Parlamentarii, la ultimul vot din 2013: politicianul anului. Ce șanse îi dau PSD-iștii lui Crin Antonescu să le fie prezidențiabil în 2014

Publicat: 31/12/2013, 08:26
Actualizat: 03/02/2019, 11:29

Letargie de sărbătoare în Parlament de când cu ședințele convocate de Crăciun pentru a da, pe stomacul încă plin, dezlegare pentru arestarea câte unui deputat mituit în flagrant. În umbra unui brad gigant, aleșii dau socoteală poporului telespectator – ce s-a mâncat și s-a băut cu o seară înainte la petrecerea Elenei Udrea, cine ce a primit de Crăciun, ce-au surprins camerele foto pe smartphone-uri sau tablete. Ocazional, parlamentarii își fac timp să tragă linie după un an. Cine a fost omul politic al anului 2013? Cei mai mulți răspund invariabil, fără să stea pe gânduri. Alții cer timp să cântărească bine. În final, rezultatul e cam același: cu mici excepții, omul anului e șeful. Șeful pentru care fac încă diligențe, șeful de partid care i-a adus la putere, șeful guvernului „care a repus țara noastră pe un drum bun”, șeful țării care „se luptă cu această putere care a făcut numai lucruri rele pentru România”.

Iar șeful e Victor Ponta, e Crin Antonescu, e Traian Băsescu, e, în continuare, Ion Iliescu. Ca excepție, pe lista făcută ad-hoc, apare și numele lui Cătălin Predoiu, prezidențiabilul PDL, în timp ce nehotărâții cer timp încă un an pentru a pune degetul pe un politician cu greutate.

Dacă liberalii împart, mai generoși, treapta de sus a podiumului, între Antonescu și Ponta, în PSD lucrurile sunt clare: premierul e omul zilei, al anului prezent și viitor și – de ce nu? – chiar candiadat la prezidențiale în 2014.

Când vine vorba de momentele esențiale din 2013 gardul Casei Poporului separă două lumi. Pe holurile semi-părăsite ale Parlamentului se vorbește de Summitul China – țările Europei Centrale și de Est, de supraviețuirea USL, de congrese și alegeri interne în partide, de descentralizare și privatizări ratate. Niciunul dintre cei 17 parlamentari cu care gândul a stat de vorbă nu s-a oprit la protestele repetate din Piața Universității sau din jurul Palatului Parlamentului din ultimele trei luni.

Zgonea se sustrage de la jurizare: „Eu nu pot să hotărăsc, sunt președintele Camerei”

Fără vreun avertisment prealabil, PSD-iștii au venit pregătiți la lecție. La votul de pe holuri pentru politicianul anului, Victor Ponta ia 7 voturi din 7. „Unanimitate!”, cum ar stabili entuziast, la prezidiu, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, dacă ar putea supune subiectul la vot.


Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților. Foto: Andreea Alexandru // Mediafax

Când îi vine lui însuși rândul să facă o nominalizare, Zgonea își adună puterile, ideile și spune răspicat: „Vă las pe dumneavoastră să hotărâți. Eu nu pot să hotărăsc, sunt președintele Camerei. Altă întrebare”, se încordează din mușchii frunții, schimbând subiectul.

De la miniștri la deputați, PSD decide: Victor Ponta

Colegii de partid nu au însă dubii: omul anului e Victor Ponta. „Din toate motivele din lume, mai ales cele legate de faptul că în calitate de premier al României a repus țara noastră pe un drum bun. Adică după atâția ani de nenorociri am avut și noi creștere economică, am avut excedent bugetar…”, începe Mihai Sturzu, de la Hi-Q și, mai nou, de la TSD, lunga listă a elogiilor.

Observația că de creștere economică nu ne-am putut plânge, în cifre, nici în 2011 sau 2012, nu îl poate perturba. „…avem fonduri europene mai multe ca niciodată. Se îndreaptă lucrurile în țara noastră”, trage linie noul lider al tineretului social-democrat. Atunci n-o fi Eugen Teodorovici omul politic al anului 2013? „Nu”, zice. „Domnul Teodorovici mi se pare tehnocratul anului 2013, însă omul politic puternic al anului este Victor Ponta”, rămâne pe poziții deputatul pentru care „evident că cel mai important a fost Congresul TSD de la Brașov din octombrie, atunci când colegii mei m-au ales președintele TSD”.


Mihai Sturzu, noul lider al TSD. Foto: Andreea Alexandru // Mediafax

Fostul lider TSD, actual ministru, Nicu Bănicioiu își ia o pauză de gândire, însă una scurtă: „Al anului 2013? Premierul Victor Ponta. Pentru că a reușit să facă foarte multe din lucrurile pe care le-a promis. Care? Să dea salariile înapoi, să aibă creștere economică, să atragă atenția investitorilor străini spre România”, înșiră Bănicioiu meritele șefului său de partid și de guvern.

Ce episod i-a rămas ministrului Tineretului și Sportului din același an politic? „Cel mai important moment în opinia mea a fost Forumul China – Uniunea Europeană (în realitate Forumul China – Europa Centrală și de Est) care s-a desfășurat la București. Momentul principal, aș zice”. Și o ia repede spre lift, să nu îl prindă Anul Nou în Parlament.


Nicolae Bănicioiu, ministrul Tineretului și Sportului. Foto: Bogdan Stamatin // Mediafax

Venirea chinezilor la București l-a impresionat la fel de mult și pe deputatul PSD Ciprian Nica. Atât de mult încât a uitat de precedentul din Varșovia, decretând evenimentul ca unic și irepetabil în regiune. „Vă spun fără să stau pe gânduri: Victor Ponta. Pentru foarte multe motive. Cea mai nouă e Summitul China care a fost la București și nu a fost în nicio altă capitală din Centrul și Răsăritul Europei. Ca să îți vină premierul Chinei, împreună cu o delegație de oameni de afaceri, inclusiv membri ai Guvernului, înseamnă ceva”, asigură juristul Nica.

Când Iliescu împarte titlul cu Ponta

Deputat PSD de un an, dar consilier al fostului președinte Ion Iliescu de mai bine de zece, Ionuț Vulpescu pune un asterisc: „Eu o să spun Ion Iliescu pentru că lucrez cu domnia sa de mai bine de zece ani”. Doctor în Filosofie, deputatul caută printre argumentele posibile și găsește un truism: „Pentru că dincolo de funcții a rămas Ion Iliescu”, zice.


Ionuț Vulpescu, deputat PSD și consilierul lui Ion Iliescu. Foto: Bogdan Stamatin // Mediafax

Ce l-ar face pe președintele de onoare al PSD omul anului la ani bun de la retragerea oficială din politica activă? Consecvența. „Eu cred că si mesajul public al lui Ion Iliescu din 2013 a fost consecvent celor pe care le avea când ocupa funcții în stat”, spune Vulpescu, care împarte însă, în cele din urmă, podiumul în două, să-i facă loc și șefului său de partid. „Dar singur, din punct de vedere al rezultatelor, a ceea ce s-a întâmplat în plan politic, mă gândesc la Victor Ponta. Aici e ca la fotbal, rezultatele vorbesc”, spune zâmbind, convins că marea victorie a anului e unitatea USL: „În ciuda tuturor comentariilor, menținerea USL ca forță politică e în sine o victorie!”.

În urmă, deputatul PSD Cristian Rizea schimbă filosofia pe gândirea rece. „Fără a fi subiectiv, cred că premierul Victor Ponta, pentru că a dat dovadă de maturitate politică, de echilibru, de coerență în actul guvernamental și cred că a primat interesul național și stabilitatea politică în demersurile domniei sale”, spune dintr-o răsuflare.

Momentul-cheie al anului îi întărește aura aceluiași șef de partid, „un om de stat”. „Cred că cel mai proaspăt, acum o săptămână, când toată lumea credea că USL se va rupe. A fost cel mai critic moment de când există această coaliție și aici cred că Victor Ponta a demonstrat într-adevăr că este un om de stat. Ați văzut, a avut rolul de a aduce pacea„, se-nclină Rizea.


Doina Pană, ministrul pentru Dialog Social. Foto: Liviu Adăscăliței// Mediafax

Ministrul Doina Pană măsoară holul mare al Parlamentului cu pași egali, semnează conștiincioasă lista de prezență și se grăbește în sală. Luată prin surprindere, îi vine în gând, pe loc, tot Victor Ponta. „Mi-am petrecut aproape zi de zi alături de dânsul, deci am putut să îl văd în toate situațiile – și mai grele, și mai complicate – și a fost pentru mine un exemplu de ce înseamnă să fii bătăios, indiferent câte piedici ți se pun în față, să mergi pe drumul pe care consideri tu”, își caută atentă, fiecare cuvânt.

Adevărul liberal: „Evident, Crin Antonescu este omul anului”

Nu la fel de inspirat se dovedește ministrul Sănătății. Ca să nu aleagă, probabil, între șeful de la Guvern și cel de la partid, liberalul Eugen Nicolăescu ridică din umeri: „Nu știu. Habar n-am!” și dispare în fugă după ușile masive dincolo de care nu au acces decât deputații.


Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătății. Foto: Bogdan Stamatin // Mediafax

„Omul cel mai puternic? Evident că este președintele PNL, Crin Antonescu”, repune, zâmbind, adevărul liberal în drepturi fostul ministru, Dan Motreanu.

Iar dacă pentru PSD-iști Ponta e cel care a adus „pacea în USL”, din sediul PNL împăciuitorul se vede a fi altul, „în ciuda prietenilor și dușmanilor”: „E omul anului pentru că a condus USL înspre proiectele pe care le-a prezentat în campania electorală și a reușit, în ciuda prietenilor și dușmanilor, ca USL, chiar dacă a avut sincope, să meargă și să realizeze câteva din obiectivele cu care s-a prezentat în fața cetățenilor: descentralizarea, prima etapă în ceea ce înseamnă reforma constituțională”, nu se zgârcește Motreanu cu laudele.

De clasamente ale evenimentelor se ferește însă. „A fost un an încărcat, mi-e greu. Cel mai important e că USL a funcționat. Sper să funcționeaze în continuare”, spune pe jumătate neîncrezător, pe jumătate ironic.

Mai generoși de Sărbători sau mai prudenți cu pacea fragilă din USL, George Scutaru și Cristina Pocora acordă titlul, ex aequo, lui Ponta și Antonescu. „Aș numi doi politicieni ai anului, și anume copreședinții USL, Crin Antonescu și Victor Ponta, pentru că, până la urmă, USL a demonstrat în acest an, dincolo de discuțiile din interiorul alianței, că, în ceea ce înseamnă guvernare, proiectul este coerent și, prin măsurile pe care le ia, Guvernul lucrează pentru cetățeni. Până la urmă e esența politicii”, pune în paranteză Cristina Pocora, purtătorul de cuivânt al liberalilor, conflictele de până la vacanță.


George Scutaru, liderul deputaților PNL. Foto: Octav Ganea // Mediafax

Încă în tandem, cu prezidențialele în gând, instistă să îi vadă pe Ponta și Antonescu și George Scutaru, liderul deputaților PNL.”Aici vorbesc de un cuplu, mă refer la Crin Antonescu și Victor Ponta care au arătat că în ciuda tuturor dificultăților USL funcționează și sunt convins că și în 2014, așa cum noi ne-am respectat înțelegerea și l-am susținut pe Victor Ponta, vom beneficia și din partea PSD de același spirit de fair play în ceea ce îl privește pe Crin Antonescu”, își caută asigurări deputatul. Au liberalii temeri? „În politică niciodată să nu spui „niciodată” „, ține aproape Scutaru legătura dintre politică și telenovelă.

Antonescu, prezidențiabil „cu rețineri” în Kiseleff. Ministru PSD: „Vom vedea!”

Fără să le-o spună direct liberalilor, PSD-iștii îi confirmă că are dreptate. De unde PNL-iștii îl și văd pe Antonescu „fără emoții, candidatul USL și președintele României”, oamenii lui Ponta se mai gândesc.

„Depinde de Crin Antonescu (dacă va fi candidatul unic al USL). Ca membru al PSD de 16 ani, am anumite rețineri. Atitudinea domniei sale de multe ori a lăsat de dorit în ultima perioadă față de membrii PSD și față de Victor Ponta. Nu știu dacă domnia sa chiar își dorește să fie și candidatul PSD. N-am văzut. În PSD, singurul capabil să candideze, cu șanse reale de câștig, e Victor Ponta. De departe”, face Rizea ultimul pronostic politic înainte de Anul Nou electoral 2014.

„Deocamdată candidatul nostru este Crin Antonescu”, zice fără să își ascundă un rictus, colegul său, Ciprian Nica. Cât despre final, acesta pare încă deschis. „Împreună cu USL-ul da, va câștiga. În afara USL este foarte greu să câștige. Mai ales că, nu că fac eu parte din PSD, dar noi, PSD-ul, suntem o mașinărie. Dar PNL, și în speță Crin Antonescu singur, nu poate câștiga alegerile. Și Victor Ponta poate fi un candidat cu șanse reale, eu aș spune chiar de 100%”, aruncă, voalat, un avertisment peste gardul USL.

Trendul se păstrează și în rândul tinerilor PSD. „E greu de spus acum. Mi se pare că pe măsură ce ne apropiem de data alegerilor prezidențiale cu atât se vor învolbura mai mult apele. Eu zic astăzi Crin Antonescu pentru că este soluția pe care ne-am asumat-o public”, se vrea diplomat Mihai Sturzu.

Între Crin Antonescu și prezidențiabilul PSD nu pune, din start, egal nici ministrul Bănicioiu. „Îmi doresc în primul rând ca cel care va câștiga prezidențialele să fie candidatul USL, pe care îl susținem noi și pe care îl consider cu prima șansă de departe, iar omul anului mi-l doresc tot pe premier, pentru că de prestația lui depinde viața fiecăruia dintre noi”, o scaldă el, pacifist. Exclude însă ipoteza ca Ponta să fie candidatul PSD? „Vom vedea! Viitorul să ne lămurească”, zâmbește Bănicioiu în loc de „happy end”.

Noul PDL, între Băsescu și Predoiu

Încă departe de liga întâi a prezidențialelor din 2014, Opoziția își ia un moment de respiro. Fostul ministru PDL al Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, se asigură, mai întâi, că a înțeles bine:”Omul anului? Partea pozitivă?”, se arată mirat. Dacă e așa, nu stă pe gânduri: „Sigur că, de departe, președintele Băsescu, pentru că este cel care se luptă cu această putere care a făcut numai lucruri rele pentru România. A blocat majoritatea parlamentară în a aproba un proiect de lege privind grațierea și amnistia și un proiect de lege privind modificarea Codului Penal care ne-ar duce cu 20 de ani în urmă, a blocat acciza de 12 euro cenți care era o lovitură pentru mediul de afaceri, lucruri pe care le-a susținut și PDL”, rămâne Ialomițianu tot la prima dragoste în politică.

De când cu prezidențialul „adio, PDL” însă, deputatul nu uită nici „conducerea partidului”, cea colectivă: „Și, pot să spun, în partid, conducerea PDL pentru mine e un exemplu de luptă împotriva actualei puteri”, spune convins.

După încă un an în Opoziție, Ialomițianu trage linie fără entuziasm: „Pentru mine, un moment important a fost discuția cu actuala putere privind lansarea unui pachet de măsuri fiscale pentru relansarea economiei. Partea pozitivă e că am putut să prezint un pachet de măsuri, a fost apreciat, dar există și partea care mă dezamăgește – a fost blocat de actuala putere”


Gheorghe Ialomițianu, deputat PDL. Foto: Marius Dumbrăveanu // Mediafax

Prim-vicepreședinte PDL Raluca Turcan l-a lăsat în urmă pe Traian Băsescu. „Un om politic care s-a validat foarte mult anul acesta și merită aprecierea traiectoriei politice este Cătălin Predoiu, care a intrat în PDL într-o perioadă dificilă pentru partid și care în competiția internă pentru desemnarea candidatului la președinție a obținut peste 100.000 de voturi. Iată așadaar un candidat la președinția României care are 100.000 de voturi în spate”, exersează Raluca Turcan optimismul politic pentru 2014, dându-i, deocamdată teoretic, „într-un proiect de unificare a dreptei pe care noi ne-o dorim”,”o șansă foarte mare la președinția României”.


Raluca Turcanh, prim-vicepreședinte PDL. Foto: Andreea Alexandru // Mediafax

Când vine vorba de momente-cheie, tot la propriul partid se gândește. „Ca impact pe termen lung, pot să includ ca moment politic important, alegerile interne din PDL, care au loc pentru prima dată în România și prin care o persoană care are în vedere o candidatură la președinția României trece prin selecția internă a tuturor membrilor partidului politic din care face parte. E un proces foarte important pentru parcursul democratic al întregului sistem politic din România”, crede Raluca Turcan.

Liga independenților. „Îl urc pe podium pe Ponta ca cel mai mincinos politician al anului”

Băsescu rămâne însă și trecutul și viitorul pentru fostul PDL-ist, actual independent, Florin Popescu. „Indiscutabil Traian Băsescu este omul anului, pentru că a reușit să țină piept unei majorități de peste 70% și să mențină țăra către direcția UE și NATO, plus unirea cu Basarabia, intrarea Basarabiei în UE, care reprezintă un proiect major pentru România”, se arată convins fostul președinte CJ Dâmbovița, căzut în dizgrația actualei conduceri democrat-liberale.

Din aceeași poziție de independent afiliat PDL în Palatul Parlamentului, Clement Negruț face „o glumă serioasă”. „Politicianul anului? Victor Ponta. Pentru că a mințit cu nonșalanță. Îl urc pe podium ca cel mai mincinos politician al anului. Merită”, spune zâmbind binevoitor după o scurtă incursiune în fața camerelor legată de detaliile petrecerii de aniversare a Elenei Udrea din seara precedentă.


Clement Negruț, deputat independent. Foto:Octav Ganea // Mediafax

Tot în dreptul lui Ponta pune Negruț și „evenimentul anului”: „Eșecul privatizărilor din România. In opinia mea, este un mod de a arăta că acest Guvern și-a ratat menirea din punct de vedere economic. A ratat tot ce înseamnă privatizare Oltchim, CFR Marfă, CupruMin și aici este și durerea mea ca deputat de Alba”.

Nehotărâții Voicu și Borbely: „Va trebui să căutăm în anul 2014 un om politic al anului”

„Un politician atipic” cum singur își spune, Mădălin Voicu nu mai are chef, la final de an, nici de glume.”În România nu avem”, zice luând un aer serios. „Un om al anului ar trebui să aibă rezultate recunoscute, în foarte mare proporție, de toată lumea. Eu cred că nu există încă. Probabil abia la sfârșitul anului 2015 vom putea evalua ultimii 2-3 ani. Nici pentru prezidențiale nu prea sunt candidați de talia standard, ca în Europa civilizată. Noi avem încă atutudini din stea de multe ori infantile, n-aam un optimism pe care să îl arăt. Ba dimpotrivă”, spune sec.

La fel de pesimist, fostul ministru Laszlo Borbely păstrează titlul pentru anul viitor. „E dificil de spus. Cred că va trebui să căutăm în anul 2014 un om politic al anului. În anul 2013 nu văd”, evită Borbely nominalizările de complezență. Liderul UDMR dă, totuși, o bilă albă Guvernului, pentru angajarea răspunderii la Legea descentralizării. „Un moment foarte important a fost adoptarea legii descentralizării. Să vedem acum ce se va întâmpla la Curtea Constituțională”, lasă el finalul deschis și dispare în fugă pe coridorul care duce în concediu.


Laszlo Borbely, vicepreședintele politic al UDMR. Foto: Răzvan Chiruiță // Mediafax

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA