Prima pagină » Știri politice » EXCLUSIV. O ziaristă condamnată, un fost consilier al directorului SRI și copii de politicieni, în spatele firmelor care consiliază europarlamentarii români

EXCLUSIV. O ziaristă condamnată, un fost consilier al directorului SRI și copii de politicieni, în spatele firmelor care consiliază europarlamentarii români

EXCLUSIV. O ziaristă condamnată, un fost consilier al directorului SRI și copii de politicieni, în spatele firmelor care consiliază europarlamentarii români

În spatele firmelor care prestează servicii pentru europarlamentarii români se află ziariști – unii, condamnați, colegi de partid, copii de politicieni sau ex-deputați europeni.

Printre cei care încasează salarii ori au încheiat, prin firmele deținute, contracte cu Parlamentul European se numără: fiul deputatului PMP Corneliu Bichineț – angajat la cabinetul colegului de partid Eugen Tomac, fiica lui Rudel Obreja – fost președinte al Federației Române de Box, condamnat penal – angajată la cabinetul lui Traian Băsescu, un fost consilier al directorului SRI Eduard Hellvig și fosta jurnalistă Narcisa Iorga, condamnată la trei ani de închisoare cu executare în primă instanță și patroană a unei firme angajate în PE de Eugen Tomac.

Firma lui Mihnea Năstase, contract cu Carmen Avram

Firma Alp Strategy & Consulting SRL, înființată în septembrie 2019, prestează servicii pentru europarlamentara Carmen Avram, fost jurnalist Antena 3.

Firma se ocupă cu “activități de consultanță în domeniul relațiilor publice și al comunicării”, iar asociat unic este Mihnea Năstase, fiul fostului premier Adrian Năstase. Mihnea Năstase a fost numit, anul trecut, consilier onorific neretribuit al vicepremierului de atunci, Mihai Fifor, la doar 26 de ani – conform unui material publicat de “Europa Liberă”.

La rândul lui, fiul deputatului PMP Corneliu Bichineț – care poartă numele tatălui său -, este angajat la cabinetul lui Eugen Tomac, pe un post de asistent. Bichineț junior a studiat, conform informațiilor care apar în dreptul profilului său de Facebook, la Universitatea din Carolina de Sud și la Facultatea de Drept a Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar în prezent urmează un master la Universitatea din București. În perioada 2012-2015, Bichineț junior a fost voluntar la Fundația World Vision România, iar din 2019 este avocat în Baroul Iași.

Fiica lui Obreja, angajată la Băsescu

Fostul președinte Traian Băsescu a angajat-o, la rândul lui, pe Leyla Denisa Obreja, fiica fostului patron al Federației Române de Box, Rudel Obreja. Rudel Obreja a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, același dosar în care a fost condamnată și Elena Udrea, dar a ieșit din penitenciar înainte de ispășirea sentinței, după ce a contestat alcătuirea completurilor de judecători.
În urmă cu o lună, Obreja vorbea într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor despre relația cu fostul președinte Băsescu, dar spunea, în mod surprinzător, că nu are nicio intrare la acesta.

„Pe domnul președinte Băsescu l-am văzut puțin înainte de Anul Nou. Personal vorbesc cu dânsul. Ne-am întâlnit ultima dată întâmplător. N-am nici o intrare, iar de fiecare dată când mă întâlnesc cu domnul președinte atmosfera e cordială, amicală, prietenească. Dânsul e și un tip haios așa. Nu sunt nici eu vreun mucalit. Am numărul dânsului de telefon. Bine, are vreo trei de fapt”, a declarat Obreja la Prietenii lui Ovidiu (Ioanițoaia, n.red.).

Firma Narcisei Iorga fabrică parfumuri și îl consiliază pe Tomac

La mare căutare printre deputații europeni se numără firmele unor foști sau actuali ziariști. Unii dintre ei, precum Dan Cărbunaru sau Mihail Iulian Badea de la “Cronica Română” sunt clienți mai vechi ai europarlamentarilor, dar pe listă au apărut și nume noi.

Unul dintre acestea este cel al Narcisei Iorga, fostă membră a Consiliului Național al Audiovizualului, condamnată în primă instanță la trei ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării frauduloase a televiziunii Giga Tv.

Firma Lunca Savoneria SRL deținută de Narcisa Iorga a fost înființată în 2017 și are drept principal obiect de activitate fabricarea parfumurilor și a produselor cosmetice. Este prestator de servicii pentru eurodeputatul Eugen Tomac, cel care l-a angajat drept asistent și pe fiul lui Corneliu Bichineț.

De asemenea, firma Zonal Tv, deținută de soția unui alt fost jurnalist care a avut probleme cu legea îl consiliază pe europarlamentarul PNL Marian-Jean Marinescu. Zonal Tv îi aparține în acte Dianei Pătru, soția ziaristului doljean Tiberiu Pătru, între timp decedat. Tiberiu Pătru fusese condamnat, în 2013, la patru ani de închisoare cu executare într-un dosar cu rambursări ilegale de TVA în valoare de peste 550.000 lei.

Fost consilier al șefului SRI, contract cu Rareș Bogdan

George Tuță, fost consilier al directorului Serviciului Român de Informații Eduard Hellvig, deține firma Power Sense Limited SRL care figurează drept prestator de servicii pentru doi europarlamentari PNL: Rareș Bogdan și Dan Motreanu. Motreanu l-a angajat drept asistent local și pe colegul său de partid, Mihai Țurcanu, fost europarlamentar liberal.

Power Sense Limited a fost înființată în august 2019 și se ocupă cu activități de consultanță pentru afaceri și management.

Alți doi liberali care și-au angajat, de această dată, colegul de partid sunt Daniel Buda și Mircea Hava. Buda și Hava au încheiat un contract cu firma de contabilitate Ico Gliga Expert deținută de Florin Valentin Gliga, consilier local din partea PNL în Consiliul Local Cluj-Napoca.

Firma Exfin 2000, deținută de fosta soție a lui Victor Ponta, ține contabilitatea europarlamentarilor Mihai Tudose și Corina Crețu. Site-ul România Curată a scris pe larg, aici, despre clienții firmei deținute de familia a lui Victor Ponta.

În sfârșit, pe lista consilierilor europarlamentarilor români și-a găsit loc și fosta deputată Cătălina Ștefănescu, angajată la cabinetul lui Cristian Terheș.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zelenski avertizează că Rusia ar putea primi până la 50.000 de soldați nord-coreeni
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Satul din Europa desemnat „cel mai frumos din lume” a ajuns să încaseze zeci de mii de euro din amenzi pentru parcare. De ce s-au săturat localnicii de turiști
Mediafax
Buruiana pe care ar trebui să o ții departe de grădină cu orice preț și cum previi apariția ei
Click
Orașele din România care au cucerit doi turiști americani. Au ajuns din întâmplare în țara noastră și au cheltuit 4.000 de dolari
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Un experiment cuantic neobișnuit demonstrează că „timpul negativ” nu este o simplă iluzie