Prima pagină » Știri politice » Florian Walter, trimis în judecată pentru delapidarea U Cluj

Florian Walter, trimis în judecată pentru delapidarea U Cluj

Florian Walter, trimis în judecată pentru delapidarea U Cluj
Omul de afaceri Florian Walter a fost trimis în judecată de DIICOT fiind acuzat de delapidarea FC Universitatea Cluj SA, alături de el fiind cercetați pentru constituire a unui grup infracțional organizat și Daniel Capră, finanțatorul FC Petrolul Ploiești, Ioan Mărgean și Nicolae Marius Adrian.

„Prin actul de sesizare s-a reținut că în cursul anului 2012, în timp ce deținea calitatea de director general și acționar majoritar în cadrul FC Universitatea Cluj SA, inculpatul Walter Florian a inițiat și constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpații Mărginean Ioan și Capră Daniel, grup care a fost sprijinit și de către inculpatul Nicolae Marius Adrian, și care a avut ca scop realizarea unui plan infracțional prin care, în urma comiterii unei infracțiuni de delapidare în dauna FC Universitatea Cluj SA, urmau să fie obținute în mod ilicit beneficii materiale pentru FC Petrolul Ploiești SA, club în care inculpatul Walter Florian avea un interes direct, deoarece deținuse calitatea de administrator și președinte al Consiliului de Administrație”, transmite DIICOT printr-un comunicat de presă.

În perioada cuprinsă între începutul anului 2012 – toamna anului 2012, cei patru ar fi făcut demersuri „de însușire în mod nejustificat, a unui număr de 11 jucători de fotbal cu o valoare de piață ridicată, din cadrul acestui club, pentru a fi mutați cu titlu gratuit la un club advers FC Petrolul Ploiești SA, club unde inculpatul Walter Florian a stabilit că își va reloca resursele în calitate de „finanțator”, având interese în mod direct”, spun procurorii.

Potrivit sursei citate, planul ar fi fost inițiat de Florian Walter, fiecare membru al presupusului grup având atribuții bine determinate.

„Capră Daniel a avut rolul de a se implica în activitatea de preluare a FC Petrolul Ploiești SA, pentru a-i facilita inculpatului Walter Florian posibilitatea de a controla prin persoane interpuse acest club, unde urma să își mute activitatea de „finanțare” și unde urma să aducă cei mai buni jucători ai clubului U Cluj. De asemenea, inculpatul Capră Daniel a avut rolul de a încheia și semna, în calitate de manager general al FC Petrolul Ploiești SA, acordurile de transfer cu titlu gratuit ale celor 11 jucători de fotbal de la FC Universitatea Cluj SA, precum și de a se asigura că acești jucători vor primi cel puțin aceleași drepturi salariale pe care le aveau la Clubul U Cluj, acest aspect fiind important pentru determinarea jucătorilor de a fi de acord cu mutarea de la FC Universitatea Cluj SA la FC Petrolul Ploiești SA. În această activitate inculpatul Capră Daniel a acționat oficial în calitate de manager general și acționar majoritar al FC Petrolul Ploiești SA, însă în realitate activitatea sa în cadrul clubului Petrolul Ploiești a fost coordonată de către inculpatul Walter Florian”, explică DIICOT.

În ceea ce îl privește pe Ioan Mărgean, fost director tehnic al clubului Universitatea Cluj, acesta ar fr determinat o parte dintre jucători să fie de acord cu mutarea gratuită la FC Petrolul Ploiești.

„În vederea determinării jucătorilor de fotbal să fie de acord să plece de la Clubul U Cluj, inculpatul Mărginean Ioan a transmis în cadrul echipei de fotbal a clubului U Cluj că plecarea inculpatului Walter Florian din cadrul clubului ar determina neplata drepturilor salariale ale jucătorilor de fotbal, transmițând jucătorilor de fotbal împrejurarea nereală că persoana fizică Walter Florian echivalează cu persoana juridică FC Universitatea Cluj SA, iar plecarea acestuia la un alt club de fotbal ar însemna imposibilitatea financiară a continuării de către jucători a activității în cadrul clubului U Cluj”, susțin procurorii.

Nicolae Marius Adrian, fost director sportiv al clubului Universitatea Cluj, „a acționat profitând de poziția pe care o avea în cadrul clubului, cunoscând că jucătorii îi vor urma „sfaturile” de plecare la echipa Petrolul Ploiești”.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii până la concurența valorii prejudiciului cauzat în dauna FC Universitatea Cluj SA, în sumă de 2.494.375 euro, echivalentul a 11.121.562 lei, transmite DIICOT. Dosarul va fi judecat de Tribunalul Cluj.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Greșelile care îți GOLESC portofelul la supermarket. Cum să cheltuiești MAI PUȚIN la cumpărături
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
A murit Eugen Olariu! Avea doar 49 de ani
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Durerea părinților adolescentei care a cerut să fie eutanasiată la 16 ani: „Se simțea într-o gaură neagră”
Mediafax
GAFĂ diplomatică: premierul unei SUPERPUTERI a primit un premiu inventat
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Un virus transmis de țânțari care afectează creierul se răspândește mai repede decât de obicei