Prima pagină » Actualitate » Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova, a murit la vârsta de 83 de ani. Ziua înmormântării va fi declarată zi de doliu național

Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova, a murit la vârsta de 83 de ani. Ziua înmormântării va fi declarată zi de doliu național

Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova, a murit la vârsta de 83 de ani. Ziua înmormântării va fi declarată zi de doliu național

Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova, a murit la vârsta de 83 de ani. Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare de fostul ministru al Economiei Constantin Tampiza.

Mircea Snegur a condus ţara între anii 1990-1996

”La 13 septembrie, la ora 23:30 Președintele Republicii Moldova Mircea Snegur a cedat în lupta cu boala incurabilă. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească lângă cei drepți”, a anunţat Tampiza pe pagina sa de Facebook.

Președintele Moldovei, Maia Sandu, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de condoleanțe, amintind că fostul șef de stat a condus țara în ”vremuri istorice”.

”Am aflat cu profundă tristețe că în această noapte a decedat Mircea Snegur, primul Președinte al Republicii Moldova. Domnul Snegur a trăit în vremuri istorice și a avut un rol esențial în promovarea independenței, libertății și suveranității Republicii Moldova. Mircea Snegur va rămâne în memoria noastră ca Omul care a stat la leagănul Independenței Republicii Moldova.

Adresez sincere condoleanțe familiei, rudelor și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit pe Mircea Snegur. Ziua înmormântării va fi declarată zi de doliu național și vor fi organizate funeralii cu onoruri de stat.

„Trăiască Moldova independentă!” – cu aceste cuvinte și-a încheiat adresarea domnul Mircea Snegur pe 27 august 1991. Această urare a unit moldovenii în anii de Renaștere națională și ne va ghida și pe noi în construirea unui viitor demn pentru copiii noștri și Republica Moldova”, a scris Maia Sandu.

Mircea Snegur s-a născut la 17 ianuarie 1940 în satul Trifăneşti, judeţul Soroca. În anul 1956 a absolvit Şcoala Medie din satul Frumuşica, raionul Floreşti. Studiile superioare şi le-a făcut la Institutul Agricol din Chişinău, pe care l-a absolvit în 1961.

Mircea Snegur a deținut mandatul de președinte al Republicii Moldova în perioada anilor 1990-1996 și este unul dintre liderii mișcării de eliberare și renaștere națională.

A fost principalul susținător al proiectului de lege care prevedea conferirea limbii române a statutului de limbă oficială și revenirea la drapelul tricolor.

A deținut funcția de președinte al Republicii Moldova de la 3 septembrie 1990, până la 1 decembrie 1996, când a pierdut alegerile în fața lui Petru Lucinschi.

Foto: Facebook

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
Documentul cutremurător din arhiva Securității care confirmă ordinul lui Ceaușescu: „Se lichidează radical!”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Reguli noi pentru fermieri începând cu 1 ianuarie 2026