Prima pagină » Știri politice » Fără avize sau acte pentru completarea dosarelor. Un deputat propune un proiect pentru debirocratizarea serviciilor în instituțiile publice

Fără avize sau acte pentru completarea dosarelor. Un deputat propune un proiect pentru debirocratizarea serviciilor în instituțiile publice

Fără avize sau acte pentru completarea dosarelor. Un deputat propune un proiect pentru debirocratizarea serviciilor în instituțiile publice
Deputatul neafiliat Daniel Constantin a depus la Senat un proiect de lege care interzice instituțiilor publice să solicite cetățenilor avize sau acte pentru completarea dosarelor, dacă acestea trebuie obținute de la direcțiile din cadrul instituției la care a fost depusă documentația inițială.

Astfel, inițiativa legislativă propune simplificarea procedurilor administrative din cadrul instituțiilor publice.

„Art I Se interzice ca instituțiile publice să solicite cetățenilor avize sau documente în vederea completării dosarelor depuse de către aceștia atunci când aceste avize sau documente trebuie obținute de la servicii sau direcții de specialitate din cadrul instituției publice la care s-a depus documentația inițială. Art II Orice prevedere legală contrară se abrogă la data intrării în vigoare a prezentei legi”, arată proiectul de lege.

Deputatul a argumentat că inițiativa sa va avea ca efect creșterea încrederii oamenilor în instituțiile statului.

„Necesitatea unei inițiative legislative care să simplifice birocrația la nivelul instituțiilor publice din România reprezintă un factor cheie în procesul de modernizare și de creștere a încrederii cetățenilor în stat. Modul de funcționare actual al mecanismelor instituționale este unul vădi greoi, alambicat, costisitor, care pune presiune și crează costuri imense mai ales pe cetățean. Propunere unui proiect de lege care are în vedere implicații semnificative la nivelul birocrației reprezintă un doar un demers oportun, ci și necesar, țara noastră păstrând încă unele dintre cele mai complexe și stufoase proceduri instituționale la nivelul statului din întreaga Uniune Europeană”, precizează Daniel Constantin, în expunerea de motive a proiectului.

Parlamentarul mai spune că măsura propusă de el este ușor de implementat, deoarece face parte din mecanismul instituțional intern.

„Posibilitatea obținerii de avize sau documente de la servicii sau direcții din cadrul aceleiași instituții unde a fost depusă documentația inițială reprezintă o facilitate ușor de implementat, aceasta fiind parte implicită a mecanismului instituțional intern. Neaplicarea unei astfel de măsuri, obligă practic cetățeanul să facă demersuri suplimentare, care țin, în fond, de atribuțiile și de competențele instituției la care acesta a depus inițial documentația. În fond, astfel de practic și proceduri au făcut și fac parte dintr-o filosofie vetustă, caracteristică statelor cu un deficit democratic vizibil, inerțial, în care instituția este situată mai presus de cei pe care îi servește”, conchide deputatul neafiliat.

Inițiativa legislativă a fost înregistrată la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Noua eră a secetei: râurile din Europa care au secat pentru prima dată