Prima pagină » Știri politice » Nicușor Dan s-a încurcat, la final de Consiliu, în planul de susținere al Ucrainei. L-a redus, din greșeală, cu 1 an

Nicușor Dan s-a încurcat, la final de Consiliu, în planul de susținere al Ucrainei. L-a redus, din greșeală, cu 1 an

Nicușor Dan s-a încurcat, la final de Consiliu, în planul de susținere al Ucrainei. L-a redus, din greșeală, cu 1 an

După reuniunea Consiliului European, președintele României, Nicușor Dan, a reușit să surprindă din nou scena politică – de data aceasta prin faptul că a anunțat, de două ori, că Uniunea Europeană a decis sprijin financiar pentru Ucraina în perioada 2025-2026. Problema? Documentul oficial al Consiliului vorbește foarte clar despre 2026-2027.

Astfel, în timp ce liderii UE au discutat despre angajamente financiare pe doi ani, Nicușor Dan pare să fi tăiat ultimul an. Sau poate are propriul calendar – unul în care timpul trece mai repede la Cotroceni decât la Bruxelles.

„Concluzia discuțiilor a fost angajamentul Uniunii Europene pentru finanțarea efortului Ucrainei pentru anii 2025-2026”, spune Nicușor Dan.

Apoi iar: „ Ce este important este că există un angajament din partea membrilor Uniunii pentru finațarea Ucrainei în 2025-2026. Că doar despre perioada asta vorbim.”

Ce spune de fapt Consiliul European

Declarația oficială adoptată ieri spune:

„Consiliul European se angajează să răspundă nevoilor financiare urgente ale Ucrainei pentru 2026-2027, inclusiv pentru eforturile sale militare și de apărare.”

Cu alte cuvinte, sprijinul nu se oprește anul viitor, ci continuă și după. UE planifică pe termen lung. Nicușor Dan, în schimb, pare să fi optat pentru o versiune scurtă și optimistă, în care războiul se termină mai devreme… sau poate pur și simplu a scăpat din vedere ultimul paragraf.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
Fierbe lumea interlopă! Frații Caran s-au bătut ca în filme. Ce au avut de împărțit Costel și Emil
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Ana Pandeli îl dă de gol pe Codin Maticiuc: „Simți că-ți toacă nervii 6 luni din 12”
Digi24
Metodă de execuție folosită în SUA, pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial.
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Trei compresoare auto la preț special în Dedeman. Afișaj digital, umflare rapidă și chiar funcție de powerbank
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!