Prima pagină » Știri politice » Momentul când l-a bufnit PLÂNSUL pe Dragoș Anastasiu după ce și-a anunțat demisia din funcția de vicepremier

Momentul când l-a bufnit PLÂNSUL pe Dragoș Anastasiu după ce și-a anunțat demisia din funcția de vicepremier

Dragoș Anastasiu

După ce și-a anunțat demisia la conferința de presă a Guvernului României, fostul vicepremier Dragoș Anastasiu a izbucnit în lacrimi. 

El le-a mulțumit familiei, colaboratorilor din mediul de afaceri și colegilor de la guvernare.

„Și în încheiere, aș vrea să mulțumesc multor oameni, familiei mele, care s-a uitat la televizoare”.

Dragoș Anastasiu: Le mulțumesc colegilor pentru colaborare

Vicepremierul demisionar a făcut pauză din declarații pentru a se opri din plâns, a băut dintr-o sticlă cu apă, și și-a continuat discursul. El l-a îndemnat pe premierul Ilie Bolojan să continue să facă reforme, considerându-l „determinat”.

„Aș vrea să le mulțumesc colaboratorilor mei, care, atunci când le-am spus că plec în această aventură, s-au mobilizat și au rămas singuri. Aș vrea să mulțumesc tuturor colegilor de la Cotroceni și de la Palatul Victoria pentru colaborare, tuturor colegilor onești. Și aș vrea să-i mulțumesc premierului României că a avut încredere în mine și să-i spun că trebuie să continue pentru că e singura șansă pe care o are România astăzi, un om atât de determinat care să facă reforme”.

Anastasiu: Am fost declarat șpăgar!

Fostul vicepremier independent din Guvernul Bolojan a susținut pe tot parcursul conferinței de presă că în dosarul ANAFL în care a fost condamnată la închisoare o fostă funcționară ANAF căreia i-a plătit mită, el a avut calitate de „martor”, iar partenerul său a fost „denunțător”.

Dragoș Anastasiu s-a declarat ofensat că a fost etichetat „șpăgar” pe rețelele de socializare și în presă. El a prezentat un scurt istoric despre cum erau făcute șpăgile în România post-comunistă, din anii 1990 până în anii 2000. Din  perspectiva sa, a fost o chestiune de „supraviețuire”.

„La un moment dat, au început să fie solicitări de excursii de la funcționarul de la ANAF, care s-au soldat cu facturi neplătite. Eu nu am avut informații că facturile nu erau plătite. Am aflat că persoana dată a introdus un sistem de teroare… E greu să ai toate informațiile la zi. Am decis cu partenerul meu: eu am fost martor, el denunțător (…) Am fost declarat șpăgar, , aș vrea să vă spun din start că s-a făcut un studiu cu privire la șpăgi în România – există două tipuri, șpăgi de supraviețuire și șpăgi de îmbogățire. În anii ‘90 era cu plicul sau cu geamantanul, din anii 2000 lucrurile s-au mai sofisticat, se merge cu contracte de consultanță. Din punctul nostru de vedere, treaba a fost în zona de supraviețuire”, spune Anastasiu.

Vicepremierul Anastasiu: „Trei ani de zile compania mea a fost anchetată de poliția economică”

„Trei ani de zile compania mea a fost anchetată de poliția economică, cu suspiciunea de evaziune fiscală. S-a constatat la un control la graniță al câtorva autocare ale subantreprenorilor noștri că erau mai mulți pasageri decât bilete prezente. Au venit să verifice ultimii cinci ani, 500.000 de bilete, era un munte de cutii”, precizează el.

„Trei oameni au lucrat la Poliția Economică trei ani, timp în care rambursarea de TVA a companiei noastre a fost blocată, că așa era regula, și se adunaseră bani mulți, depășeam un milion de euro. Venise criza financiară. Pe autocarele noastre, jumătate din pasageri. Fiecare cursă era o pierdere, acum mergeam cu 25-30 de pasageri.

Situația companiei era absolut dezastruoasă, motiv pentru care am tot încercat să urgentăm finalizarea anchetei. După trei ani și ceva am fost chemat și mi s-a spus: Nu avem absolut nimic ce să vă reproșăm. Pe un sens aveți mult mai multe bilete decât avem noi evidențe, pe alt sens aveți ceva mai puține, dar per total aveți mult mai multe în înregistrări decât în acele evidențe de la Poliția de Frontieră, care oricum erau neopozabile justiției”, arată el.


Sursa Video: Guvernul României

Autorul recomandă: Dragoș Anastasiu își anunță DEMISIA: E momentul să fac un pas în spate și să demisionez. Nu înseamnă că reformele nu trebuie să meargă mai departe

 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Vorbea despre Lucifer și putere absolută”: mărturii tulburătoare în cazul triplei crime din Târgu Jiu
Digi24
Frații Tate vor să se mute la Cluj-Napoca și să cumpere un hotel celebru, clădire istorică, unde să locuiască. Ce spune primăria
Cancan.ro
Veste DEZASTRUOASĂ pentru clienții Digi! Cresc TOATE abonamentele. Notificarea pe care au primit-o TOȚI consumatorii RCS RDS
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
De ce cresc temerile privind o posibilă confruntare între Rusia și NATO. Unde poate ataca Putin
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Reacția lui Ion Cassian, după ce Monica Tatoiu a spus că Irinel Columbeanu a fost „băiatul lui tata”: „Nu a escrocat pe nimeni, nu l-a văzut nimeni pe holurile DNA”
Digi24
Serviciile britanice dezvăluie, în premieră, câți ruși au fost uciși în războiul din Ucraina
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Ce se întâmplă doctore
O mai recunoști? Azi e celebră, dar nu mai arată deloc așa. Mulți nu își dau seama cine este! Poți ghici din prima?
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Chinezii au șocat Salonul Auto din 2026 cu această mașină extremă
Descopera.ro
Care este cea mai RARĂ culoare din natură?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii