Prima pagină » Știri politice » Explicația lui Băsescu pentru „graba” lui Ponta de a rupe pactul: „Fiind foarte cald, poți deveni nervos. În relația directă cu mine e excesiv de bine educat, către slugarnic”

Explicația lui Băsescu pentru „graba” lui Ponta de a rupe pactul: „Fiind foarte cald, poți deveni nervos. În relația directă cu mine e excesiv de bine educat, către slugarnic”

Explicația lui Băsescu pentru
La o zi după purtătorul său de cuvânt, președintele Traian Băsescu a ieșit public să îi transmită și personal premierului Victor Ponta că "greșește prin anunțul că denunță Acordul de colaborare instituțională"

De la Palatul Cotroceni, președintele Traian Băsescu a reclamat astăzi „graba” cu care premierul Victor Ponta a denunțat ieri Acordul de colaborare instituțională pe care îl semnaseră în 2012, cerându-i „să mai rabde până în decembrie”. În aceeași intervenție, Băsescu l-a trecut însă pe Ponta de la „mincinos” la „slugarnic” și i-a transmis că menținerea pactului de coabitare „îl scutește de multe explicații” externe, sugerând că, în lipsa unui astfel de acord, Guvernul este tratat exclusiv cu neîncredere din partea cancelariilor occidentale.

„Eu pot să cred și faptul că fiind foarte cald ieri poți deveni nervos, accept și ideea că nu s-a uitat la emisiune și a mers pe preluările pe care le-au făcut televiziunile fără a reda exact dialogul”, l-a luat Băsescu  peste picior pe Ponta, reluând ideea că termenul „păcălit”, invocat de acesta ca argument pentru a denunța acordul, nu i-a aparținut.

Părtaș, în emisiunea în care a fost prezent marți, la teza unei capcane politice în care Ponta a picat după alegerile generale, președintele și-a asumat ca pe o eroare doar „reacția neclară”: „Dacă îmi reproșez ceva e că reacția mea nu a fost destul de clară, într-o linie mai clară, dar n-am utilizat expresia că „l-am păcălit” așa cum afirmă în scrisoare. Nu ezită domnul Victor Viorel Ponta să mintă. E stilul lui sau modul lui de a face politică, prin minciună”, i-a reproșat el premierului.

Cât despre „curajul” prim-ministrului, președintele i-a dat și acestuia o interpretare. „Vă asigur că acesta este comportamentul când este la distanță. Îmi adresează invective, mă trimite la brutărie. Altfel, vă asigur că în relația directă cu mine pare bine educat, uneori  excesiv de bine educat, chiar către slugarnic. Am să-l țin mai aproape”, a râs Băsescu.

Replicile la atacurile lui Ponta au fost strecurate de Băsescu într-o încercare de a demostra utilitatea pactului pe care ambii demnitari l-au încălcat însă în repetate rânduri de la semnare.

„Domnul prim-ministru Victor Viorel Ponta s-a grăbit cu denunțarea acestui Acord pentru că el are importanța sa. Esența acordului trebuia menținută, pentru că el nu este o simplă foaie de hârtie așa cum au încercat destui analiști să demonstreze”, a încercat Băsescu să argumenteze importanța pactului, inclusiv în campania electorală, insistând că „niciodată cancelarii din Europa sau de peste Ocean nu au îndrăznit să îl ceară”.

Președintele susține că „izvorul lui” a fost „neîncrederea de care se bucura Guvernul de la București după alegeri”, acordul fiind în final un „document pe care până la urmă premierul l-a acceptat în linii mari în forma propusă de mine, pentru a crea garanții”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vânătoare de lupi în Spania. Ecologiștii contestă decretul
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
„Din doi săraci nu faci unul bogat”. Primăriile de la sat, în situații imposibile după „eficientizare”
Mediafax
Efectele alcoolului asupra organismului pot fi reversibile?
Click
Cele mai norocoase și fericite zodii ale verii 2026. Li se schimbă viața în bine, destinul le surâde pe toate planurile, au parte de iubire, bani și reușite neașteptate
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Cabral Ibacka, relație secretă cu un model Playboy cu origini africane
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Oana Zăvoranu în anul 2000, înainte de operațiile estetice. Acum e total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
O structură gigantică observată cu Telescopul Hubble răstoarnă tot ce se știa despre nașterea planetelor