HARTA dosarelor penale. Unul din trei primari de municipii are probleme cu legea

HARTA dosarelor penale. Unul din trei primari de municipii are probleme cu legea
Publicat: 08/09/2015, 09:03

Sorin Oprescu a devenit primul primar general al Capitalei reținut de DNA și apoi arestat preventiv, fiind cercetat pentru luare de mită, în timp ce alți doi primari de sectoare, Andrei Chiliman și Marian Vanghelie, sunt cercetați pentru corupție și acuzați de luare de mită și abuz în serviciu.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reținut de DNA, sâmbătă noapte, pentru luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro de la patru denunțători. Primarul ar fi primit cei 25.000 de euro sâmbătă de la șeful unei instituții din primărie, care ar fi intermediat mita. Ulterior, Oprescu a fost arestat preventiv, mandatul de arestare pentru 30 de zile fiind emis, duminică noapte, de magistrații Tribunalului București.

„În perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat și inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înființat în administrația locală din Municipiului București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului București”, se arată în ordonanța de reținere a procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Conform documentului citat, executantul păstra pentru sine între 30% și 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului București, cu titlul de mită. Un procent de 10% din valoarea contractului ar fi fost cerută pentru Sorin Oprescu.

Și primarii de la sectoare au probleme cu legea.

Marian Vanghelie, trimis în judecată pentru corupție

Acuzații similare i-au fost aduse și primarului Sectorului 5, Marian Vanghelie. Acesta a fost arestat preventiv în data de 14 martie, fiind ulterior suspendat din funcție de către prefect. În luna iulie, a fost eliberat din arest și plasat în arest la domiciliu. Marian Vanghelie este trimis în judecată de DNA în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani, unele fapte fiind săvârșite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte. Conform rechizitoriului procurorilor, în perioada 2006 – 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5 din București, ajutat de Mircea-Sorin Niculae și parțial de Laura Ciocan, a cerut și a primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro, reprezentând un „comision” de 20% din încasări.

Andrei Chiliman, cercetat pentru corupție

Și Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1, este acuzat de fapte similare. El este în acest moment suspendat din funcție, primind interdicție de a se ocupa de probleme Primăriei Sectorului 1 atâta timp cât se află sub control judiciar. Măsura a fost dispusă în luna iunie, într-un dosar în care este cercetat alături de Vlad Moisescu și Ion Brad. Anchetatorii susțin că Vlad Moisescu ar fi constituit un grup infracțional încă din 2004, din care au făcut parte Ioana Costescu, Andrei Chiliman și Ion Brad, urmărind „comiterea unor fapte de corupție care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10 și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare de la agenții economici favorizați în câștigarea procedurilor de achiziție publică și pe parcursul derulării contractelor încheiate cu Primăria Sectorului 1”.

Lista primarilor PNL cu probleme

De la PNL, doar doi primari au demisionat. Este vorba despre Gheorghe Ștefan (Piatra Neamț) și Emilian Frâncu (Râmnicu Vâlcea).
Alți patru au fost suspendați: Andrei Chiliman (Sectorul 1), Adrian Domcoș (Beiuș), Cornel Resmeriță (Lupeni) și Aurel Olărean (Rădăuți). Toți cei patru sunt acuzați de fapte de corupție.

Lista primarilor PNL cu probleme în justiție este completată de Sorin Manduc (Făgăraș), care se află în proces privind incompatibilitatea sa, Radu Florea Nistor (Săcele), trimis în judecată pentru abuz în serviciu, Daniel Boriga (Târgoviște), condamnat cu suspendare într-un dosar de abuz în serviciu, Mircea Guță (Calafat), trimis în judecată pentru luare de mită și abuz în serviciu, Daniel Tuchel (Tecuci), anchetat pentru abuz în serviciu, Constantin Sava (Urziceni), urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu, Ion Manea (Orșova), declarat incompatibil de către ANI, Radu Sandu Victor Capilnasiu (Zalău), declarat incompatibil, Teodor Neamțu (Mediaș), trimis în judecată pentru abuz în serviciu, dar acuzat și de conflict de interese, și Constantin Hogea (Tulcea), acuzat de luare de mită.

Pe de altă parte, la alte cinci primării conduse de liberali au fost făcute percheziții și cercetări în dosare de corupție, fără ca edilii să fie puși sub acuzare. Este vorba despre primăriile din Timișoara, Suceava, Medgidia, Fetești și Hunedoara.

Primarii PSD certați cu legea

Social-democrații, deși au un număr mai mic de primari cu probleme în justiție, au pierdut cei mai mulți edili.

Radu Mazăre (Constanța), acuzat de luare de mită, Iulian Bădescu (Ploiești), acuzat de luare de mită, Dorin Dăneșan (Sighișoara), condamnat cu suspendare pentru abuz în serviciu, și Minel Prina (Slatina), acuzat de complicitate la trafic de influență în dosarul lui Darius Vâlcov, și-au pierdut funcțiile.

Alți doi primari – Gheorghe Nichita (Iași), acuzat de abuz în serviciu, și Tudor Pendiuc (Pitești), acuzat de luare de mită și abuz în serviciu – au fost suspendați.

Alți primari au rămas în funcție. Este vorba despre Nicolae Diaconu (Curtea de Argeș), urmărit penal pentru abuz în serviciu, Constantin Boșcodeală (Buzău), condamnat în primă instanță la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, Florin Cazacu (Brad), anchetat pentru nereguli în gestiunea fondurilor, Alexandru Stoica (Slobozia), trimis în judecată pentru fals intelectual, Dumitru Pantazi (Pașcani), trimis în judecată pentru abuz în serviciu, Dorel Costel Coica (Satu Mare), declarat incompatibil în 2013, dar fără o sentință a judecătorilor, și Cristian Duică (Roșiorii de Vede), urmărit penal pentru abuz în serviciu.

La Lugoj, Târgu Jiu, Botoșani și Brăila au fost făcute cercetări și percheziții la primării, însă nu au fost încă aduse acuzații la adresa edililor.

Un primar UNPR, condamnat pentru corupție

Și un primar UNPR și-a pierdut funcția, fiind demis după ce a fost condamnat pentru corupție. Este vorba despre Laurențiu Neghina, fostul primar din Olănești. Un altul, Cătălin Cherecheș (Baia Mare), este urmărit penal pentru luare de mită și trafic de influență.

Trei edili de la UDMR cu probleme

UDMR are, la rândul său, trei primari cu probleme: Raduly Robert-Kalman, primarul din Miercurea Ciuc, care și-a dat demisia în urma acuzațiilor de abuz în serviciu și a trimiterii în judecată, Mezei János, primarul din Gheorgheni, acuzat de abuz în serviciu, șantaj și delapidare, dar și Kovács Eugen, primarul din Carei, declarat incompatibil, dar fără o sentință definitivă.

În nici unul dintre orașele care au rămas fără edili prin demisie sau demiterenu s-au organizat alegeri parțiale, astfel încât conducerea este asigurată de un viceprimar, cu atribuții de primar interimar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat...
FOTO. Mădălina Ghenea, despărțire oficială bombă de iubit chiar în ziua de Paște! Românca a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
“Am plâns pentru Vlad Pascu. Este o victimă!”. Elena Merișoreanu a șocat și tulburat România...
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Vestea primită acum de Simona Halep. WTA a făcut anunțul oficial luni, 6 mai
Codrin Ștefănescu, mărturii șocante. Și-a organizat înmormântarea, pas cu pas
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Test de cultură generală. Care forță naturală doboară orice copac?