Prima pagină » Știri politice » GALERIE FOTO Ion Iliescu și-a lansat memoriile. „Una din direcții căuta să consacre că eu aș fi omul rușilor. A fost pusă la cale provocarea Iliescu – KGB”

GALERIE FOTO Ion Iliescu și-a lansat memoriile. „Una din direcții căuta să consacre că eu aș fi omul rușilor. A fost pusă la cale provocarea Iliescu – KGB”

Mediafax FOTO / Marius Dumbrăveanu
Ion Iliescu, în cartea sa de memorii: "Căuta să consacre că eu aș fi omul rușilor, a fost pusă la cale provocarea Iliescu - KGB"

Fostul președinte, Ion Iliescu, și-a lansat la Biblioteca Central Universitară, în prezența fostului premier Adrian Năstase, a președintelui TVR, Stelian Tănase, dar și a multor academicieni, actori și prieteni, volumul „Ion Iliescu – Destinul unui om de stânga – amintiri”. Cartea de amintiri tratează perioada 1930 – 1989, autorul precizând că unul din motivele care au dus la scrierea cărții o reprezintă „fabulații și prezentări deformate ale unor evenimente” la care a luat parte. Moderatorul evenimentului a fost deputatul PSD, Ionuț Vulpescu. 

„Unul din motivele care au dus la scrierea acestei cărți este și apariția, în cursul anilor ce s-au scurs după 1989, a tot felul de fabulații și prezentări deformate ale unor evenimente la care am luat parte, inclusiv privind Revoluția română, prezentată de unii drept o simplă lovitură de palat, pusă la cale ba de servicii străine, ba de „complotiști” militari, sau, pur și simplu, drept o „revolute confiscate…În același timp, s-au vehiculat tot felul de neadevăruri și calomnii la adresa mea și a unor rude apropiate, calomnii folosite drept armă în lupta politică”, scrie Ion Iliescu în prefața cărții.

El precizează că nu a răspuns cu aceeași monedă, dar multe atacuri l-au afectat, considerându-le „nu doar nedrepte, dar și grobiene, josnice, simple minciuni și manipulări ale realității”.

„Binevoitori” ai încropirii acestor fabulații sau aprecieri ostile au apărut din ambele direcții: atât din partea unora dintre cei legați de interesele clanului Ceaușescu și ale slujitorilor săi, cât mai ales din partea unora care și-au descoperit vocații de „dreapta” după 1989. Una din direcțiile acestei campanii căuta să consacre ideea că eu aș fi omul rușilor, speculând faptul că în perioada 1950 – 1954, mi-am făcut parte din studiile universitare la Institutul Energetic din Moscova”, susține Iliescu.

Fostul președinte adaugă că s-a „pus la cale o adevărată provocare Iliescu – KGB”, susținută printr-o campanie de presă ” nu doar nedrepte, dar și grobiene, josnice, simple minciuni și manipulări ale realității”.

El contrazice tezele apărute în spațiul public despre părinții și bunicii săi.

„Pe linia acestei fabulații, s-a încercat vehicularea unei alte minciuni, tot în logica rusofobiei, aceea că apropiații mi s-ar fi adresat cu apelativul Ilici. Un zelos a supralicitat, adăugând Ivan Ilici. Unii au încercat să o rusifice și pe soție, din moment ce o cheamă Nina”, afirmă Iliescu.

În concluzie, Ion Iliescu notează că a încercat să-și povestească singur viața, așa cum „a fost și am trăit-o”.

GALERIE FOTO CU ION ILIESCU ȘI NINA ILIESCU

Cartea are 17 capitole: „Copilăria la Oltenița„ „Începutu vieții de bucureștean”, „23 august 1944”, „Ultimii ani de liceu”, „Studenția”, „Inginer proiectant la ISPE”, „În mișcarea studențească”, „Un an de cotitură (1958)”, Conferința Națională din 1967, Congresul al X-lea al PCR, La Timișoara”, „La Iași”, „Vizite externe”, „La Consiliul Național al Apelor”, „Alte domenii de preocupare”, „La Editura Tehnică”, „Încotro?” și „Anexe”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Premieră. Un satelit american a fotografiat avionul spațial ULTRASECRET al Chinei
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
O spioană a Chinei ar fi ajuns în patul șefului Nvidia! Scandalul a ajuns până la Donald Trump
Click
Psihopații nu arată așa cum îți imaginezi! Cum recunoști oamenii periculoși de lângă tine
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat pe întuneric între Prințul Marco și Gabriella, de fapt. Am editat imaginile și le-am 'aprins lumina'
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Cu ce dotări vine o Dacia Logan cu GPL? Cât costă un exemplar din 2022
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!