Prima pagină » Știri politice » EXCLUSIV SURSE. Ce se ascunde în spatele scandalului de la Spitalul Universitar. Cine orchestrează și care este miza?

EXCLUSIV SURSE. Ce se ascunde în spatele scandalului de la Spitalul Universitar. Cine orchestrează și care este miza?

Victor Costache, Ministrul Sănătății, a avut o intervenție televizată și a declarat că va trimite Corpul de Control al ministrului la Spitalul Universitar de Urgență din București, după apariția unor imagini în care - conform „legendei" prezentate opiniei publice - este vărsat „sânge contaminat", plus alte deșeuri infecțioase, într-o chiuvetă a spitalului.

Ministrul Sănătății a spus că situația va fi analizată „cu severitate” și a avertizat, apoi, că „măsurile vor fi foarte dure”.

„Imaginile sunt șocante. Mâine vom trimite Corpul de control, dar măsurile vor fi dure. Trebuie respectate procedurile. Trebuie să vedem ce s-a întîmplat la Spitalul Universitar de s-a ajuns la astfel de derapaje. Este cu atât mai șocant cu cât doamna manager este medic pe Terapie Intensivă. Nu putem exclude și alte derapaje. Nu au voie să facă asta (n.red. – să arunce sânge în chiuvetă). Trebuie să respecte procedurile și vom analiza cu severitate situația de la Spitalul Universitar”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății, la Digi24.

Spectacolul mediatic bine pus la punct – cu atât mai mult cu cât, potrivit unor surse medicale, sintagma „sânge contaminat” nu este justificată – a fost inițiat de deputatul USR Emanuel Ungureanu, cel care a declarat că „sângele contaminat” ajunge din chiuvetă în canalizare, ceea ce poate fi un pericol uriaș pentru populație.

Victor Costache, ministrul Sănătății

„Păpușarul din umbră de la Sănătate”

Totul ar putea părea o adevărată luptă pentru normalitate în sistemul medical și pentru protejarea permanentă a tuturor cetățenilor, numai că interesele – meschine, de altfel – sunt altele, funcționând, departe de privirile indiscrete, o adevărată „tovărășie”. Firește, cineva trebuie să tragă și sforile, iar „păpușarul din umbră de la Sănătate” este chiar deputatul USR Emanuel Ungureanu. 

În culisele acestui asediu care vizează Spitalul Universitar din București se desfășoară, pas cu pas, un scenariu care vizează, de fapt și de drept, eliminarea actualei conduceri a spitalului și numirea în pole-position a medicului Gheorghe Iana.

Acestuia i s-au adus mai multe acuzații, de-a lungul timpului, iar numirea sa la conducerea Spitalului Universitar ar însemna, firește, o poartă larg deschisă către bugetul uriaș al spitalului care a devenit un adevărat punct de atracție pentru personajele din „Tovărășie”. Alături de Gheorghe Iana, în „schemă” este inclus și fostul director al Spitalului Universitar de Urgență Cătălin Cârstoiu, nimeni altul decât finul lui Traian Băsescu, iar „tovărășia” coordonată de Emanuel Ungureanu funcționează ca un angrenaj bine uns.

Ministrul Sănătății, Victor Costache, și datoria pe care o are față de deputatul USR Emanuel Ungureanu

Într-o „tovărășie”, fiecare parte se suține reciproc, iar Victor Costache și deputatul USR nu fac excepție de la regulă. Atunci când s-a format noul guvern, prima opțiune pentru Ministerul Sănătății a fost medicul Horațiu Suciu. Acesta este șef al Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Institutul pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Tg. Mureș, Președinte al Colegiului Medicilor – Mureș, academician, profesor universitar doctor și unul dintre cei mai apreciați specialiști È‹n chirurgie cardiovasculară pe care È‹i are România.

Emanuel Ungureanu, „Păpușarul din umbră de la Sănătate”

Victor Costache a fost preferat de „Păpușarul din umbră de la Sănătate”

Însă Emanuel Ungureanu a făcut presiuni constante chiar și pe lângă Dan Barna pentru ca Victor Costache să ajungă ministru, iar Dan Barna, la rândul său, a presat cu toată puterea de convingere pentru ca „obiectivul” să fie atins, ceea ce, în ultimă instanță, s-a și întâmplat, „tovărășia” având câștig de cauză.

În astfel de condiții, nu este de mirare că Victor Costache a acceptat dorința „Păpușarului de la Sănătate”, Emanuel Ungureanu, de a o plasa în funcția de consilier personal al ministrului pe Alexandra Tamaș, cea care face și alte jocuri cerute de „păpușar” – cum ar fi discuții „interesante” cu companiile farmaceutice Roche și Pfizer (la aceasta din urmă fiind și angajată în trecut).

Astfel, scandalul izbucnit la Spitalul Municipal București capătă cu totul alte semnificații, iar de aici și până la „lacrimile” vărsate, public, pentru sănătatea locuitorilor Capitalei este cale lungă. (Citește AICI cine este Emanuel Ungureanu, „Păpușarul din umbră de la Sănătate”).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!