Prima pagină » Știri politice » PNL și USR cer o comisie de anchetă care să verifice pensionările-fulger din MAI

PNL și USR cer o comisie de anchetă care să verifice pensionările-fulger din MAI

PNL și USR cer o comisie de anchetă care să verifice pensionările-fulger din MAI
PNL și USR au depus, luni, la Biroul Permanent, o solicitare privind înființarea unei comisii parlamentare de anchetă privind situația creată de pensionarea și reangajarea unor persoane în cadrul MAI, a declarant secretarul Camerei Deputaților, Ioana Bran.

„Acest proiect este înscris pe ordinea de zi de mâine la dezbatere și vot final de la ora 12.00″, a precizat Ioana Bran.

USR și PNL propun ca această comisie să verifice modul în care s-au făcut angajările în cadrul Ministerului Afacerilor Interne a unor persoane care anterior au fost pensionate și au beneficiat de pensie de serviciu.

Inițiatorii cer să se verifice statutul și atribuțiile, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, al persoanelor care au fost reangajate după ce anterior fuseseră pensionate și a modului în care s-au derulat procedurile prevăzute de lege în contextul pensionării și ulterior angajării acelorași persoane în cadrul MAI.

PNL și USR cer și verificarea modului de respectare a normelor legale în ceea ce privește îndeplinirea atribuțiilor de ordonator principal de credite, în contextul derulării procedurilor de pensionare și ulterior reangajare în cadrul MAI a acelorași persoane.

Solicitarea este semnată de liderii celor două grupuri parlamentare Raluca Turcan (PNL) și Cristian Seidler (USR).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Celebrul tren de lux care a trecut prin România își schimbă traseul din 2027! Noua destinație exclusivistă
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Mediafax
„Nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher”. Grindeanu NU vrea guvern minoritar
Click
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ