a declarat că o va propune la Ministerul Culturii pe mezina prezidențială.

„Dacă tot m-a propus Ministrul Culturii și pentru că are predilecție pentru un Guvern de rubedenii, îi sugerez lui Dottore Victor Viorel Ponta să o propună pe soția sa, Daciana Sârbu, la Ministerul Bugetului. Asta pentru că am înțeles că se ocupă de finanțele familiei mai bine decât o face însuși Premierul, câștigând lunar nu mai puțin de 100 de pensii medii ale locuitorilor din comuna Nana (10.000 de euro)”, precizează Elena Băsescu, într-o postare pe Facebook.

„Dacă la Buget este prea umilitor pentru domnul prim-ministru, rămâne varianta Ministerului Apărării pentru Daciana Sârbu. Am încredere că, între timp, doamna cu pricina, absolventă a Colegiului Național de Apărare, a învățat ce înseamnă inițialele NATO”, a mai scris Elena Băsescu.

Premierul Victor Ponta a declarat că va înainta alte două propuneri de ministru doar după ce președintele Traian Băsescu îl va informa oficial, în scris, că le respinge pe cele transmise săptămâna trecută, adăugând, ironic, că îi va propune pe Elena Băsescu la Cultură și pe Sorin Blejnar la Buget.

„Dacă Traian Băsescu va respinge cele două propuneri, cu siguranță trebuie să fac alte propuneri, dar ca să fiu sigur că le acceptă Băsescu o s-o propun pe EBA, pe Elena Băsescu, la Cultură și pe Sorin Blejnar la Buget, pentru că probabil aceștia sunt modelele de cultură și de științe în ale bugetului pe care Băsescu le-a promovat în ultimii zece ani”, a afirmat, marți, premierul Victor Ponta la postul B1 TV.

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că va respinge, probabil, noile propunerile de miniștri pentru Cultură și Buget, respectiv Rozalia Biro și Claudiu Manda.

„Voi avea o poziție marți sau miercuri pentru a-i da premierului timp să facă alte propuneri. Este rușinea premierului să propui asemenea candidați pentru cele două ministere. Mai aștept până mâine (miercuri – n.r.) în speranța că Ponta nu înțelege că un ministru nu poate fi un domn care s-a ocupat de Casa de Cultură a Studenților și o doamnă care nu știe limba română. Nu am ce face, în principiu îi voi respinge. Poate acești oameni își dau seama și nu doresc să fie respinși cu eticheta de necorespunzător”, a afirmat, la B1 TV, Traian Băsescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
S-a terminat viața dulce pentru Monica Gabor și Mr. Pink! După chirii neplătite și evacuare, apar acuzații de
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Doliu în lumea filmului românesc. O actriță din celebra serie „Brigada Diverse” a murit la 84 de ani
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Fierbe lumea interlopă! Frații Caran s-au bătut ca în filme. Ce au avut de împărțit Costel și Emil
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea