Ofițeri acoperiți în presă, folosiți la CONTRA-PROPAGANDĂ. George Maior, audiat în Comisia SRI. Ce a declarat despre dosarul lui Iohannis

Ofițeri acoperiți în presă, folosiți la CONTRA-PROPAGANDĂ. George Maior, audiat în Comisia SRI. Ce a declarat despre dosarul lui Iohannis
Publicat: 04/09/2018, 23:09
Actualizat: 02/10/2018, 15:12

Fostul director al Serviciului Român de Informații George Maior a confirmat la audierea din Comisia SRI că există ofițeri acoperiți în presă care sunt folosiți inclusiv pentru „contra-propagandă”.

„Domnul Maior a fost întrebat ce înseamnă ofițeri acoperiți în presă, a spus că există, nu a vrut să dea nume sau număr. Este clar că avea ofițeri acoperiți în diferite zone de activitate, în afară de politică și justiție. Nu vreau nici eu să detaliez mai mult ce înseamnă noțiunea de ofițeri acoperiți și misiunile acestora, singurul lucru care mi s-a părut un pic de analizat la nivelul comisiei, a spus că aceștia sunt folosiți și pentru contra-propagandă”, a declarat președintele Comisiei SRI Claudiu Manda, după audierea lui George Maior.

Președintele Comisiei de control a SRI a adăugat că forul parlamentar va verifica aceste aspecte.

Maior i-a spus lui Georgescu „să facă ce este legal” cu dosarul lui Iohannis

Maior a spus în audierea din forul de control al serviciului secret că i-a transmis fostului președinte ANI să facă „ce este legal” cu cazul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis.

„La subiectul cu dl președinte Iohannis, (George Maior – n.r.) a spus la un moment dat că a avut discuții despre acest subiect, când mai degrabă dl Horia Georgescu afirma și către domnia sa și către alte persoane că nu știe ce să facă cu dosarul care era în instanță și că i-ar fi spus doar să facă ce este legal, sunt afirmațiile dlui Maior”, a relatat Manda.

Potrivit lui Manda, un alt subiect al audierilor a fost legat de sesizarea pe care SRI a trimis-o ANI cu privire la posibila stare de incompatibilitate în care s-ar fi aflat actualul președintele Klaus Iohannis, la vremea respectivă primar al Sibiului.

„Domnul Maior neagă orice fel de implicare în această informare și în acest traseu. Spune că informația a fost culeasă conform procedurilor și transmisă SRI. Aceste lucruri afirmate de domnul Maior contravin celor spuse de Horia Georgescu. Până la sfârșitul lunii, o să analizăm în comisie și o să formulăm un raport pe care o să-l prezentăm Parlamentului. Sigur că nu a reușit să ne spună de ce într-un caz de incompatibilitate din 2009 și celălalt din 2010, informația a fost culeasă tocmai în 2013, tocmai în februarie, când domnul primar la vremea respectivă se înscria în PNL și urma să devină prim-vicepreședintele PNL și nici că ar fi făcut vreo analiză internă la momentul respectiv, deși cunoștea nota”, a declarat Manda.

Maior a avut discuții cu Georgescu despre o funcție de ministru sau comisar european

George Maior a confirmat, la audierea sa în forul de control al serviciului secret, că a participat în 2015 la ziua fostului președinte ANI, Horia Georgescu.

„Au fost o serie de afirmații care îl contraziceau pe Maior după prima audiere și am dorit să le lămurim la comisie. Domnul Horia Georgescu ne spunea că relația dintre cei doi a fost apropiată, de prieteni, ca au mers împreună la diferite evenimente, iar dl Maior ne-a spus în comisie că îl cunoștea vag. Acesta a fost primul subiect pe care l-am discutat. Domnul George Maior ne-a repetat acum că îl cunoștea foarte vag, nu vag, dar a confirmat cele trei întâlniri pe care le-a avut după ce n-a mai fost directorul SRI, una acasă la domnul Horia Georgescu, una la un restaurant în București și încă una la sediul ANI, când dl Georgescu era director. Nu a vrut să detalieze foarte mult contextul discuțiilor”, a relatat Claudiu Manda la finalul audierii lui George Maior.

Acesta a adăugat că Maior a confirmat în comisia SRI că a fost la ziua lui Horia Georgescu.

Fostul director SRI George Maior a povestit la audierea din forul parlamentar că a avut o discuție cu fostul președinte ANI Horia Georgescu despre o funcție de ministru sau comisar european.

„Legat de posibilitatea ca dl Horia Georgescu să fie ministru într-un cabinet sau într-un viitor cabinet George Maior, dl Horia Georgescu ne-a relatat că a existat o asemenea discuție, că era o posibilitate să fie o propunere de comisar european pentru justiție sau propunere de ministru. Dl George Maior a spus ca era o propunere pentru comisar european, cred, și o variantă de ministru, că a avut discuții pe acest subiect”, a detaliat Manda.

Potrivit șefului comisiei parlamentare de control a SRI, Maior a negat că l-ar fi trimis pe Georgescu să facă lobby la Bruxelles pentru fosta șefă DNA Laura Codruța Kovesi.

Maior l-a informat pe Băsescu că există mandat de securitate națională pe numele lui Andronic

Fostul director SRI George Maior a declarat că l-a informat pe fostul președinte Traian Băsescu despre un mandat de securitate națională pe numele lui Dan Andronic.

„A fost întrebat dacă la Cotroceni a avut vreo discuție în care a confirmat că există un mandat de securitate națională pe numele dlui Dan Andronic și a confirmat că a existat această discuție și a confirmat că a spus președintelui sau a confirmat la întrebarea președintelui că există un mandat de securitate națională pe numele domnului Dan Andronic. Sigur că este un lucru pe care îl consider foarte grav, să informezi președintele sau pe orice persoană din România despre un mandat de securitate națională. De aici încolo rămâne să vedem ce facem mai departe”, a spus Manda.

„Maior a spus că Băsescu l-a sunat în octombrie 2014 să întrebe de cazul lui Iohannis”

Fostul director al serviciului secret a relatat că în octombrie 2014, fostul președinte Traian Băsescu l-a sunat să-l întrebe de „cazul dlui Iohannis în instanță”.

„A fost întrebat dacă a purtat vreo discuție la Cotroceni despre cazul în instanță al dlui Klaus Iohannis, la vremea respectivă. A spus că nu a existat această discuție, dar că a avut o discuție cu dl Traian Băsescu pe cazul dlui Klaus Iohannis în instanță și lucrul acesta a fost undeva în octombrie 2014, înainte de alegerile prezidențiale. Ar fi fost sunat președintele României la vremea respectivă, ar fi întrebat de acest caz, și (George Maior – n.r.) ar fi dat niște răspunsuri”, a declarat Claudiu Manda, după audierea lui George Maior.

Blejnar a spus că Maior i-a cerut „să fie lăsat mai moale” un control ANAF la o firmă

Președintele Comisiei parlamentare de control a activității SRI a declarat marți, după audierea fostului șef ANAF, Sorin Blejnar, că acesta a spus în forul parlamentar că fostul șef SRI George Maior i-a cerut, la o nuntă, ca ANAF să lase „mai moale” un control la o firmă.

„Am avut intenția să discutăm câteva subiecte care vizează relația dintre ANAF și SRI sau dintre domnul Blejnar și domnul Maior. Domnul Maior ne-a spus că s-a văzut de vreo două ori cu Blejnar, în calitate oficială, la diferite întâlniri oficiale. Domnul Blejnar ne-a relatat cel puțin două episoade de petreceri la care s-au văzut și la care a fost abordat de domnul Maior și au legătură cu subiectele pe care noi intenționăm să le lămurim”, a declarat Claudiu Manda.

Potrivit lui Manda, prima discuție Blejnar – Maior ar fi avut loc la o nuntă, potrivit declarațiilor din audierea fostului șef ANAF.

„Prima este legată de o sesizare pe care ANAF-ul a făcut-o către ANI, sesizare care vizează un politician important din România, o posibilă stare de conflict de interese. Domnul Blejnar ne-a spus că la nunta unui politician important din România, era în calitate de socru mic, a fost abordat de domnul Maior, a fost întrebat de acel control la acea firmă și i s-a sugerat ca acel control să fie lăsat mai moale. A fost întrebat de colegii noștri în ce sens și cum poate să descrie și a zis că mai degrabă a pus o pilă la acel control. Domnul Blejnar spune că nu a dat curs acelei solicitări, că acel control a continuat și că a fost sesizat ANI. Înțelegem că acea sesizare făcută la ANI a primit răspunsul de la ANI de clasare. Și că la următoarea întâlnire dintre cei doi i-ar fi spus domnul Maior domnului Blejnar ”, a declarat Manda.

Șeful comisiei de control a SRI a adăugat că Blejnar a declarat la audiere că a Maior i-a solicitat la o petrecere de Sfântul Mihail și Gavril să-i intermedieze o întâlnire cu Elan Schwartzenberg.

„Cea de-a doua întâlnire- era vorba de o petrecere de Sfântul Mihail și Gavril, în care la fel a fost abordat de domnul George Maior și i-a solicitat, știind că are o relație apropiată cu domnul Elan Schwartzenberg, dacă poate să intermedieze o întâlnire dintre cei doi. O întâlnire care însemna un interes al domnului Maior în ceea ce privește activitatea de medic. A spus că da, că a intermediat această întâlnire. La fel, este o contradicție între cele două afirmații făcute în fața comisiei pentru că domnul Maior a spus că acea întâlnire a fost la solicitarea domnului Schwartzenberg. Sigur că rămâne să încercăm să avem un dialog cu domnul Schwartzenberg să încercăm să aflăm cine spune adevărul și cine nu”, a precizat Claudiu Manda.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun