Prima pagină » Știri politice » „Greva foamei s-a încheiat!”. Anunțul făcut de deputatul care nu a mai mâncat de 14 zile

„Greva foamei s-a încheiat!”. Anunțul făcut de deputatul care nu a mai mâncat de 14 zile

"Greva foamei s-a încheiat!". Anunțul făcut de deputatul care nu a mai mâncat de 14 zile

Deputatul neafiliat Aurelian Mihai a renunțat la greva foamei, după 14 zile în care nu a mâncat absolut nimic și în care a refuzat inclusiv perfuziile. Anunțul său a venit ca urmare a deciziei plenului Camerei Deputaților de a retrimite la comisia pentru românii de pretutindeni proiectul de lege privind reducerea taxelor consulare, urmând să revină pe ordinea de zi cu raport de admitere.

„Greva foamei se încheie astăzi. Mă simt foarte rău și refuz orice s-ar întâmpla acele perfuzii. Dacă faci perfuzii, practic primești hrană. Este a 14-a zi de când nu m-am mai hrănit, am consumat doar lichide. Câteva zile probabil mă voi duce să mă internez pentru a-mi face analizele. Greva foamei a luat sfârșit”, a declarat deputatul, vizibil slăbit, în Parlament.

Aurelian Mihai a explicat că prin decizia pe care Parlamentul a luat-o marți, de a retrimite inițiativa legislativă în comisie pentru a avea raport de admitere este „un mare câștig pentru toți”.

„S-a petrecut în plen un pas destul de mare pe care-l face Parlamentul. E un mare câștig pentru noi și, ca atare, Parlamentul azi și-a „spălat” jumătate din păcatele pe care le-a comis față de românii din străinătate. Nu renunț la orice fel de soluționare, implicare în problemele existente”, a adăugat deputatul.

Întrebat ce va face dacă deputații nu se vor ține de promisiune, iar proiectul de lege nu va fi adoptat, Aurelian Mihai nu a vrut să ia în calcul această variantă, însă a precizat că există și alte metode de a-și promova proiectele de lege.

„Cred că nu există comisie care să nu încerce să modifice acel raport. Speranța mea este de 99%, raportul va fi de adoptare. Ce se va întâmpla, nu vor să intrăm cu toți în greva foamei și să nu mai ieșim nici în a 14-a zi, metode de a influența un vot pozitiv mai sunt”, a încheiat el.

Alături de Aurelian Mihai a fost și vicepreședintele comisiei pentru românii de pretutindeni, liberalul Mrcea Dolha, care și-a anunțat susținerea încă de săptămâna trecută, cu promisiunea că va intra și el în greva foamei dacă proiectul de lege privind reducerea taxelor consulare nu va intra pe ordinea de zi.

„Astăzi se încheie un episod negru. Mă bucur de două ori, că un coleg nu mai face greva foamei, risca să rămână cu sechele grave. Pentru democrație a fost un semnal de alarmă puternic”, a precizat Dolha.

Pe 17 septembrie, Aurelian Mihai a vorbit de la tribuna Parlamentului despre situația românilor din diaspora, el acuzând că statul român nu face nimic pentru aceștia, anunțând că intră în greva foamei. De atunci, deputatul nu a consumat alimente, nu a acceptat perfuziile doctorilor și a dormit în Parlament.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!