Liderul PNL care l-a dus pe Fănel Bogos în biroul premierului a demisionat de la șefia Autorității pentru Reformă Feroviară

Publicat: 11 11. 2025, 11:13
Actualizat: 11 11. 2025, 11:27

Președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Mihai Barbu, omul care l-a dus în biroul premierului Ilie Bolojan pe afaceristul Fănel Bogoș, arestat preventiv pentru instigare la șantaj și cumpărare de influență, a demisionat din funcție.

„Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, ieri, 10 noiembrie 2025, dl Mihai Barbu, și-a depus demisia din funcția de președinte al autorității, după ce Direcția Națională Anticorupție a anunțat că acesta este cercetat sub control judiciar pentru folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul”, au transmis, marți, reprezentanții ARF.

Liberalii l-au suspendat pe Mihai Barbu din toate funcțiile

La o zi după izbucnirea scandalului, liberalii l-au suspendat pe Mihai Barbu, trezorierul partidului și președintele interimar al PNL Vaslui, din toate funcțiile.

„În urma măsurilor dispuse de organele de cercetare penală în privința lui Mihai Barbu, acesta este suspendat, cu aplicare imediată, din toate funcțiile deținute în cadrul partidului, inclusiv din calitatea de președinte al PNL Vaslui și cea de trezorier al PNL, pe durata aplicării controlului judiciar.

PNL va analiza situația lui Mihai Barbu în funcție de evoluția dosarului și de clarificările juridice ulterioare. Partidul rămâne ferm angajat în respectarea legii, a integrității și a standardelor etice pe care le promovează în activitatea politică și publică.

Partidul Național Liberal respectă principiul prezumției de nevinovăție, precum și independența instituțiilor judiciare”, a anunțat PNL în 6 noiembrie, după ce procurorii DNA Iași l-au pus sub control judiciar pe Mihai Barbu.

AUTORUL RECOMANDĂ: