Prima pagină » Știri politice » GUVERNUL PONTA. Eduard Hellvig, noul ministru al Turismului, mâna dreaptă a lui Crin Antonescu

GUVERNUL PONTA. Eduard Hellvig, noul ministru al Turismului, mâna dreaptă a lui Crin Antonescu

GUVERNUL PONTA. Eduard Hellvig, noul ministru al Turismului, mâna dreaptă a lui Crin Antonescu
Ministerul Elenei Udrea a fost preluat de Eduard Hellvig, acesta fiind desemnat de premierul Victor Ponta.

Ministerul pe care Elena Udrea l-a condus până în urmă cu trei luni a fost preluat de Eduard Hellvig, acesta fiind desemnat de premierul Victor Ponta ministru al Turismului. Astfel, la conducerea MDRT a venit un fost consilier, fost deputat în Parlamentul României (2004-2008) și fost europarlamentar (2006-2007). În prezent, el este secretarul general al Partidului Național Liberal, numit de președintele Crin Antonescu.

Eduard Hellvig este mâna dreaptă a președintelui PNL, Crin Antonescu, el fiind șeful staff-ului electoral în campania lui, în alegerile prezidențiale din 2009.

El s-a născut în Zalău, județul Sălaj, în octombrie 1974, acum fiind căsătorit și având o fiică. În 1997, el a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrație Publică, din cadrul Universității „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca, iar în 2009 a obținut diploma de doctor în relații Internaționale din cadrul SNSPA București.

În ce privește activitatea profesională, în 1996-1996, Hellvig a fost coordonator de programe la Fundația Soros, filiala Cluj, iar între 2001 și 2003 a fost director general la Institutul de Studii Sociale, București.

Referitor la cariera politică, noul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului a lucrat o bună perioadă în calitate de consilier. În perioada 1998-1999, Hellvig a fost sfetnicul vicepreședintelui PNL de atunci, Horia Rusu, iar în perioada 1999-2000, el l-a ajutat pe fostul ministru de Interne, Constantin Dudu Ionescu. În 2000, a fost consilier în campania electorală a prezidențiabilului Mugur Isărescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce se întâmplă dacă bei zilnic apă cu lămâie?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!