Prima pagină » Știri politice » Merkel l-a sunat pe Iohannis. Cancelarul german, „preocupat” de demersurile care afectează lupta anticorupție

Merkel l-a sunat pe Iohannis. Cancelarul german, „preocupat” de demersurile care afectează lupta anticorupție

Merkel l-a sunat pe Iohannis. Cancelarul german, „preocupat
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri o convorbire telefonică cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, la inițiativa acesteia, unul dintre principalele subiecte abordate fiind continuarea luptei anticorupție. Merkel „și-a exprimat preocuparea" față de demersurile care ar putea să afecteze lupta anticorupție, conform unui comunicat de presă de la Cotroceni. Convorbirea vine în contextul în care Iohannis a convocat un referendum în care urmează să consulte populația în legătură cu lupta anticorupție și integritatea funcției publice, iar coaliția de guvernare PSD-ALDE nu renunță la cele două proiecte normative privind grațierea unor condamnați și modificarea Codurilor Penale, prin care infracțiuni ca abuzul în serviciu și conflictul de interese sunt practic golite de sens juridic, nemaiputând fi pedepsite.

„Cancelarul german a exprimat întreaga susținere pentru continuarea luptei anticorupție în România și s-a arătat preocupată de eventualitatea ca anumite demersuri să afecteze parcursul pe care s-a înscris România în combaterea acestui fenomen”, arată Președinția, într-un comunicat de presă.

„Cei doi lideri au evocat stadiul excelent al relației speciale, de natură strategică, pe care România și Germania îl împărtășesc și au discutat despre consolidarea și aprofundarea dialogului politic bilateral, cât și despre intensificarea coordonării pe teme europene. Președintele României a arătat că țara noastră rămâne, la nivel regional, un partener de încredere, unul dintre cei mai importanți piloni de stabilitate. În contextul crizelor complexe la nivel internațional, cooperarea dintre România și Germania a cunoscut o dinamizare reală, atât în cadrul UE, cât și în cadrul NATO, această tendință trebuind continuată și pe viitor. Președintele Klaus Iohannis a transmis, cu acest prilej, partenerului german un mesaj ferm privind angajamentul său pentru continuarea luptei anticorupție în România, în scopul construcției unei democrații mature și solide”, mai transmite Administrația Prezidențială.

Klaus Iohannis a evidențiat natura complexă a acestui proces și a menționat și concluziile pozitive ale recentului raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) pentru consolidarea sistemului judiciar și lupta împotriva corupției.

Președintele Klaus Iohannis și cancelarul Angela Merkel au discutat, de asemenea, despre cele mai importante teme actuale de pe agenda europeană, cât și despre viitorul Uniunii Europene, în special în pregătirea summitului informal al UE din Malta (3 februarie a.c.) și al summitului aniversar de la Roma (24-25 martie a.c.), pentru marcarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma. Cei doi înalți oficiali au convenit intensificarea cooperării între România și Germania pe problematica europeană, inclusiv în contextul procesului de reflecție privind viitorul proiectului european, cu privire la care ambele state împărtășesc poziții similare.

Proiectele privind grațierea și modificarea Codurilor penale nu vor fi retrase, ministrul Justiției urmând să propună luni modalitatea de promovare, care poate fi adoptarea prin OUG, trimiterea în Parlament sau angajarea răspunderii Guvernului, au menționat joi pentru Mediafax surse politice.

Președintele Klaus Iohannis a convocat un referendum în care urmează să consulte populația în legătură cu lupta anticorupție și integritatea funcției publice, inițiativa în acest sens fiind trimisă la Parlament pentru a fi avizată consultativ.

Ambasadorul Canadei în România, Kevin Hamilton, a transmis joi un mesaj public de sprijin pentru DNA, subliniind că instituția se confruntă cu circumstanțe dificile, iar românii merită integritate sporită din partea instituțiilor, a funcționarilor publici și din partea reprezentanților lor aleși.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ