INTERVIU Călin Popescu Tăriceanu: Când UE a început să se confrunte cu probleme, au început atacurile la unele state din est. Ca să fim liberali nu avem nevoie de adeverință de la Bruxelles/ Despre Kovesi: Aproape că aș fi tentat să le zic: O vreți? Luați-o!

INTERVIU Călin Popescu Tăriceanu: Când UE a început să se confrunte cu probleme, au început atacurile la unele state din est. Ca să fim liberali nu avem nevoie de adeverință de la Bruxelles/ Despre Kovesi: Aproape că aș fi tentat să le zic: O vreți? Luați-o!
Publicat: 07/04/2019, 19:13

Principalele declarații:

Despre Augustin Lazăr: Poate dovedi dl.Lazăr că a făcut cel mai mărunt gest de ușurare a vieții deținuților politici de la Aiud, că a executat ordinele „agale și în silă”, cum spune Steinhardt? Eu cred că dimpotrivă, tocmai excesul de zel i-a garantat ulterior o carieră atât de înfloritoare, pe stil vechi sau nou”.

Despre susținerea ministrului Tudorel Toader: „Are o misiune grea, de a demantela sistemul diabolic creat în ultimii 10-11 ani. Și asta este o slujba al naibii de grea. Unii sunt nemultumiți ca o face prea repede, alții că o face prea încet. Greu! Greu!”

Emiterea unor noi ordonanțe: „Din ce am discutat vor mai fi ordonanțe care au drept scop să pună de acord codurile penale cu deciziile Curții Constituționale precum și cu directivele Uniunii Europene. Când și cum vor fi date e decizia guvernului”.

Reacțiile critice venite din partea Comisiei Europene și din partea unor ambasadori: „Exact când Uniunea a început să se confrunte cu probleme tot mai mari, de la imigrația masivă până la neînțelegerile pe tema mai multă Europă ori mai puțină, au început și atacurile unor membri ai Comisiei la unele state din est. (…) Sunt oameni care au devenit orbi la abuzurile cozilor lor de topor din țările estice (…) Să ne înțelegem: nu e nimic in neregulă cu Uniunea Europeană, ci cu conducătorii ei vremelnici”.

Despre posibila excludere din grupul ALDE European: Cred că riscul cel mai mare este ca ALDE European să nu mai fie ALDE! Se fac jocuri pentru viitoarea comisie și viitorul Parlament European, iar la Bruxelles sunt minți înfierbântate care vor ca ALDE să se verse într-o structură mai mare în care să-și piardă identitatea de liberali. (…) ca să fim liberali nu avem nevoie de adeverință de la Bruxelles!

Susținerea pe care Laura Codruța Kovesi o are în plan european pentru funcția de procuror șef european: „Aproape că aș fi tentat să le zic: o vreți? Luați-o! Să vă nenorocească și vouă Justiția așa cum a făcut-o în România. Dar îmi pasă de UE și cred că merită mai bine! (…) Dacă vor un procuror dintr-o țară estică sau din România, sunt zeci. Să se uite la ei și nu la produse de marketing ale serviciilor de informații!”

Redăm integral interviul acordat de Călin Popescu Tăriceanu:

„Poate dovedi domnul Lazăr că a făcut cel mai mărunt gest de ușurare a vieții deținuților politici?”

MEDIAFAX: ALDE a refuzat deja să participle la consultările de la Cotroceni, inițiate de președintele Klaus Iohannis, principalul argument fiind menținerea în funcție a procurorului general Augustin Lazăr. Credeți că șeful statului va lua vreo măsură în acest sens? Mai așteptați un răspuns scrisorii dumneavoastră, având în vedere că mandatul procurorului general expiră pe 28 aprilie?

Călin Popescu Tăriceanu: Chiar dacă nu am mari așteptări de la dl Iohannis asta nu înseamnă că noi nu trebuie să avem principii. Mi se pare complet deplasat să mergem să discutăm despre justiție când unul dintre diriguitorii ei se dovedește un zelos fost procuror comunist care nu a ezitat să-și clădească cariera pe lacrimile și suferințele deținutilor politici. Retineți, eu nu am cerut pedepsirea dlui Lazăr pentru ce le-a făcut deținuților politici de la la Aiud, deși cred că sunt vreo câteva fapte penale în cele săvârșite de dânsul, ci doar o ieșire din cadrul public. Aș vrea să cred că cele câteva zeci de dosare pe care Dl Lazăr i le-a închis dlui Iohannis nu sunt motivul pentru care acesta din urmă nu ia decizia revocării procurorului general. Cum la fel aș vrea să cred că dl Iohannis nu este șantajat de dl Lazăr cu dosarul soției dlui președinte.

MEDIAFAX: Putea, totuși, în opinia dumneavoastră, dl.Augustin Lazăr să facă ceva pentru dl.Iulius Filip ținând cont de situația de atunci?

Călin Popescu Tăriceanu: În pregătirea acestui interviu am redeschis „Jurnalul fericirii” a lui Nicolae Steinhardt, un deținut politic binecunoscut, și am extras un pasaj grăitor: Ce puteam face? întreabă executorul ordinelor date de un regim tiranic. Ce puteam face? întreabă ostașul care a primit o misiune strigătoare la cer. Nimic, firește, nu puteau face nimic. Și nici nu trebuie osândiți că n-au făcut nimic, că s-au supus și au executat. De aceea și sunt procesele de la Nürenberg o greșeală și o rușine. Ceva totuși puteau face — și fără risc: puteau să nu săvârșească păcatul de prostie, puteau adică să nu facă exces de zel, ci dimpotrivă: să execute agale și-n silă, să mai amâne nițeluș, să transforme lenea în virtute, s-o ia încetișor de tot. Asta puteau — și din păcate mulți n-au făcut-o. Iar dacă vreunul ar fi vrut (și ar fi putut) să fie sfânt sau erou sau creștin, tocmai asta făcea: imposibilul. Nu executa, fie ce-o fi! Executarea negrăbită, șireată, reticentă a ordinelor tiranice, bunăoară, ține de imposibilul posibil și de libertatea de a refuza„.

Iarăși o spun: dl.Lazăr putea fi iertat pentru mizeriile făcute deținuților de la Aiud. Dar cum să-i ierți semeția de a se considera azi, în noua societate necomunistă, cel mai potrivit să aplice legea? Putem face abstracție de etică, de moralitatea unui magistrat, atât timp cât există un întreg cod etic de ei înșiși făcut pentru asta? Poate dovedi dl.Lazăr că a făcut cel mai mărunt gest de ușurare a vieții deținuților politici de la Aiud, că a executat ordinele „agale și în silă”, cum spune Steinhardt? Eu cred că dimpotrivă, tocmai excesul de zel i-a garantat ulterior o carieră atât de înfloritoare, pe stil vechi sau nou. Dacă dl. Lazăr ar fi recomandat eliberarea vreunora dintre cei 50-60 de subiecți ai dosarelor de care s-a ocupat, să fiți siguri că nu ar fi ezitat să pomenească asta. Mi-e teamă că le-a respins tuturor, însă, libertatea.

Referendumul este doar un pretext pentru domnul Iohannis de a-și începe campania electorală

MEDIAFAX: Amnistia si gratierea sunt teme de discutie la referendumul inițiat de președintele Klaus Iohannis. Ați invocat deja faptul ca inițiativele cetățenești nu pot viza aceste teme. În acest context, care considerați că va fi efectul referendumului?

Călin Popescu Tăriceanu: Am spus-o si o repet: acest referendum este doar un pretext pentru dl Iohannis de a-și începe campania electorală, deși legea îi interzice. O face în primul rând cu gândul spre alegerile din toamnă dar și încercând să-și ajute partidul să facă un scor mai bun. Din păcate calculele arată că nu PNL va fi cel ajutat, ci partidul (n. r: USR) noii securități care se va cocoța pe acest referendum. Cu privire la ce se întâmplă după referendum, Constituția spune cam așa: dacă referendumul este valid, guvernul sau parlamentul face o inițiativă legislativă de modificare a Constituției care trebuie să fie votată în Parlament cu o majoritate de 2/3 din aleși. Dl Iohannis și susținătorii dânsului au acum puțin peste 1/3, deci va fi greu spre imposibil. Dar să considerăm că Parlamentul, cel pe care dl Iohannnis îl injură dimineața, la prânz și seara, îi va face pe plac și va vota noua formă a Constituției. Această nouă Constituție va fi supusă aprobării unui nou referendum popular. Deci, tot acest proces va dura până la calendele grecești, deci la ce folosește referendumul de pe 26 mai?

Ministrul Tudorel Toader are o misiune grea. Unii sunt nemulțumiți că o face prea repede, alții că o face prea încet. Greu!”

MEDIAFAX: Președintele PSD Liviu Dragnea l-a avertizat vineri pe Tudorel Toader că nu mai poate continua să anunțe ordonanțe de urgență, dar acestea să nu fie emise. Care este poziția dumneavoastră cu privire la activitatea lui Tudorel Toader? A greșit acesta legat de emiterea ordonanțelor?

Călin Popescu Tăriceanu: Nu comentez prea mult pe acest subiect. Ministrul Tudorel Toader are o misiune grea: de a demantela sistemul diabolic creat în ultimii 10-11 ani. Și asta este o slujbă al naibii de grea. Unii sunt nemultumiți că o face prea repede, alții că o face prea încet. Greu! Greu!

MEDIAFAX: În acest context, va mai exista în perioada următoare, vreo ordonanță de urgență care să repare neregulile comise în baza protocoalelor secrete, dumneavoastra fiind unul dintre principalii lideri politici care ați vorbit in mod repetat despre efectele acestora.

Călin Popescu Tăriceanu: Din ce am discutat vor mai fi ordonanțe care au drept scop să pună de acord codurile penale cu deciziile Curții Constituționale precum și cu directivele Uniunii Europene. Când și cum vor fi date e decizia guvernului. Să nu se uite, însă, un lucru foarte grav, a propos și de caracterul de urgență al unor ordonanțe: sunt foarte multe articole declarate neconstituționale care, după 45 de zile, au dispărut cu totul, conform legii, din coduri. Acolo e un teren viran, ceea ce este imposibil de acceptat.

„Să ne înțelegem: nu e nimic în neregulă cu Uniunea Europeană, ci cu conducătorii ei vremelnici”

MEDIAFAX: În repetate rânduri ați vorbit despre fake news-urile care ajung la urechile liderilor europeni. Cum catalogați reacțiile ambasadelor si ale oficialilor Comisiei? Considerați că ambasadele au reacționat ca urmare a mandatelor din partea țărilor pe care le reprezintă?

Călin Popescu Tăriceanu: Vedeți dvs., am să recurg la o comparație interesantă, pentru că mereu mi-a plăcut istoria. Imperiul Roman a început să se confrunte prin secolul al treilea cu probleme majore și atunci s-a născut ideea că vestul și estul nu prea sunt compatibile, că estul trage vestul în jos etc, că e nevoie să se ia măsuri, ceea ce a condus, finalmente, la separarea în imperiul roman de apus și cel de răsărit. Au crezut că astfel se rezolvă problemele imperiului, dar asta nu s-a întâmplat, iar sfârșitul a venit inevitabil nu mult după asta. Problemele reale erau în altă parte, dar nimeni nu dorea să le vadă.

E greu să nu remarcăm o similitudine, anume că exact când Uniunea a început să se confrunte cu probleme tot mai mari, de la imigrația masivă până la neînțelegerile pe tema mai multă Europă ori mai puțină, au început și atacurile unor membri ai Comisiei la unele state din est. Eu cred că e destul de străvezie intenția de a se arunca răspunderea în spatele acestora state de către Bruxelles, pentru că oamenii aceia cu funcții atât de înalte au dezamăgit popoarele europene și acum, au nevoie disperată de țapi ispășitori. Sunt oameni care au devenit orbi la abuzurile cozilor lor de topor din țările estice. Și asta, pentru simplul fapt că au nevoie disperată ca cineva dintr-o țară precum România, spre exemplu, să clameze încontinuu și dincolo de orice limită a exagerării că la noi corupția a devenit flagel național, internațional, galactic și că ea riscă să se extindă în Europa precum ciuma în Evul Mediu. E foarte convenabil acest discurs, pentru că le oferă mai-marilor comisiei argumentarea perfectă pentru împotmolirea Uniunii în propriul proiect. Și o să vedeți că atacurile lor se vor înteți pe măsura apropierii alegerilor.

Să ne înțelegem: nu e nimic în neregulă cu Uniunea Europeană, ci cu conducătorii ei vremelnici care s-au îndepartat de viziunea părinților fondatori ai Uniunii!

Am tot auzit în acești ani că modul abuziv în care s-a comportat Justiția s-a întâmplat cu știrea și chiar încurajarea unor oficiali europeni. Mult timp nu am crezut asta dar comportamentul oficialilor europeni mă face să dau crezare acestor zvonuri. Să zicem că tot corupția de la noi ar fi de vină pentru că a crescut euroscepticismul românilor până la sub 50%, în sondaje. Dar tot ea explică, oare, de ce francezii spun în ultimul sondaj de la ei că nu mai cred în UE decât în proporție de 29%? Corupția din România a împins Marea Britanie în afara uniunii? Corupția din România va duce la rearanjarea dramatică pe coordonate eurosceptice a Parlamentului European după alegerile care se apropie? Ori marile erori comise de liderii europeni? Eu cred că e corect să ne asumăm fiecare neajunsurile, nu să ne străduim să punem în cârca altora cât nu pot să ducă.

Aproape că aș fi tentat să le zic: o vreți? Luați-o! Să vă nenorocească și vouă Justiția așa cum a făcut-o în România

MEDIAFAX: Cum catalogați susținerea pentru Codruța Kovesi venită din partea liderilor europeni? Există un dublu standard, așa cum acuză în țară unii politicieni sau chiar un liberal- Dan Radu Rușanu, care a fost arestat și apoi achitat?

Călin Popescu Tăriceanu: Cred că tocmai am făcut-o. Aproape că aș fi tentat să le zic: o vreți? Luați-o! Să vă nenorocească și vouă Justiția așa cum a făcut-o în România. Dar îmi pasă de UE și cred că merită mai bine! Dacă vor un procuror dintr-o țară estică sau din România, sunt zeci, sute de procurori cinstiți, morali, onești și mai bine pregătiți! Să se uite la ei și nu la produse de marketing ale serviciilor de informații!

Riscul cel mai mare este ca ALDE European să nu mai fie ALDE!

MEDIAFAX: Există riscul ca ALDE să plece din marele grup ALDE din cauza unor fake newsuri sau din cauza unor puncte de vedere diferite pe teme importante, cum ar fi domeniul justiției?

Călin Popescu Tăriceanu: Cred că riscul cel mai mare este ca ALDE European să nu mai fie ALDE! Se fac jocuri pentru viitoarea comisie și viitorul Parlament European, iar la Bruxelles sunt minți înfierbântate care vor ca ALDE să se verse într-o structură mai mare în care să-și piardă identitatea de liberali. Se pare că acest cuvânt, „liberali”, a început să nu mai sune bine la Bruxelles. În plus e campanie electorală și în țările de unde sunt liderii care ne critica vehement. Dar le spun și lor și altora care mor de grija noastră: ca să fim liberali nu avem nevoie de adeverință de la Bruxelles!

„Cum e cu România lucrului bine făcut?”

MEDIAFAX: Ati anunțat că sunteți câștigător în cazul în care veti deveni prezidențiabil, dar decizia va fi luată după alegerile europarlamentare. Nu este totuși târziu pentru alianța PSD PALDE, în condițiile în care Klaus Iohannis și-a anunțat de un an candidatura și are și avantajul de a fi în plin mandat de președinte?

Călin Popescu Tăriceanu: Dl Iohannis s-a comportat ca un asistat social de lux al statului in toti acesti 5 ani de mandat, tot ceea ce a făcut ca președinte a fost la limita minimei rezistențe! E de înțeles de ce încearcă acum să-și camufleze lipsa de rezultate prin tot felul de manevre politicianiste. Ne amintim cum ne-a aruncat, recent, praf în ochi cu acea spoială de program „România educată” pe care îl pritocea de 4 ani și pe care i l-au făcut praf nu adversarii politici, ci chiar marii specialiști în domeniu. Acum, ne aburește cu un referendum inutil, poate lumea să uite să-l mai întrebe: cum rămâne cu promisiunile din campanie, dle Iohannis? Cum e cu România lucrului bine făcut? Dar românii au ochi să vadă, urechi să audă și minte să judece! Mi-e greu de crezut că dl Iohannis îi va mai păcăli încă o dată!

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Marilu Dobrescu și Iustin s-au despărțit! Motivul terifiant din spatele separării: „Am început să am...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Serviciul militar obligatoriu în România. Ce tactică adoptă țara noastră
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului