Prima pagină » Știri politice » PNL: Băsescu încalcă legea folosind însemnele naționale în campanie, am sesizat BEC

PNL: Băsescu încalcă legea folosind însemnele naționale în campanie, am sesizat BEC

PNL: Băsescu încalcă legea folosind însemnele naționale în campanie, am sesizat BEC
PNL a depus, marți, la BEC, o sesizare privind folosirea de către președintele suspendat Traian Băsescu, în campanie, cu încălcarea legislației în vigoare, a însemnelor naționale, respectiv culorile drapelului și stema, și cere obligarea la încetarea imediată a utilizării acestora de către Băsescu.

PNL a depus, marți, la BEC, o sesizare privind folosirea de către președintele suspendat Traian Băsescu, în campanie, cu încălcarea legislației în vigoare, a însemnelor naționale, respectiv culorile drapelului și stema, și cere obligarea la încetarea imediată a utilizării acestora de către Băsescu.

Anunțul depunerii de către PNL a sesizării respective la BEC a fost făcut, marți, de către deputatul liberal Alina Gorghiu, aceasta menționând că BEC ar putea lua în discuție respectiva sesizare în cursul acestei săptămâni, cel mai probabil vineri.

Gorghiu a precizat că președintele suspendat Traian Băsescu încalcă consecvent legea de zece zile, respectiv din momentul în care a debutat campania pentru referendum, folosind culorile drapelului și stema în propria campanie.

Gorghiu a precizat că, în condițiile în care legea din România prevede că utilizarea simbolurilor naționale este interzisă, PNL a depus la BEC o sesizare prin care sancționează starea de ilegalitate a campaniei lui Traian Băsescu.

Ea a menționat că PNL a solicitat BEC obligarea lui Traian Băsescu la încetarea imediată a folosirii și înlăturarea imediată a afișelor cu caracter electoral pe care sunt reprezentate culorile drapelului și stema României.

Totodată, potrivit lui Gorghiu, PNL a solicitat BEC să decidă suspendarea imediată a site-ului www.basescupresedinte.ro și obligarea titularilor drepturilor de proprietatea asupra acestuia la modificarea culorilor utilizate pe site, astfel încât să nu fie identice cu cele ale drapelului național.

PNL mai solicită ca BEC să decidă și interzicerea oricăror materiale care să conțină simboluri naționale și să dispună comunicarea publică a interdicției de utilizare a simbolurilor naționale, precum și să emită o somație publică către Traian Băsescu.

Gorghiu a spus că, până când BEC va decide asupra sesizării PNL, îi solicită președintelui suspendat Traian Băsescu să se conformeze legii și să nu aștepte soluția acestei autorități.

Potrivit sesizării PNL – depusă la BEC de avocatul liberal Tudor Chiuariu -, în campania electorală pentru referendumul organizat în 29 iulie 2012 pentru demiterea președintelui României, „Traian Băsescu a transmis o serie de comunicate către presa audio-vizuală de la sediul său de campanie”. „În cadrul acestor interviuri acordate mass-media, dl. Băsescu utilizează frecvent un afiș de campanie pe care apare copia copertei ultimei forme publicate a Constituției României. Coperta Constituției României, în ultima ediție publicată de Monitorul Oficial, are pe fundal culorilor drapelului național, roșu, galben și albastru, dispuse pe orizontală, în această ordine de sus în jos. Pe copia coperții Constituției României care apare multiplicată pe panoul electoral utilizat de dl. Băsescu în timpul transmisiunilor televizate de la sediul de campanie electorală există și stema României, așa cum aceasta este reglementată prin Legea 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului”, arată Chiuariu.

În sesizarea înaintată BEC, avocatul Tudor Chiuariu afirmă că folosirea acestor însemne contravine ordinii de drept, în sensul art. 30 alin. (3) din Legea 3/2000 pentru organizarea și desfășurarea referendumului.

„Astfel, în toate actele normative care reglementează desfășurarea campaniilor electorale sunt cuprinse norme care interzic în mod expres utilizarea însemnelor oficiale, respectiv, a culorilor drapelului național în campania electorală. Legea 370/2004 privind alegerea președintelui României prevede la art. 41 alin. (7) că «sunt interzise afișele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat». O prevedere similară este cuprinsă și în Legea 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale unde la art. 76 alin. (6) se interzice utilizarea în campania electorală a afișelor electorale «care combină culori sau alte semne grafice astfel încât să evoce simbolurile naționale ale României ori ale altui stat»”, se arată în contestația depusă la Biroul Electoral Central (BEC).

Voința legiuitorului de a proteja însemnele naționale de orice asociere cu vreun demers electoral este evidențiată și prin normele Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatului în art. 39 alin. (7) unde se prevede că „sunt interzise afișele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României”, explică deputatul PNL Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiției.

Totodată, arată sursa citată, în Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului se prevede la art.30 alin. (3) că „mijloacele folosite în campania pentru referendum nu trebuie să contravină ordinii de drept”.

„Ordinea de drept reprezintă acea stare a relațiilor sociale care se statornicește ca urmare a respectării stricte a prevederilor legale de către toți cetățenii și organele statului, fiind asigurată de lege. Toată legislația electorală consacră interdicția utilizării însemnelor statului român în desfășurarea unei campanii electorale, astfel că acțiunile care încalcă această interdicție contravin ordinii de drept”, spune Chiuariu.

El mai arată că, de asemnea, coperta Constituției României pe care o utilizează Traian Băsescu pe post de cadru decorativ la momentul comunicatelor video oferite presei este identică cu cea utilizată de Monitorul Oficial la editarea exemplarului publicat al textului de lege.

„Traian Băsescu încalcă așadar drepturile de autor ale Monitorului Oficial ce decurg din prevederile Legii 8/1996 în privința editării imaginii ce reprezintă coperta textului de lege tipărit. Așadar, pe afișul de campanie utilizat de Traian Băsescu ca și fundal pentru transmisiunile televizate ale comunicatelor de presă este reprodusă în mod identic imaginea de pe coperta publicației Monitorului Oficial. Ceea ce trebuie subliniat este că fără a avea acordul Monitorului Oficial, Traian Băsescu utilizează până și logo-ul acestei instituții de stat în campania electorală, sigla fiind aplicată pe coperta ediției publicate a Constituției României, imagine reprodusă pe afișul din discuția de față. Mai mult decât atât, în cuprinsul Hotărârii de Guvern 638/1993 privind folosirea și expunerea stemei României fapta de a reproduce stema României în alte condiții decât cele aprobate de Guvern reprezintă contravenție conform art. 24 alin. (4)”, scrie Chiuariu în sesizare.

În opinia liberalului, asocierea imaginii lui Traian Băsescu cu însemnele oficiale ale României, drapelul național, respectiv stema țării, reprezintă o încălcare gravă a principiilor fundamentale privitoare la organizarea campaniilor electorale. În acest mod este afectată imaginea statului român, ale cărui însemne constituționale sunt asociate fără drept și în mod direct cu unul dintre participanții la campania electorală.

„A permite desfășurarea campaniei electorale în asemenea condiții, presupune a gira în mod tacit o legătură între cetățeanul Traian Băsescu și statul român, în condițiile în care acest referendum este tocmai o procedură de sancționare, care se poate finaliza cu sancțiunea demiterii președintelui României, în prezent suspendat din funcție. În concluzie, vă solicităm să admiteți prezenta contestație și să dispuneți asupra cererilor formulate. Solicitările noastre trebuie duse la îndeplinire imediat pentru a diminua în scurt timp prejudiciile de imagine aduse statului român, precum și efectele negative provocate independenței acțiunilor electorale în viziunea populației cu drept de vot”, conchide sursa citată.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce efect are plictiseala asupra COPIILOR. Detaliul ignorat de părinți: Mare grijă!
Digi24
Putin reînvie „poporul sovietic”. România este vizată de o nouă lege promulgată de către dictatorul de la Kremlin
Cancan.ro
Vlăduța Lupău, vizată într-un dosar penal internațional. Autoritățile din două țări, în alertă
Prosport.ro
Gigi Becali a pierdut o avere dintr-un foc, dar nu-i pasă: „Am dat 14.000.000 de euro din banii mei”
Adevarul
Filmul șocant al crimei premeditate din Sibiu: cum și-a ucis o femeie mama pentru o moștenire de un milion de euro, cu ajutorul unei asistente medicale
Mediafax
Patronii au anunțat ce se va întâmpla în următoarele TREI luni. Ce ne așteaptă, de fapt, la începutul lui 2026
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mimica lui Zelenski când Trump a spus că Putin vrea să ajute Ucraina să reușească
Cancan.ro
Ion Drăgan, înmormântat pe ritmuri de folclor! Colegii lui i-au adus un ultim OMAGIU COPLEȘITOR. Imagini dureroase de la momentul de 'adio!'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Unde e trecută norma de poluare în Cartea Mașinii. Impozitul auto 2026 depinde de această informație
Descopera.ro
De ce, indiferent cât ai mâncat, mai ai loc și pentru desert?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Nevastă-mea s-a tâmpit… Ștrulă: – De ce?
Descopera.ro
Cercetătorii s-au întrebat cum este cel mai bine să crești un copil talentat. Iată ce răspuns au găsit!