Prima pagină » Știri politice » Klaus Iohannis, la prima întâlnire cu FMI

Klaus Iohannis, la prima întâlnire cu FMI

Klaus Iohannis, la prima întâlnire cu FMI
După mesajul pe care îl va adresa Parlamentului, primul din mandatul său, președintele Klaus Iohannis se întâlnește luni cu delegația FMI și a Comisiei Europene.

Înainte de a ajunge la Cotroceni, la discuția cu Klaus Iohannis programată la ora 18.00, delegația FMI-CE se va întâlni în cursul aceleiași zile cu premierul Victor Ponta și cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Deocamdată, rezultatul negocierilor este incert întrucât la discuțiile de sâmbătă cu miniștrii nu s-a ajuns la un acord privind mai multe subiecte, cele mai importante vizând prețului gazelor pentru populație și Complexul Hunedoara.

„În primul rând, experții Comisiei Europene insistă pentru o soluție privind liberalizarea prețului la gaze, unde partea română nu a avut aproabare de a îngeța procesul. Discuțiile au fost aprinse și pe problema Complexului Energetic Hunedoara, pentru care experții internaționali cer lichidarea companiei. Decizia pe cele două subiecte a fost amânata și urmează să fie negociată, cel mai probabil luni, de delegația comună FMI și CE direct cu premierul Victor Ponta”, au declarat pentru MEDIFAX surse oficiale, după discuțiile de sâmbătă dintre ministrul Energiei, Andrei Gerea, și delegația comună Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană.

Fostul ministru delegat pentru Energie Răzvan Nicolescu afirma, la începutul lunii decembrie, că are acordul Comisiei Europene pentru amânarea calendarului de liberalizare a prețului la gazele destinate populației până în 2021, iar nicio majorare nu va mai fi aplicată până la 1 iulie 2015, însă informația nu a fost confirmată de oficialii europeni.

Potrivit calendarului convenit cu partenerii internaționali, România trebuia să majoreze prețul final al gazelor destinate populației cu 2% de la 1 octombrie și 2% de la 1 ianuarie 2015, prin creșterea tarifului reglementat pentru gazele din producția internă de la 48,5 lei/MWh la 49,8/MWh în toamna anului trecut și la 50,6 lei/MWh de la începutul acestui an. Calendarul mai prevedea majorarea prețului la gazele pentru populație cu 2% de la 1 aprilie și cu încă 3% de la 1 iulie 2015.

Aproximativ 60% dintre consumatorii de gaze sunt deja în piața liberă, în timp ce 24% sunt consumatori casnici. Restul de 16% sunt consumatori non-casnici care cumpără gaze la preț reglementat.

Experții FMI și CE insistă și pentru o soluție de lichidare a Complexului Energetic Hunedoara, companie pentru care există deja o cerere în instanță pentru declanșarea insolvenței.

De altfel, Gherea declara încă de la finele anului trecut, imediat după preluarea portofoliului la Energie, că Complexul Energetic Hunedoara (CEH) este aproape de insolvență și trebuie eficientizat.

Complexul Energetic Hunedoara are aproape 6.500 de salariați, care activează în cadrul a patru mine din Valea Jiului (Lonea, Livezeni, Lupeni, Vulcan) și a două termocentrale care au acoperit în 2013 circa 7% consumul de energie la nivel național.

Compania a fost înființată în 2012 prin fuziunea termocentralelor de stat Deva și Paroșeni și produce electricitate prin arderea huilei din minele din Valea Jiului, care au aparținut Companiei Naționale a Huilei.

Guvernul a aprobat strategia de privatizare a companiei în martie 2013.

Operațiunea urma să fie efectuată prin metoda majorării de capital social prin aport de capital privat, prin atragerea unui investitor strategic și dobândirea de către acesta a unui pachet de acțiuni reprezentând 51% din capitalul social al companiei, în cadrul unei operațiuni de majorare de capital social prin emisiune de noi acțiuni.

Negocierile dintre autorități și delegația FMI-CE au continuat și sâmbătă, în special pe subiecte privind finanțele și energia, fiind patru teme unde părțile nu au ajuns la un acord, în timp ce la CFR Marfă s-a convenit reluarea privatizării.

Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, a declarat, miercuri, că Guvernul va avea vineri cea mai importantă întâlnire cu FMI, la care vor participa toți miniștrii, pentru „a încerca să ajungă la un consens” cu experții Fondului, atunci urmând să se știe „dacă va mai fi sau nu în continuare un acord”.

Tot miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a afirmat că banca centrală este pregătită pentru eventualitatea în care România va întrerupe înainte de termen acordul cu FMI, arătând însă că negocierile merg bine și nu va face alte comentarii înainte de conferința FMI, programată pentru luni.

Delegația FMI-CE se află la București pentru consultări și a treia evaluare a acordului stand-by cu România, care ar urma să se încheie în luna septembrie a acestui an.

România are în derulare un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, care expiră în luna septembrie și pe care autoritățile l-au tratat ca având caracter preventiv, fără să acceseze fonduri până în prezent. Scopul înțelegerii este de a proteja economia românească de eventuale șocuri pe piețele financiare și de a ajuta la reducerea costurilor de finanțare.

Acordul, care este însoțit de un împrumut în valoare tot de 2 miliarde de euro cu Uniunea Europeană, a fost semnat în septembrie 2013, fiind al treilea program de creditare pe care România l-a negociat cu partenerii internaționali din 2009.

Ultima misiune FMI la București de evaluare a acordului a fost în luna iunie a anului trecut, când Guvernul și Fondul nu au ajuns la un acord pentru reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, iar FMI a plecat fără o scrisoare de intenție.

În urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta a declarat că România nu mai are nevoie de un acord tip preventiv cu FMI, dar încheierea unui acord flexibil, de tipul celui pe care îl are Polonia, nu strică și nu costă, el adăugând că negocierile în acest sens vor avea loc după încheierea „cu bine” a acordului existent.

O misiune tehnică a creditorilor internaționali a mai fost prezentă în România în luna decembrie, însă exclusiv pentru discuții privind bugetul pe acest an.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Premieră MONDIALĂ”: AI-ul intră în lupta cu dârele albe lăsate de avioane
Digi24
Cazul avionului chinez interceptat de avioane maghiare de luptă la granița cu România. Ancheta a dezvăluit cauza incidentului
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Și-a făcut SINGUR „legea” pe stradă! Un clujean și-a construit un LIMITATOR de viteză. Autoritățile l-au demolat, poliția îl caută
Click
Coreeanul care și-a lăsat țara natală pentru România. Ce afacere inedită a pus pe picioare în Prahova
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Oamenii antici ar fi dezvoltat un truc remarcabil pentru a supraviețui în ultima eră glaciară