Prima pagină » Știri politice » Geoană anunță crearea „noului PSD”: eu sunt alternativa la Ponta

Geoană anunță crearea „noului PSD”: eu sunt alternativa la Ponta

Geoană anunță crearea „noului PSD
Geoană anunță crearea „noului PSD": eu sunt alternativa la Ponta

„Un nou PSD este singurul răspuns pe care noi, oamenii de stânga, putem să-l dăm azi pentru a evita ca vechiul PSD, la modul cum este condus actual, să nu devină o formă irelevantă în politică”, a susținut Geoană, la Realitatea Tv.

El a arătat că în clipa de față nu există o altă soluție decât un nou PSD. „Sau noul PSD se construiește printr-o refondare din temelii a actualului partid sau, dacă oamenii sunt atât de miopi și de sinucigași…asta e problema…creăm ceva nou, un nou PSD”, a spus Geoană.

Fostul lider al PSD a spus că în oricare din cele două variante el reprezintă alternativa la actualul președinte, Victor Ponta. „În oricare dintre cele două formule, eu sunt alternativa la Victor Ponta”, a susținut Geoană, care a precizat că modul în care l-a exclus Ponta din partid a arătat că a acesta are o teamă față de persoana sa.

El a arătat că va lansa un grup de inițiativă pentru crearea „noului PSD”. „Vom lansa în maximum două săptămâni un grup de inițiativă pentru crearea acestui nou PSD, cu principii fondatoare extrem de clare, chemând alături de noi colegii din partid”, a adăugat Geoană.

El a spus că „noul PSD” poate fi partenerul natural al noului PNL într-un proiect de țară pentru următorii ani, fapt care ar putea face ca noul PSD să mențină guvernarea, în cadrul unei mari coaliții de tip german.. „Va exista o majoritate care va face ca vechiul PSD, cu actuala conducere, să meargă în opoziție. Și dacă este nefrecventabil și merge în opoziție, va sta zece ani în opoziție. Acest lucru poate fi modificat dacă avem curajul să facem acest nou PSD, să începem o regulă a jocului și să propunem noului președinte (Klaus Iohannis, n.r.), care sunt convins că e deschis, o discuție de o mare majoritate de tip german, o coaliție de tip german. (…) Ambiția noastră e un mare pact național între noul PSD și noul PNL. E singura șansă ca PSD să rămână la guvernare în următorii ani”, a spus Geoană.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Un expert explică de ce ne place să mâncăm gustări după cină
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!