Prima pagină » Gândurile Lui Cristoiu » Gândurile lui Cristoiu | Top 5 politicieni ai săptămânii: Rareș Bogdan este rujul de buze al PNL

Gândurile lui Cristoiu | Top 5 politicieni ai săptămânii: Rareș Bogdan este rujul de buze al PNL

Vicepreședintele PNL Rareș Bogdan nu este prezent pe scena politică și „doar turuie vorbe goale", „fără să zică nimic", intrând în rândul celor prăfuiți din PNL. Și Rareș Bogdan, și Iohannis ocupă două dintre cele cinci locuri ale topului politicienilor, realizat de Ion Cristoiu.

Top 5 politicienii săptămânii

Locul 5 – Rareș Bogdan, vicepreședinte PNL

„Pe locul cinci se află Rareș Bogdan, văd că aici e vicepreședinte PNL, Rareș Bogdan este o uriașă dezamăgire pentru mine pentru că, în momentul în care a intrat în politică, am fost convins că va aduce în PNL și în politică o înnoire, o înviorare, o schimbare radicală, a piuit, a scâncit o săptămână, două, l-au pus acum mare șef și este pe zi ce trece imaginea lui Rareș Bogdan, cel puțin pentru mine, este de rujul cu care se dă PNL-ul pe buze ca să pară mai tânăr decât este și mai puțin prăfuit. PNL-ul a rămas în continuare un partid prăfuit ca și PSD, partid vechi, nemodern, nemodernizat și am tot mai mult impresia că l-au adus pe Rareș Bogdan ca să, v-am spus să fie rujul cu care se dă PNL. Din acest punct de vedere, dacă Rareș Bogdan nu se trezește și nu se vede prezența lui, nu turuiala lui”, a susținut Ion Cristoiu.

Locul 4 – Victor Ponta, președinte Pro România

„Locul patru este domnul Victor Ponta care a devenit un personaj mediatic prin aceste tribulații, ba intră la guvernare, ba nu intră la guvernare, aștept în continuare, dar cred că aștept degeaba, ca domnul Victor Ponta să-și ia în serios cea de făuritor al unui alt partid decât un partid anti-PSD, nu văd până acum, nu văd nicio identitate, cred că nici dumneavoastră, a Pro România. Puteți să-mi spuneți și mie ce e Pro România? Pro România. Nici măcar nu-i pro și nici România. Deci nu se poate adică în locul acestor învârteli, combinații cu Dăncilă, cu intrăm, nu intrăm, era mult mai bine dacă el începea să-și consolideze partidul cu doctrină, cu structuri”, a afirmat Ion Cristoiu.

Locul 3 – Călin Popescu Tăriceanu, președinte ALDE

„Este Călin Popescu Tăriceanu, căruia nu-l înțeleg nici acum ce a vrut, adică nici nu a ieșit de la guvernare, a ieșit boțit din această telenovelă, e clar că nu va pleca de la guvernare pentru că nu-l lasă nici oamenii din jur care rămân altfel fără fripturici și eu cred că el trebuie să renunțe la orice iluzie de a fi candidat, nu comun, că o avem deja sigur pe Viorica Dăncilă, pentru că nu mai are de unde să ia. El nu putea să ia decât de la PSD, dar în momentul în care el acum a fost anti-pesedist, a înjurat PSD-ul, nu mai are de unde și nu cred eu că va lua de la USR și de la PNL, deci pentru el bine ar fi, că altfel va avea 2% și va fi și mai jalnic. Bine ar fi să renunțe”, a mai spus analistul politic.

Locul 2 – Viorica Dăncilă, președinte PSD

„Locul doi este celebra Viorica Dăncilă, va fi candidata PSD, sunt tare curios cum va reuși să mobilizeze inimile, nu știu, ale pesediștilor. Voi vedea din atmosfera din sală, sigur atmosfera este aranjată, dar acolo se vede imediat temperatura sălii. Nu reușește să te tragă pe sfoară, adică dacă ești cât de cât observator atent, nu o văd, sunt tare curios cum va reuși ea, oricum pe Klaus Iohannis am văzut că nu a reușit să mobilizeze nimic, dar repet un asemenea congres este un din ăsta de „hai la luptă!”. Iliescu și Traian Băsescu și Emil Constatinescu, deci candidatul se duce sau Vadim și înflăcărează sala aia, dar o înflăcărează sincer nu așa că-i împing ăia autorii de urale aranjate, ci și vezi acolo bătând o inimă, uite am făcut și o metaforă proastă, așa bătând toată sala într-o inimă și gata de acolo ne ducem la Cotroceni până și noi care nu suntem pesediști”, a explicat Ion Cristoiu.

Locul 1 – Klaus Iohannis

„Acesta este domnul Klaus Iohannis, care va rămâne în istoria României prin aceeași scenă celebră în care el și-a pus șapca și era tare mândru că și-a pus această șapcă, sigur că e un moment umilitor, groaznic pentru poporul român, dar mă rog nu e singurul moment. Mă întreb dacă îi dădea niște șosete ce făcea, se descălța le punea, adică, sigur Donald Trump e un șturlubatic, îl cunosc, te pupă, i-a zis lui Kim ir Sen că-l iubește, adică la el nu mă aștept, păi nu să nu și-o fi pus, adică am înțeles, a primit-o, dar faptul că și-a pus-o de față cu ăia și l-au aplaudat americanii arată un moment umilitor. Cred că merită locul întâi pentru că tot ce face el este de teama lui Dan Barna, dumneavoastră ați și spus Dan Barna umblă prin țară, tot ce se întâmplă acum e în favoarea USR-ului și dacă consideră că cu doamna Dăncilă s-a înțeles toată campania, tot ce se întâmplă la Cotroceni este numai… de aia și interesează o campanie moartă. „, a mai declarat acesta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trei surori au ajuns la 103, 104 și 109 ani. Secretul care îi INTRIGĂ pe cercetători
Digi24
Vârsta de pensionare crește pentru femei din iulie 2026. Cum se stabilește data exactă și cine este vizat. Anexa completă
Cancan.ro
ȘOCUL de care a avut parte Elena Udrea după ce a mers cu fetița ei în vacanță, în Mamaia: 'Ferească Dumnezeu!'
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Moscova, transformată în „fortăreață”. Cum își protejează Kremlinul elita cu sisteme S-500 și Pantsir
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Lidia Buble, imagini spectaculoase din vacanță în Grecia. Apariția seducătoare care a atras atenția fanilor: „Rar mi-a dat să văd așa ceva…”
Digi24
Avertisment în NATO: Rusia pregătește provocări militare în state din estul Europei. Ce țări sunt vizate (The Guardian)
Cancan.ro
AMENDĂ de 495 lei pentru toți șoferii care fac această manevră pe șoselele din România, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate Tuncay Ozturk la aproape 10 ani de la divorțul de Andreea Marin. S-a recăsătorit și are copil
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Ai găsit apă sub mașină? Iată care este motivul și în ce situații trebuie să te îngrijorezi
Descopera.ro
Ceva uluitor se întâmplă cu balenele din Marea Mediterană
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
De ce a oprit Hitler atacul asupra Dunkerque? Explicația unui general german