Prima pagină » Știri politice » Pactul propus de Dragnea forțelor politice din România după ce „epoca Traian Băsescu” s-a încheiat

Pactul propus de Dragnea forțelor politice din România după ce „epoca Traian Băsescu” s-a încheiat

Pactul propus de Dragnea forțelor politice din România după ce
Pactul propus de Dragnea forțelor politice din România după ce "epoca Traian Băsescu" s-a încheiat

Liviu Dragnea a spus, vineri seară, la Școala de Vară a femeilor social-democrate, că dorește un armistițiu politic pe termen lung care să ducă la realizarea unui plan de dezvoltare strategică a țării, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Vreau să promovăm ideile unei păci politice eficiente, ale unui armistițiu politic pe termen lung. Vreau să promovăm ideea unui pact politic al tututor forțelor politice pentru a putea realiza un plan de dezvoltare eficientă și strategică a acestei țări pentru următorii 20-30 de ani. Gândiți-vă ce ar înseamna să mergem ca și până acum. O guvernare construiește ceva, mai mult sau mai puțin, vine următoarea guvernare și dărâmă tot sau se preocupă un an, doi să schimbe tot ce au făcut cei dinainte. Și România după fiecare ciclu politic pierde un an sau doi și pierde în competiția din ce în ce mai dură cu celelalte popoare. Nu cumva e mai bine ca noi să promovăm aceste idei de un climat politic bazat pe dialog și continuitate, nu cumva este posibil ca noi să ne putem strânge toate forțele politice în jurul marilor proiecte naționale, în jurul unui proiect de țară care să fie peren și să nu mai poată fi schimbat de nicio forță politică pentru că a participat la construcția lui”, a declarat Liviu Dragnea.

El a menționat că toate scandalurile din perioada când Traian Băsescu a fost președinte nu au folosit nimănui și că atunci România a pierdut oportunități importante.

„Gândiți-vă la cei 10 ani care au trecut. Zece ani sfâșiați de războaie permanente politice, de conflict permanent, de hărțuieli permanente în care s-au frânt destine, în care România a pierdut momente importante și oportunități importante. Gândiți-vă cum ar fi fost guvernele Victor Ponta dacă ar fi fost un alt climat politic, bazat pe dialog, fiecare cu doctrina lui, față de perioada în care trebuia tot timpul să răspundă unor atacuri venite din alte zone. Cui a folosit acest lucru ? A folosit românilor ? Nu. I-a folosit lui Traian Băsescu ? Nu. Ne-a folosit nouă ? Nu. Poate a folosit celor care nu iubesc această țară. (…) Nu putem spune că au fost ani pierduți, dar au fost niște oportunități ratate”, a explicat liderul interimar al PSD.

El a adăugat că își dorește ca această perioadă să fie depășită și să se intre într-o nouă epocă politică.

„Îmi doresc foarte mult să intrăm într-o nouă epocă politică. Epoca Traian Băsescu, o epocă a războiului, s-a consumat, suntem într-un moment de inflexiune. Avem un președinte care nu pare că-și dorește războaie politice cu orice preț, haideți să-l folosim, haideți să-l lăsăm să ne folosească. Sper să înțeleagă și președintele, sper să înțelegem și noi, liderii de partid și membrii de partid, că un război politic permanent dus cu orice preț și cu mize foarte mici nu face decât să afecteze viitorul acestei țări”, a afirmat Liviu Dragnea.

Școala de Vară a femeilor din PSD se desfășoară, de vineri până duminică, la Mamaia, evenimentul de vineri seara fiind însă găzduit de Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul îl sfidează pe Trump de la tribuna ONU. „Nu ne vom pleca niciodată capul”
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Unde a fugit iubitul Valentinei, de fapt. Complicele lui Vlad Bălțățeanu le-a spus anchetatorilor planul lui Vlad Bălțățeanu
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Britanicii anunță dezastrul pentru Kiev. Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Ucraina
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Mărturisire neașteptată făcută de Cheloo la „Asia Express” despre moartea mamei sale: „A fost decizia ei”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
A fost prins un posibil complice în cazul crimei din Olt. Ce legătură ar avea acesta cu Vlad Bălțățeanu, iubitul Valentinei
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ce a dezvăluit un dinte vechi de 66 de milioane de ani despre Tyrannosaurus rex?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii