Prima pagină » Știri politice » Plângere penală pentru abuz în serviciu, după trecerea primarilor PSD la PNL. „Actualul prefect aplică legea după bunul plac”

Plângere penală pentru abuz în serviciu, după trecerea primarilor PSD la PNL. „Actualul prefect aplică legea după bunul plac”

Plângere penală pentru abuz în serviciu, după trecerea primarilor PSD la PNL. „Actualul prefect aplică legea după bunul plac”
Oferta PSD pentru electorat în perspectiva alegerilor parlamentare

Organizația PSD Suceava a anunțat luni, printr-un comunicat de presă, că a depus plângere pentru abuz în serviciu pe numele prefectului județului, Alexandru Gheorghe Moldovan, pentru că nu i-a demis, conform legii, pe cei nouă primari care au plecat de la PSD la PNL înaintea alegerilor locale.

PSD Suceava precizează că prefectul Alexandru Gheorghe Moldovan nu şi-a îndeplinit atribuţiile cu privire la demiterea primarilor localităţilor Frumosu, Moara, Ulma, Frasin, Stulpicani, Ostra, Stroieşti, Păltinoasa şi Valea Moldovei, care deţineau funcţiile de primar obţinute pentru mandatul 2016 – 2020 pe listele de candidaţi ale PSD Suceava și care au ales să se înscrie în rândul formaţiunii politice PNL Suceava şi să candideze pe listele acestui partid pentru funcţiile de primar.

Campania electorală pentru alegerile locale se termină în 26 septembrie, urmând ca în 27 septembrie, românii să își exprime dreptul la vot.

Acuzațiile PSD Suceava

„Iar legea prevede că în astfel de cazuri, atunci când aleşii trec la alt partid decât cel pe listele căruia au fost votaţi, acestora le încetează mandatul de drept înainte de termen, prin ordin al prefectului. În ciuda sesizărilor făcute în mod repetat de PSD Suceava cu privire la existenţa acestor situaţii şi a demersurilor legale făcute pentru a fi rezolvate, actualul prefect a preferat să le ignore interpretând şi aplicând legea după bunul plac”, au transmis reprezentanții PSD Suceava.

„Interesant este că atunci când discutăm despre trecerea primarilor de la PSD la PNL, prefectul Alexandru Moldovan nu aplică legea, dovedind mai degrabă că este servitorul supus al dlui Gheorghe Flutur, nicidecum garantul legii în teritoriu. În schimb, atunci când vine vorba despre „execuţia” primarilor PSD, sau al altor formaţiuni politice, acesta nu ezită să-şi amintească de atribuţiile sale legale, o dovadă a duplicităţii sale fiind ordinul de încetare a mandatului înainte de termen pe care l-a dat fostului primar al oraşului Vicovul de Sus, dl Gheorghe Schipor. Dacă acesta ar fi fost de la PNL, sau ar fi trecut la PNL, sigur ar fi fost şi la ora actuală în funcţie”, se arată în comunicat.

De menționat că în cazul lui Gheorghe Schipor nu este vorba despre un transfer politic, ci, potrivit presei locale, el a fost demis înainte de termen, în 10 septembrie, după ce condamnarea sa pentru ucidere din culpă, în urma unui accident rutier mortal petrecut în anul 2009, a rămas definitivă. Potrivit jurnaliștilor de la Monitorul de Suceava, Curtea de Apel Suceava l-a condamnat la 1 an și 10 luni cu suspendare, precum și un termen de încercare de 3 ani și 10 luni, ceea ce însă nu îi afectează drepturile electorale, de a alege și de a fi ales, nu i-au fost suspendate de instanță.

Scor PNL – PSD: 130 – 96

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a declarat, duminică, în cadrul unei conferințe de presă, numărul primarilor PSD care au trecut la PNL a fost în mare parte compensat cu cei care s-au întors în rândurile social-democraților.

„Problema pe care o avem nu sunt pierderile pe care le-am avut prin transfer. Partidul Național Liberal, neavând suficienți oameni competenți, experți, s-au uitat în sondaje și au văzut probabil primari competenți care erau de la PSD și au uitat de faptul să PSD era „ciuma roșie” și dintr-odată au devenit foarte buni specialiști în administrație și i-au luat”, a afirmat Dîncu.

Potrivit lui Dîncu, PSD a pierdut 130 de primari, dar, în același timp, tot prin transfer politic, unii primari de la alte alte partide, care s-au simțit neglijați de Guvern sau de propriul staff, au venit spre PSD, respectiv 96 de edili.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Manchester City câștigă Cupa Angliei în fața celor de la Chelsea
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
Grindina a făcut prăpăd în România. Ciclonul a lovit o mare parte din țară
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Mai mulți răniți după ce un bărbat a intrat cu mașina într-o mulțime în Italia. Șoferul a înjunghiat un trecător care a încercat să-l oprească
Mediafax
NATO va presa companiile europene de armament să crească investițiile
Click
Horoscop 17 mai. Leii sunt în centrul atenției, Scorpionii au de luat decizii importante
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Cât durează finala Eurovision 2026. Ora la care se va termina spectacolul de la Viena
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Cum au ajuns stele din altă galaxie să fie descoperite în Calea Lactee?