Grindeanu le pune embargo miniștrilor pe tema impozitului pe venitul global. Pe cine trimite să explice românilor subiectul

Grindeanu le pune embargo miniștrilor pe tema impozitului pe venitul global. Pe cine trimite să explice românilor subiectul
Publicat: 20/04/2017, 16:53
„Îmi doresc, de asemenea, ca pe ceea ce a devenit un subiect în spațiul public, mult discutatul impozit pe gospodărie, în care am văzut că există o efervescență, toată lumea merge la TV și își dă cu părerea, fără să fi avut până acum un proiect clar, sunt discuții la Finanțe. Până când vom ajunge la final, v-aș ruga să vă abțineți și singurul care poate să vorbească despre acest subiect este ministrul Finanțelor. Asta ca să fim clari cu comunicarea publică, fiindcă am văzut foarte puțini dintre dumneavoastră să nu-și dea cu părerea despre asta. Fiecare să-și dea cu părerea pe culoarul pe care aleargă”, a atras atenția Grindeanu la începutul ședinței de Guvern.
Miercuri,Ministerul Finanțelor a făcut public draftul proiectului care schimbă regulile de impozitare în România, instituind impozitul pe venitul global. Acesta se va calcula pe gospodărie, iar toți românii care obțin venituri pot face o serie de deduceri, în premieră acestea incluzând cheltuielile cu educația copiilor, dar și polițele RCA sau abonamentele la fitness. O altă noutate este că, în cazul veniturilor in salariu, angajatorul va avea obligația de a reține doar contribuțiile sociale, nu și valoarea impozitului aferent salariului, ca până acum. Aceasta revine în sarcina angajatului.
Pe marginea acestui subiect au vorbit Lia Olguța Vasilescu, în calitatea sa de membru al Executivului, dar și liderul PSD, Liviu Dragnea, pe lângă șeful de la Finanțe, subiectul fiind, de fapt, adus în atenția publicului de ministrul Muncii în urmă cu aproximativ o săptămână, atunci când a anunțat căPSD vrea să reintroducă, de la începutul lui 2018, impozitul pe venitul global care presupune o taxare cu 10% a tuturor veniturilor peste 2.000 și zero pentru cele sub această valoare, precum și introducerea unui sistem de deduceri fiscale pentru aceasta.
„E foarte simplu. E sistemul american, dacă vreți. Dacă vor citi programul de guvernare, vor înțelege. Ca să scoți din economia neagră toți banii posibili. De unde încasăm ca să mărim salariile…păi o să fiscalizam totul. Dacă dumneavoastră veți avea posibilitatea să duceți copilul la școala de balet și ați putea să deduceți cheltuiala, o să cereți chitanță. Veți ajunge la un moment dat să cereți de peste tot facturi și bonuri. Vă duceți copilul la mediație și cereți chitanță”, spunea atunci Olguța Vasilescu la RTV.
Ulterior, ministru de Finanțe a venit cu completări, arătând că impozitarea globală presupune ca fiecare gospodărie să se înregistreze la Fisc, fiindu-i repartizat un consultant fiscal care, o dată pe an va completa declarația care va cuprinde toate veniturile fiecărui membru al gospodăriei, din salarii și alte surse. După scăderea deducerilor, se va aplica o cotă de 10% pe diferență. Potrivit ministrului Finanțelor, taxarea cu 10% pe salarii se va face lunar, urmând ca regularizarea să se facă la finalul anului fiscal. Prima regularizare se va face în mai 2019, când se încheie anul fiscal după introducerea noilor reguli. Ministrul a explicat că gospodărie în sens fiscal reprezintă un grup de persoane care au sau nu o relație de rudenie, dar care au un patrimoniu comun. „Dacă un grup de persoane, câteva persoane, indiferent că-i leagă o relație de rudenie sau nu, gospodăresc împreună, își constituie un patrimoniu comun, atunci se înregistrează ca atare la Fisc, Fiscul are evidența gospodăriilor, și atunci când se face calculul de impozit pe venitul global se are în vedere ca subiect de impunere gospodăria înregistrată fiscal”, a spus el. Acesta a ținut să sublinieze, însă, că statul oferă doar posibilitatea unei asemenea asocieri, dar nu impune nimic, iar dacă opțiunea nu este atractivă, atunci nimic nu e obligatoriu.
Viorel Ștefan a precizat că în România sunt în jur de 7 milioane de gospodării, estimându-se un necesar de 30.000-35.000 de consultanți fiscali.
Ministrul Finanțelor: Nu e vorba de alte taxe, nu e vorba de alte impozite
Ministrul a ținut să precizeze că măsura impozitării globale nu este una inventată de actuala guvernare, pentru că acest sistem a funcționat până în anul 2005: „Deci vrem să reintroducem, nu e vorba de alte taxe, nu e vorba de alte impozite, este vorba despre o altă manieră de a gestiona impozitul pe venit, care să includă în baza de impozitare toate veniturile, indiferent de sursa de realizare a lor, și care să facă posibil ca din baza de impozitare să se elimine toate deductibilitățile fiscale care ar permite să stimuleze anumite sectoare de activitate din societatea românească. Spre exemplu, dacă vrem să stimulăm dezvoltarea pensiilor private, atunci cu siguranță trebuie să facem deductibile contribuțiile la pensii private. Dacă vrem să stimulăm sistemul de sănătate, sistemul de asigurări privat de sănătate, trebuie să facem deductibile acestea. Dacă vrem să stimulăm anumite programe educaționale, contribuțiile trebuie să fie deductibile. Dacă trebuie să zicem, cândva, a fost o facilitate de acest gen în legătură cu îmbunătățirea facilităților termice ale locuințelor și, de ce nu, se poate merge mai departe până la a determina un anume comportament al cetățenilor în relația cu comercianții, cum avem astăzi acel instrument al bonurilor fiscale”, a adăugat ministrul.
Concret, sistemul de globalizare a veniturilor propus în acest moment care permite ca, la final, atunci când tragi linie și ai dovada că ai adus bonuri fiscale de un anume volum, beneficiezi de o anume sumă deductibilă la calculul impozitului pe venit. Ministrul a pus accent și pe asistența de specialitate de care e nevoie pentru ca un astfel de sistem să funcționeze, făcând referire la consultanții fiscali care vor ajuta la implementare și care vor fi angajați de stat, cetățenii putând să beneficieze de serviciile lor gratis: „Statul își asumă această obligație de a angaja consultanți fiscali care să-și ofere serviciile în mod gratuit tuturor contribuabililor care vor trebui să facă această declarație de impozit pe venitul global”, a mai spus Ștefan.
„La sfârșitul anului sau, mai exact, în prima jumătate a anului următor, vine consultantul fiscal și-ți întocmește dosarul. Și dacă ai ținut bonurile, atunci el le pune acolo, le capsează, le adună și s-ar putea, pe baza acestor bonuri, să beneficiezi de o sumă cu titlu de deductibilitate la calculul impozitului „, a sistematizat ministrul pașii prin care vor putea fi calculate sumele deductibile.
Întrebat de unde va angaja statul atâția consultanți fiscali, Viorel Ștefan i-a „liniștit” pe jurnaliști, făcând trimitere la cei 30.000 de angajați ai ANAF despre care a spus că ar constitui resursă suficientă pentru ca unii să fie angajați în aceste scopuri.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu...
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de...
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Panică totală pentru cei care stau în APARTAMENTE. Adevărul s-a aflat abia astăzi, 4 MAI:...
Ca în filmele cu ... polițiști. Doi agenți de la Poliția Locală Constanța, de râsul...
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Victoria, Regina cu cei mai mulți copii