O a treia contestație la candidatura lui Călin Georgescu, având numărul de înregistrare 902F/2025, a fost depusă și înregistrată la CCR.

O a treia contestație la candidatura lui Călin Georgescu, având numărul de înregistrare 902F/2025, a fost depusă și înregistrată la CCR.

Curtea Constituțională a înregistrat cele două contestații la dosarul de candidatură al lui Călin Georgescu.
Soluționarea acestora este programată pentru sâmbătă, 8 martie.

„Potrivit legii 370/2004, contestațiile se pot face doar după admiterea sau respingerea candidaturilor de către Biroul Electoral Central. Nu există procedura contestațiilor la Biroul Electoral Central”, spune Toni Neacșu, pentru Gândul.
„Astfel, fiind, Biroul Electoral Central, primind cele două sesizări astăzi, a constatat că nu are competență să soluționeze așa ceva, pentru că legea nu prevede că există posibilitatea contestațiilor în această fază.
Și le-a trimis singurei instanțe care are în competență să soluționeze contestațiile formulate, și anume Curtea Constituțională”, explică fostul judecător CSM.
Citește AICI
La doar câteva minute de la îndeplinirea formalității privind dosarul de candidatură, rectorul SNSPA a anunțat că a depus contestație, în scris, la BEC.
„Am considerat necesar să recurg la acest demers deoarece obligația de a respecta Constituția nu este doar o cerință formală în momentul preluării mandatului prezidențial, ci o condiție fundamentală de eligibilitate.
Orice persoană care aspiră la funcția supremă în stat trebuie să dovedească, fără echivoc, respectul față de valorile democratice, ordinea constituțională și angajamentele internaționale ale României”, a declarat Pricopie.
Însă, fostul judecător al CSM, avocatul Toni Neacșu a comentat că „procedura nu permite acest lucru”.
„S-a depus deja prima contestație împotriva candidaturii d-lui Calin Georgescu chiar la Biroul Electoral Central, deși procedura nu permite acest lucru. Contestațiile potrivit legii, se depun doar la CCR, dupa admiterea sau respingerea candidaturii de către BEC”, a scris Neacșu pe Facebook.
Citește articolul aici.

Călin Georgescu a plecat de la Biroul Electoral Central în aplauzele și uralele simpatizanților săi.
Călin Georgescu a fost însoțit de soția sa, Cristela, care a primit flori din partea celor care au venit în fața BEC.
Candidatul la prezidențiale nu a răspuns jurnaliștilor, după ce a susținut o scurtă declarație în fața sediului BEC și a acceptat trei întrebări din partea presei.
Sute de persoane au scandat de-a lungul zilei „turul II, înapoi”, „Georgescu președinte”, „noi am votat, voi ați furat” sau „singura soluție, încă o revoluție”.
Biroul Electoral Central pentru alegerea președintelui României din anul 2025 (BEC) a informat că a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui Călin Georgescu pentru funcția de Președinte al României.
Potrivit BEC, odată cu propunerea de candidatură a fost transmis spre analiză și semnul electoral pe care Călin Georgescu dorește să îl utilizeze la alegerile prezidențiale.
„În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) și art. 30 alin. (6) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Biroul Electoral Central urmează să analizeze și să se pronunțe cu privire la îndeplinirea condițiilor de legalitate pentru înregistrarea candidaturii și a semnului electoral. Decizia BEC privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturii și a semnului electoral va fi adusă la cunoștința publicului conform prevederilor legale”, a transmis BEC.

Un susținător al lui Călin Georgescu a escaladat gardul care delimitează sediul Băncii Naționale a României și refuză să coopereze cu forțele de ordine. În urmă cu câteva momente, Georgescu a terminat baia de mulțime, după depunerea candidaturii.
„Un participant la manifestație a escaladat gardul care delimitează sediul Băncii Naționale a României. În acest moment, persoana refuză să coboare și să coopereze cu forțele de ordine”, transmite Jandarmeria.
Jandarmii spun că bărbatul este cunoscut pentru acest comportament, a mai recurs la manifestări similare și va fi sancționat contravențional.
Este normal să fim lângă Călin Georgescu pentru că suntem lângă poporul român și lângă democrație, spune George Simion, după depunerea candidaturii lui Georgescu.
„Noi suntem aici pentru a bloca tentativele nedemocratice de a împiedica cel mai votat român să ocupe funcția pentru care a candidat și candidează. După cum vedeți, nu vrea să răstoarne nicio ordine constituțională, ci se supune instituțiilor acestui stat. Din partea noastră este normal să fim lângă domnul Călin Georgescu pentru că suntem lângă poporul român și lângă democrație”, a declarat liderul AUR.

Georgescu a completat că „nu va mai exista și o a doua oară”, referindu-se la momentul 6 decembrie 2024.
„S-a putut o dată, dar nu va mai exista și o a doua oară, modul în care au distrus democrația. Pentru că prima dată putem să acceptăm că este culpă, a doua oară însemnă că este cu premeditare. Și atunci vor fi judecați de toate instanțele și de legile lumii umane”.

Din fața BEC, Călin Georgescu a transmis un mesaj pentru „sistemul corupt”
„Am un singur mesaj pentru sistemul corupt și pentru clasa politică abjectă aflată la putere. Eu le transmit așa, că în acest moment, tot mapamondul se uită la România, la măreția poporului român și la modul ingrat și ilegal în care sistemul corupt și clasa politică acționează”.

Comparându-se cu Donald Trump, Georgescu a declarat că a „ridicat steagul democrației și libertății”.
„Am ridicat steagul democrației și libertății pe care îl îmbrățișăm împreună cu președintele Donald Trump care a făcut același lucru cu administrația Trump-Vance pe care o urmăm împreună pentru aceleași idealuri și pentru aceleași valori comune pe care le îmbrășişăm și anume pacea, democrația și libertatea”.

Georgescu a mai spus că este „imposibil” să nu se regăsească pe buletinul de vot.
Acesta s-a arătat încrezător că nu îi va fi anulată candidatura din cauza dosarelor penale.
El le-a mulțumit lui George Simion și Anei Maria Gavrilă, liderii AUR și POT, „pentru tot ce au făcut, strângere de semnături și susținere”.
La răndul său, și George Simion a afirmat că „nu există niciun motiv” pentru ca dosarul de candidatură al lui Georgescu să fie invalidat.
„Nu există niciun motiv în lume, în legile electorale, în legile țării, în Constituția României pentru ca domnul Georgescu să fie invalidat”, a declarat liderul AUR.

Candidatul la prezidențiale a mărturisit că, în această perioadă, a trecut „prin foc și sabie”.
„Prin suferință, am aflat toți și am înțeles valorile fundamentale legate de pace, de democrație și de liberate. Nu poți să le înțelegi decât când le-ai pierdut. De aceea spun tuturor că este bine să ne apărăm democrația, este bine să ne luptăm pentru libertate și pentru pace. Pacea nu o primim, trebuie să te lupți pentru ea”, a declarat Georgescu.

„Viitorul poporului român stă în măreția sa”, a declarat Georgescu, după îndeplinirea formalității de depunere a candidaturii.
„Astăzi am depus dosarul de candidatură. Dar, înainte asta, vreau să vă spun că pe 6 decembrie 2024 a fost ucisă democrația, iar azi, pe 7 martie 2025, poporul român a înviat-o.
Am depus dosarul cu peste 324 de mii de semnături, din respect față de poporul român, care a înțeles că trebuie să-și apere democrația și libera exprimare”.

Călin Georgescu a ajuns la BEC împreună cu soția sa. A fost primit în urale. La momentul sosirii, mulțimea „cerea turul doi înapoi”.
Acesta a fost așteptat de liderii AUR și POT. A intrat în sediul BEC fără a face declarații.
George Simion anunță că 1800 de semnături din cele aproape 350 de mii sunt „neconforme”.
Restul listelor de semnături au fost validate de Biroul Electoral Central.
„Peste 350 de mii de semnături. S-a trecut la verificarea lor. A fost lată semnătură cu semnătură. Doar 1800 n-au fost considerate conforme”, a spus Simion.

George Simion a ajuns la sediul BEC cu aproape 30 de minute înainte de ora stabilită.
„Eu nu sunt politruc, eu nu sunt mincinos”, a declarat Simion, în așteptarea lui Georgescu și în scandările susținătorilor.
AUR își menține promisiunea luată față de poporul român și susține candidatura lui Călin Georgescu, a completat George Simion,
„Nu candidez. Eu nu sunt politruc, eu nu sunt mincinos. (…) În forurile de conducere ale AUR, decizia de susținere pentru domnul Georgescu a fost în unanimitate luată”.
Susținătorii lui Călin Georgescu se mobilizează pentru primirea acestuia la sediul BEC din centrul Capitalei.
Sunt aproape 200 de persoane, conform unor estimări. Pe grupurile private, se transmit mesaje pentru a se aduna în număr cât mai mare.
De asemenea, se transmit indicații pentru a-l primi pe Georgescu în sunetul imnului. Pentru cei care nu pot ajunge, mesajul este ca imnul „să răsune în fiecare localitate”.
„La ora 16:00, ar trebuie sa răsune Imnul României în fiecare localitate, în fiecare casa, în fiecare piept în care bate o inimă de Român! Urmat de „Crezul” și „Tatăl nostru”!”, este unul dintre mesajele de pe grupuri.
Mai sunt aproximativ două ore până la sosirea lui Călin Georgescu la Biroul Electoral Central, iar susținătorii acestuia se strâng în număr din ce în ce mai mare.
Momentan, sunt aproximativ 50 de persoane, însă jandarmii se așteptă ca numărul lor să crească.
Cei care sunt prezenți, totuși, sunt foarte vocali. Se cere „Turul II înapoi” și se scandează „Călin Georgescu președinte”, „Jur să îmi apăr țara chiar cu prețul vieții” sau „Călin, te iubim”.
La un moment dat, simpatizanții lui Călin Georgescu au rostit rugăciunea Tatăl Nostru.
Forțele de ordine au luat deja măsuri de siguranță și au îngrădit perimetrul cu garduri metalice, pentru a nu exista incidente în momentul în care va ajunge Georgescu.
Chatbotul dezvoltat de compania lui Elon Musk generează răspunsuri despre Călin Georgescu.
Grok scrie despre decizia CEDO de a respinge solicitarea lui Călin Georgescu de reluare a turului doi al alegerilor prezidențiale.
„Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins recursul lui Călin Georgescu, menținând decizia Curții Constituționale a României de a anula alegerile prezidențiale din 2024. Anularea s-a bazat pe rapoartele serviciilor secrete românești care pretindeau intervenția Rusiei, deși Georgescu și alții susțin că nu există suficiente dovezi. România a programat un nou vot pentru mai 2025!, scrie Grok.
Acesta este un răspuns generat de Grok, la întrebarea unui utilizator dacă „anularea a fost legitimă?”
Grok este un chatbot generativ de inteligență artificială dezvoltat de xAI.
The European Court of Human Rights (ECHR) rejected Călin Georgescu’s appeal, upholding Romania’s Constitutional Court decision to annul the 2024 presidential election. The annulment was based on Romanian intelligence reports alleging Russian interference, though Georgescu and…
— Grok (@grok) March 7, 2025
Însă, Grok nu este la curent cu actualitatea politică din România.
Într-un alt răspuns, generat automat, la întrebarea cine este președintele României, chatbotul susține că Iohannis deține această funcție.
„Călin Georgescu nu este actualul președinte al României. Klaus Iohannis ocupă acea funcție, ales în 2014 și reales în 2019. Georgescu a candidat la alegerile prezidențiale din 2024, conducând după primul tur, dar rezultatele au fost anulate de Curtea Constituțională, fără nici un motiv oficial dat”, explică chatbotul.
Călin Georgescu is not the current president of Romania. Klaus Iohannis holds that position, elected in 2014 and re-elected in 2019. Georgescu ran in the 2024 presidential election, leading after the first round, but the results were annulled by the Constitutional Court, with no…
— Grok (@grok) March 7, 2025
Tudorel Toader, fost judecător al Curții Constituționale, consideră că Biroul Electoral Central va admite candidatura lui Călin Georgescu pentru alegerile prezidențiale din luna mai.
„Eu am convingerea faptului că BEC-ul îi va admite candidatura, pentru că impedimente legale Călin Georgescu nu are, la momentul la care vorbim.
Nu avem o hotărâre penală definitivă, pe care chiar dacă o vom avea, va veni peste ani de zile și n-are interdicția de a candida”, spune fostul judecător.
Citește aici.
Ziarul britanic Financial Times susține, potrivit surselor publicației, că Biroul Electoral Central va invalida candidatura lui Călin Georgescu.
Cotidianul titrează că motivul principal este legat de dosarele penale care îl vizează.
Acuzațiile includ infracțiuni grave precum încercarea de a submina ordinea constituțională cu ajutorul unor grupări fasciste, faptă pasibilă de peste 10 ani de închisoare.
Publicația îl caracterizează pe Georgescu drept „un extremist de dreapta susținut de Washington și Moscova”.
Citește aici.

Mario Nawfal urmărește evenimentul depunerii candidaturii lui Georgescu.
Într-o postare pe X, influencerul vorbește despre o rundă a doua între Călin Georgescu și statul paralel.
„Aceasta nu este prima dată când încearcă să depună un dosar; în februarie, guvernul l-a arestat în timp ce se îndrepta spre depunere, o încercare flagrantă de a-i zdrobi vocea dar și voința poporului român care îl sprijină.
Curtea Constituțională va decide în această lună sau la începutul lunii aprilie dacă aprobă candidatura, presupunând, desigur, că nu va mai fi arestat de data aceasta”, scrie Nawfal.
🚨🇷🇴CĂLIN GEORGESCU VS. ROMANIA’S DEEP STATE – ROUND 2 BEGINS
Today at 16.00 local time, Călin Georgescu will once again try to submit his candidacy for Romania’s presidential elections.
This isn’t the first time he’s tried to file; back in February, the government arrested him… https://t.co/5eZKhKqPjL pic.twitter.com/NvRPUMWRf6
— Mario Nawfal (@MarioNawfal) March 7, 2025
Microbuzul AUR a ajuns deja la BEC cu listele de semnături pentru candidatura lui Georgescu.
Câteva zeci de cutii au fost descărcate din mașina portocalie inscripționată cu însemnele AUR.
Reprezentanții partidului transmit că au strâns peste 350 de mii de semnături.
Câteva zeci de susținători au ajuns deja în fața sediului BEC. Aceștia au dat nas în nas cu cei ai lui Nicușor Dan, care tocmai își depusese dosarul de candidatură.
În Centrul Vechi a fost un „concurs” de scandări și urale pentru candidatul preferat la președinția României. A câștigat „echipa Georgescu”
Începând cu ora 14.00, la sediul BEC se vor depune listele cu semnăturile de susținere pentru Călin Georgescu.

Călin Georgescu este așteptat vineri, la ora 16:00, să își depună dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din luna mai, la Biroul Electoral Central. Potrivit unor surse, alături de Călin Georgescu vor fi și mai mulți simpatizanți, dar și reprezentanți ai partidelor AUR și POT.
Călin Georgescu își va depune candidatura în calitate de independent la alegerile prezidențiale din 2025, însă el este susținut de cele două partide politice. Totodată, Călin Georgescu este cel care s-a impus în primul tur al alegerilor prezidențiale anulate de Curtea Constituțională a României (CCR) în 2024, cu scorul de 22,94%.
După anularea alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu a făcut mai multe demersuri pentru reluarea turului al doilea, în care se calificase alături de Elena Lasconi (USR), însă fără rezultat. Acesta a cerut inclusiv CCR să își revizuiască hotărârea și s-a adresat și la CEDO, dar toate demersurile sale au fost respinse.
La ultimul protest la care a participat, pe 1 martie, Călin Georgescu le-a vorbit simpatizanților de pe o scenă amplasată în fața Guvernului și a acuzat faptul că „ciocoii vechi și noi” vor să îi blocheze candidatura.
„Ne vom lua ţara înapoi, fără corupţie, fără securişti. Ciocoii vechi şi noi vor să îmi blocheze din nou candidatura. Eu vreau să fiu judecat de voi toţi, prin votul vostru liber, e dreptul vostru să decideţi pe cine alegeţi, nu altcineva. Eu nu contez, voi contați. Am demonstrat tuturor ce înseamnă curajul poporului român. Copiii voștri vor fi mândri de voi”, a declarat Călin Georgescu pe 1 martie.
Printre cei mai aprigi susținători ai lui Călin Georgescu se numără liderul AUR, George Simion. Tot pe 1 martie, acesta a declarat în fața mulțimii că „cel care trebuia să fie președintele românilor nu este în locul lui de drept”.
Totuși, în AUR există și păreri împotriva lui Călin Georgescu. Gigi Becali s-a exprimat vehement contra acestuia, chiar dacă imediat după anularea alegerilor l-a susținut.
„Sper ca Dumnezeu să ne apere, să nu îl lase să candideze, că omul ăsta este periculos pentru ţara noastră”, a declarat Gigi Becali despre Călin Georgescu. Mai mult, latifundiarul și-a anunțat și el candidatura.
VEZI ȘI: George Becali și-a anunțat candidatura ca independent la PREȘEDINȚIE: Nu mă retrag din partid
La polul opus, Călin Georgescu se bucură de sprijinul lui Elon Musk, un apropiat al președintelui Donald Trump. Miliardarul american a criticat deseori decizia de anulare a alegerilor prezidențiale și l-a numit pe președintele CCR, Marian Enache, un „tiran”.
Reamintim că, pe 26 februarie, Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de polițiști și dus la Parchetul General pentru audieri. Acolo a aflat că este este acuzat de comiterea a șase infracțiuni:
După audiere, Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Acesta a contestat măsura la Judecătoria Sectorului 1, însă instanța i-a respins cererea, joi.
CITEȘTE ȘI: