În sesizarea depusă la CCR, PNL a susținut că „(…) pentru a respecta rolul constituțional al comisiilor de anchetă, așa cum a fost decelat în jurisprudența Curții Constituționale, hotărârea de constituire a comisiei de anchetă ar trebui să aibă ca obiectiv verificarea unor situații de fapt, aspecte sau fenomene sociale relevante generate de activitatea unei instituții sau a unor instituții, în niciun caz să vizeze o persoană”, potrivit unui comunicat de presă transmis Partidul Național Liberal către MEDIAFAX.
PNL afirmă că din 1990 și până în prezent, au fost constituite 14 de comisii parlamentare de anchetă, dintre care niciuna nu a avut ca scop verificarea unei anumite persoane, ci au vizat activități ale unor autorități sau instituții publice, clarificarea unor fapte/împrejurări.
„Ambiguitatea sintagmei <
Liberalii spun că obiectivele depășesc atribuțiile de control parlamentar și intră în competența Consiliului Suprem de Apărare a Țării și a președintelui României.
„Obiectivele comisiei parlamentare de anchetă înființate prin Hotărârea nr. 11/2018 sunt specifice, mai degrabă, exercitării unei acțiuni disciplinare decât exercitării unui control parlamentar. Astfel, potrivit art. 1 din această hotărâre, ancheta parlamentară vizează activitatea directorului SPP în calitatea sa de manager, or aceasta poate fi verificată numai de autoritățile care i-au încredințat mandatul”, susțin liberalii.