Prima pagină » Știri politice » GAFĂ. Traian Băsescu, prezentat la Bruxelles drept „premierul României”

GAFĂ. Traian Băsescu, prezentat la Bruxelles drept „premierul României”

S-a întâmplat cu puțin timp în urmă.

Aflat la Bruxelles pentru summit-ul dedicat bugetului UE, Traian Băsescu a fost prezentat de serviciul de media al Comisiei Europene, care transmite informațiile oficiale, drept premierul României. Este vorba de prezentarea filmulețului de sosire, care a fost pe site-ul oficial prezentat sub titulatura, „Arrival of Traian BASESCU, Romanian Prime Minister”. Greșeala a fost corectată ulterior.

Cu toate că este vorba despre o greșeală, nu este pentru prima dată când Traian Băsescu este prezentat ca premier. La summit-ul NATO din aprilie 2012, de la Chicago, pe site-ul oficial al evenimentului la care s-au reunit liderii mondiali, în dreptul fotografiei cu președintele era scris „premierul României”, aflat în funcție din 2004.

Mai mult, Băsescu a fost numit, de mai multe ori, „prim-ministrul României” în cadrul unor întâlniri de la Bruxelles și Strasbourg.

Nici premierul Victor Ponta nu a scăpat de această „greșeală”. Când acesta a participat la Consiliul European din iunie 2012, după disputele cu Traian Băsescu, jurnaliștii străini l-au strigat atunci „Mister President of România”.

Președintele Traian Băsescu se află la Bruxelles pentru o întrevedere cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, și președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, pe tema propunerii de buget al UE pentru 2014-2020. Tot astăzi, președintele va participa la reuniunea Consiului European.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
The Guardian a dat „nota 4” filmului lui Cristian Mungiu
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în stare critică la spital
Mediafax
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Click
Daniel Pavel, primele declarații după ce și-a înmormântat tatăl chiar în ziua finalei „Desafio: Aventura”: „Nu știi niciodată când cel de Sus taie firul!”
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
O nouă modă în turism: oamenii călătoresc pentru vindecarea traumelor emoționale