Politica externă în era Băsescu – opțiune pro occidentală clară și deteriorarea relației cu Rusia

Traian Băsescu prezenta, pe 6 octombrie 2004, după validarea candidaturii sale la alegerile prezidențiale în CNC al PD, câteva dintre obiectivele sale de politică externă: integrarea în UE, statutul în cadrul NATO, relațiile cu SUA.

El susținea că o țară NATO poate fi importantă nu numai prin modernizarea Armatei, ci și prin relații bune cu vecinii, menționând Ucraina, Rusia, țările din fosta Iugoslavie. Cât despre integrarea în UE, candidatul Băsescu afirma că România nu trebuie să intre în Uniunea Europeană „în genunchi”.

Băsescu mai spunea că aderarea în 2007 rămâne un reper fundamental, dar care trebuie realizat în alt mod decât l-a programat guvernul Adrian Năstase.

Câteva zile mai târziu, prefigurând un alt stil prezidențial față de predecesori, Traian Băsescu avea să spună că delegația franceză condusă de premierul Jean-Pierre Rafarin a venit la București „să-și ia tainul”.

În 13 decembrie, în calitate de președinte ales, Traian Băsescu evoca axa Washington-Londra-București drept prioritate externă și reitera obiectivul de a avea relații bune cu Rusia, Ucraina, Belarus, Georgia, precum și o relație cu R. Moldova „ca între două țări care au același popor pe teritoriul lor”.

Membri UE, dar cu MCV și neacceptați în Schengen

În pofida dorinței președintelui Traian Băsescu, România, alături de Bulgaria, a intrat în UE la data stabilită – 1 ianuarie 2007 – dar oarecum „în genunchi”, fiind supuse unui Mecanism de Cooperare și Verificare (MCV) pe care nicio altă țară nu l-a avut, nici măcar Croația, ultima venită în clubul comunitar.

Nici după opt ani în UE, Mecanismul Cooperare și Verificare nu a fost ridicat, considerându-se că cele două țări mai trebuie să facă progrese în lupta împotriva corupției, a criminalității organizate și în vederea reformării instituțiilor.

În acest sens, sare în ochi asemănarea dintre două mesaje externe venite la diferență de 10 ani.

Pe 16 decembrie 2004, ambasadorul Marii Britanii la București, Quinton Quayle, declara, pentru MEDIAFAX, că țara sa este gata să lucreze îndeaproape cu președintele Traian Băsescu și viitorul guvern, pentru a ajuta la succesul procesului de integrare a României în UE.

„Noi am apreciat în mod deosebit angajamentul electoral al domnului Băsescu privind lupta împotriva corupției. Marea Britanie este pregătită să ofere sprijin pentru realizarea acestui angajament”, spunea diplomatul britanic.

Pe 28 noiembrie 2014, premierul britanic, David Cameron, îi transmitea președintelui ales, Klaus Iohannis, că Marea Britanie este gata să-l susțină în combaterea corupției, creșterea responsabilității și îmbunătățirea transparenței.

În iulie 2010, după un MCV critic, președintele a avansat ideea unui raport care „să clarifice” îndeplinirea de către România a angajamentelor asumate la aderarea la UE.

În iulie 2012, Traian Băsescu, pe atunci președinte suspendat, a susținut că ar fi avut o înțelegere cu reprezentanții Comisiei Europene pentru eliminarea MCV începând cu luna iulie a anului 2014.

În aprilie 2013, șeful statului a declarat că a discutat cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, despre o „strategie” de ieșire a României din Mecanismul de Cooperare și Verificare, după luna decembrie a anului trecut.

Toate aceste demersuri au rămas fără rezultat și nimeni nu avansează, în prezent, un termen pentru renunțarea la acest raport pe care Băsescu îl vedea, în februarie 2014, transformat într-un instrument politic.

Situație similară și în privința Schengen.

În septembrie 2010, Traian Băsescu le cerea ambasadorilor români în statele membre UE, să se implice pentru ca România să-și atingă obiectivul de a adera în 2011 la Spațiul Schengen, aceasta fiind „o prioritate zero a politicii externe”.

În același an, el susținea ferm că România nu acceptă ca intrarea în Schengen să fie condiționată de MCV sau de alte subiecte.

Germania, Olanda, Franța și Finlanda au fost țările care s-au opus, cel mai adesea, aderării României și Bulgariei, încercările președintelui de a-i convinge pe interlocutorii din aceste state că țara sa merită să fie în Schengen au eșuat.

De multe ori, șeful statului a răbufnit, folosind expresii prea puțin diplomatice la adresa acestor țări și a unor lideri europeni.

Cel mai memorabil moment al acestor demersuri este, fără îndoială, „războiul” cu Olanda.

În februarie 2011, Băsescu a criticat demnitarii europeni care ne tot dau lecții, după ce Gerd Leers, ministrul olandez al Imigrației și Azilului, a spus că România și Bulgaria nu sunt pregătite pentru Schengen.

„Uniunea Europeană are câteva milioane de imigranți ilegali. Aceia nu au trecut prin frontierele României, ci au trecut prin frontierele unor state care au vameși și poliție de frontieră membre ale Spațiului Schengen. Deci, nu avem de ce să ne băgăm sub masă să spunem: mai dă stăpâne, când nu asta este realitatea. Avem problemele noastre, luptăm cu ele, dar tuturor trebuie să ni se aplice aceleași standarde și eu sunt de acord cu dumneavoastră sau cu ministrul olandez că trebuie ridicate standardele la frontierele Uniunii Europene”, a replicat Traian Băsescu.

În septembrie a izbucnit ceea ce presa a numit „războiul lalelelor”.

Același ministrul olandez al Imigrației a apreciat că blocarea unor tiruri cu flori din Olanda în vămile românești reprezintă un motiv în plus pentru menținerea României în afara spațiului Schengen. Decizia de blocare a acestor transporturi a avut loc la o zi după ce Haga a anunțat că blochează aderarea la Schengen.

Șeful statului a explicat că România duce o bătălie cu evaziunea fiscală și nu are nimic împotriva lalelelor olandeze, precizând că a fost „o coincidență”. Dar nu a uitat să anunțe că Bucureștiul va lua măsuri „foarte dure” de control al lactatelor, care vin din Olanda, dar și din Polonia, din Ungaria și alte state. „Domnii guvernanți din Olanda trebuie să știe că România este angajată într-o bătălie și împotriva drogurilor. Și se știe că avem diferențe de legislație. În Olanda sunt legalizate o parte din droguri. Noi am interzis etnobotabicele”, a mai spus Băsescu.

Președintele avea să izbucnească din nou, în decembrie 2011, când a calificat drept „abuz” poziția neschimbată a Olandei.

„Acum hai să o discutăm între noi: România are Albița, Olanda are Roterdam, da? Îmi pare rău, nu Albița este poarta de intrare a țigărilor, a alcoolului a drogurilor de contrabandă și nu România din neputință a legalizat prostituția. Nu România din neputință a legalizat consumul de droguri”, a spus Băsescu, pe 9 decembrie, la Bruxelles.

O zi mai târziu, le mărturisea jurnaliștilor că a încercat să evite zarzavaturile olandeze.

„Trebuie să recunosc că am evitat cât am putut zarzavaturile olandeze. Am preferat să cumpăr turcești și spaniole, dacă tot nu sunt românești. Și cred că este bine să nu cumpărăm zarzavaturi olandeze”, a spus el, după ce a făcut cumpărături la un supermarket.

„Nu putem tolera, pentru că, dacă acum stăm ca râmele, cum ne recomandă foarte mulți – stați, să stăm liniștiti, că sunt marile state ale UE… Da, sunt marile state, dar cei 22 de milioane de români au dreptul la respect”, a declarat Traian Băsescu.

În decembrie, Franța și Germania au cerut Uniunii Europene să amâne aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen. Miniștrii german și francez de Interne au trimis Comisiei Europene o scrisoare în care au apreciat că este „prematur” să se permită aderarea celor două țări la zona Schengen în martie 2011, adăugând că România și Bulgaria trebuie să facă „progrese ireversibile” în lupta împotriva corupției și crimei organizate.

Nici în primăvara lui 2012 Olanda nu a fost de acord cu aderarea celor două țări, așteptând raportul MCV din vară.

Președintele a acuzat Olanda că „face un abuz fără limite legat de un stat membru”, el precizând că între condițiile de aderare la Schengen nu se regăsește și MCV.

A obținut totuși un termen privind decizia momentului aderării României și Bulgariei la Schengen, în septembrie, pe fondul blocajului exercitat de Olanda.

Coincidență sau nu, Băsescu l-a primit pe Matthijs van Bonzel să-și prezinte scrisorile de acreditare abia pe 3 mai 2012, deși ambasadorul olandez sosise în România în decembrie 2011.

Consiliul JAI din septembrie nu a mai avut însă loc, iar aderarea a mai fost amânată încă o dată pentru decembrie și din nou pentru martie 2013.

În acest context, președintele a solicitat sprijinul cancelarului federal Angela Merkel pentru degajarea unei decizii favorabile aderării României la spațiul Schengen în cursul anului 2013, dar anul trecut nu a dus la îndeplinirea obiectivului.

Nici în 2014 eforturile lui Traian Băsescu în acest sens nu au dat rezultat, deși președintele mărturisea în februarie că își propune intrarea în Schengen măcar cu aeroporturile până la final de mandat.

Aderarea la zona euro în 2015 a rămas un alt obiectiv neatins al președintelui.

Relația cu Rusia s-a deteriorat și mai mult în urma evenimentelor din Ucraina

La început de mandat, Băsescu și-a propus o relație bună cu Rusia, dar atitudinea sa față de Moscova a fost marcată de inconstanță.

Lucrurile păreau a merge într-o direcție bună, după vizita la Moscova din februarie 2005. Cu acest prilej, președintele Băsescu a spus că și-ar dori mult ca în perioada mandatului său de șef al statului să reușească să fie unul dintre prietenii europeni ai Rusiei, adică unul din președinții care poate fi sunat oricînd și care, la rândul său, poate suna oricând.

La rândul său, președintele Vladimir Putin își exprima speranța că vizita va contribui la stabilirea unor relații personale deschise și la întărirea în continuare a relațiilor dintre cele două țări.

Delicatul subiect al tezaurului românesc n-a figurat pe agenda discuțiilor. De altfel, cele două părți au cam evitat subiectul în cei 10 ani de mandat ai lui Băsescu.

În mai, Băsescu era din nou la Moscova, invitat la ceremoniile de marcare a 60 de ani de la sfîrșitul celui de-al doilea Război Mondial, și spunea că este optimist în privința viitorului relației ruso-române.

„Pornim de la faptul că recunoaștem interesele Federației Ruse în bazinul Mării Negre și, în același timp, ne dorim ca interesele noastre și cele ale Republicii Moldova să fie recunoscute și să li se acorde atenție. Aceasta este cheia obținerii unor excelente relații economice și politice”, a afirmat Băsescu.

În septembrie însă, el nu mai recunoștea interesele Rusiei în Marea Neagră ci acuza Rusia că tratează Marea Neagră de sute de ani ca pe „un lac rusesc”.

În 2006, Băsescu revenea la sentimente mai bune, susținând că „niciun proces de cooperare în regiunea Mării Negre nu poate fi complet fără aportul substanțial al Rusiei”.

Spre sfârșit de an, evoca monopolul energetic rusesc folosit ca un instrument de presiune politică, determinându-l pe ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, să-i reproșeze „atitudini neprietenoase” față de Rusia.

Chiar înainte ca România să găzduiască summit-ul NATO din 2008, la care fusese invitat și Vladimir Putin, președintele Traian Băsescu acuza Federația Rusă că încă nu a ieșit din logica Războiului Rece în abordările față de Alianță și o sfătuia să intre în cea a parteneriatului.

Pe 4 aprilie, la întâlnirea cu Putin, Băsescu îi mulțumea acestuia „pentru relațiile foarte bune” din 2005 până atunci. Era de altfel prima vizită a unui șef de stat rus în România după 1990.

După întrevederea de la București, Traian Băsescu anunța o vizită la Moscova în toamna acelui an, când ar fi urmat să discute un contract direct cu Gazprom, pentru evitarea importului de gaze prin intermediari.

Vizita nu a mai avut loc, Băsescu rezumându-se în a spune că „nu s-au îndeplinit toate condițiile”.

La sfârșitul anului, președintele recunoștea că se poate vorbi despre „un semieșec” în relația cu Rusia, dar că 2008 a deschis anumite perspective în relația României cu Federația Rusă care ar trebui continuate în 2009. An în care președintele a intenționat din nou să ajungă la Moscova pentru a semna o serie de acorduri. Fără succes.

De altfel, din 2009 relația cu Rusia a început să se deterioreze, mai ales pe fondul îngrijorărilor Moscovei față de preconizata amplasare a scutului american antirachetă în România. În pofida asigurărilor oferite de România și SUA, Rusia susține în continuare că scutul reprezintă o amenințare la adresa sa.

2010 a fost marcat de acuzații de spionaj. Imediat după ce un diplomat rus din România a fost declarat persona non grata, FSB a anunțat că l-a reținut, în flagrant, pe diplomatul român Gabriel Grecu, secretar I al ambasadei române la Moscova, în timp ce încerca să obțină informații secrete de la un cetățean rus.

Tensiunile au fost puse de Traian Băsescu și pe seama poziției României față de Republica Moldova.

„Astfel de bravade nerușinate care justifică agresiunea fascistă și profanează memoria milioanelor de jertfiți ai nazimului este inadmisibilă și merită o apreciere adecvată din partea Europei”, a reacționat MAE rus, după ce președintele a spus, în 2011, că, și el ar fi cerut în urmă cu 70 de ani soldaților români să treacă Prutul.

În 2013 au fost făcute o serie de progrese, prin vizita ministrului de Externe la Moscova și semnarea unor memorandumuri de cooperare cu ocazia prezenței la București a lui Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse.

Și Băsescu s-ar fi dus în Rusia dar a mărturisit cu părere de rău că nu a primit nicio invitație. Moment în care a recunoscut că nu are încredere în Moscova, cum nici Moscova nu are încredere în el, ca urmare a opțiunii sale ireversibile către Vest.

La începutul ultimului an de mandat, Băsescu spera încă o dată la o îmbunătățire a relației cu Rusia. Au venit însă acțiunile Moscovei în estul Ucrainei și anexarea ilegală a Crimeei, care au îndepărtat și mai mult perspectiva unor relații bune între cele două țări, mai ales că președintele României s-a numărat printre liderii europeni cei mai vocali în privința aplicării de sancțiuni Rusiei.

Băsescu a fost unul dintre liderii europeni care au criticat în termenii cei mai duri intervenția Rusiei în Crimeea, calificând-o drept „agresiune”. L-a acuzat, totodată, pe Putin că vrea să reconstruiască URSS.

Printre schimburile de replici cu vicepremierul Dmitri Rogozin privind consumul de alcool, președintele caracteriza relația cu Rusia în felul următor: „Nu ne pupăm, dar nu înseamnă că relația este ruptă, avem ambasadele, utilizăm ambasadele pentru a ne transmite mesaje”.

Republica Moldova, adusă mai aproape de UE

Fără îndoială, apropierea R. Moldova de UE reprezintă un succes al politicii externe românești în cele două mandate ale președintelui Traian Băsescu, care a pledat de la început cauza europeană a Chișinăului.

Prima vizită externă a lui Traian Băsescu a fost la în Republica Moldova, în ianuarie 2005.

Președintele declara, la Chișinău, la finalul convorbirilor cu Vladimir Voronin, că România va fi cel mai puternic avocat al Republicii Moldova pentru integrarea în UE și că nu va permite niciodată ca această țară să fie șantajată pentru energia electrică.

Abordare constantă a președintelui, care în cei 10 ani a contribuit la transformarea R. Moldova dintr-o „Cenușăreasă” a Europei într-o țară care a semnat un Acord de Asociere cu UE și poate spera să devină membră a spațiului comunitar. În plus, cetățenii moldoveni pot, de anul acesta, să călătorească fără vize pe teritoriul UE.

„În momentul în care am început să particip la Consiliul European, nu exista Republica Moldova în documentele Consiliului și, pe urmă, sistematic, am adus Republica Moldova în atenția Uniunii Europene, a Comisiei Europene”, a spus recent Băsescu.

Indiferent la criticile UE, președintele a dus o politică favorabilă acordării cetățeniei române pentru moldoveni.

Ceea ce Băsescu nu a reușit, dar nici liderii europeni și organizații internaționale precum OSCE, a fost soluționarea problemei Transnistriei, rămasă încă în zona de influență rusă, chiar dacă este parte a R. Moldova.

Rămâne de văzut dacă românii și moldovenii vor forma la un moment dat un singur sfat, așa cum a sperat Băsescu.

„Eu sunt mai puțin interesat de ce cred unii și alții în Occident. Eu am spus-o cinstit și, de regulă, oamenii cinstiți trebuie luați așa cum sunt, în sufletul meu mi-aș dori mult unirea României cu Republica Moldova pentru că eu nu renunț la teoria că suntem un popor, în două state independente, dar acest lucru nu se face nici cu forța nici cu amăgiri”, a declarat, pe 29 octombrie, Traian Băsescu, susținând, totodată, că va cere cetățenia R. Moldova.

Consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA, prin amplasarea scutului la Deveselu

„Ați ezitat să veniți după al doilea Război Mondial, dar nu este prea târziu nici acum și așteptăm cooperarea pentru instalarea bazelor militare în România”, i-a spus, pe 15 decembrie 2004, președintele ales, Traian Băsescu, liderului de la Casa Albă George W. Bush, care îl sunase să-l felicite pentru câștigarea alegerilor.

Pe 9 martie 2005, George W. Bush îl primea pe Traian Băsescu la Casa Albă și declara că România este „un aliat special” al SUA, pentru că împărtășește aceleași valori privind drepturile omului, statul de drept, transparența, lupta împotriva corupției, iar pe președinte îl caracteriza drept „un lider deosebit”.

De-a lungul mandatelor, președintele nu și-a ascuns niciodată orientarea proamericană, chiar dacă a provocat uneori reacții destul de dure în cadrul UE, mai ales din partea Franței, care a fost mereu principalul susținător al Bucureștiului în eforturile de aderare.

Axa Washington-Londra-București, anunțată de Băsescu după câștigarea alegerilor s-a transformat în timp într-o axă Washington-București.

Europenii nu au privit niciodată cu ochi buni „atracția” României și Poloniei pentru SUA, dar cele două țări, dar Bucureștiul și Varșovia au pledat constant pentru o prezență americană pe teritoriul lor.

În primul an de mandat s-au încheiat negocierile privind amplasarea în România a facilităților militare americane, prin semnarea unui acord, la 6 decembrie, la Cotroceni, de către ministrul român de Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu și secretarul de stat al SUA, Condoleezza Rice.

Băsescu a văzut în semnarea documentului o garanție a faptului că România va deveni „un pilon de stabilitate în regiune”.

Au urmat negocierile privind amplasarea unor elemente ale scutului american antirachetă pe teritoriul României, sistemul de la Deveselu urmând să devină operațional anul viitor.

„România intră în clubul statelor membre NATO care vor asigura una din cele mai perfecționate soluții de protejare a cetățenilor europeni și a cetățenilor americani împotriva amenințării reale pe care o reprezintă atactul cu rachete balistice”, a spus Băsescu, pe 28 octombrie 2013, la ceremonia de marcare a demarării lucrărilor la scut.

„Sentimentul meu este acela al datoriei împlinite”, a mai spus el, în încheierea discursului.

Parteneriatul strategic lansat în 1997 cu ocazia vizitei președintelui de atunci Bill Clinton la București nu a fost transpus niciodată într-un document bilateral româno-american până pe 13 septembrie 2011, când președinții Traian Băsescu și Barack Obama au semnat, la Casa Albă, Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI.

Numit de Băsescu „un fel de Plan Marshall”, documentul a avut ca scop întărirea cooperării în mai multe domenii, ceea ce s-a și petrecut. Nerezolvată a rămas problema vizelor americane pentru cetățenii români, deși în Declarația stă scris că președintele Obama va sprijini modificarea legislației în așa fel încât România să îndeplinească condițiile de primire în Visa Waiver.

Concomitent cu opțiunea proamericană, Băsescu a încercat să ofere României un rol cât mai vizibil în cadrul Alianței.

În mandatele sale, armata română a luat parte la numeroase operațiuni militare, iar după retragerea din Afganistan România a primit sarcina de a asigura paza Aeroportului din Kandahar.

La summit-ul din septembrie, NATO a desemnat România drept națiune-lider la Fondul de Sprijin (Trust Fund) pentru dezvoltarea capacității de apărare cibernetică a Ucrainei.

Vizionar în chestiunea Mării Negre și a independenței energetice față de Rusia

Traian Băsescu a evocat permanent importanța strategică a Mării Negre, chiar și atunci când puțini politicieni din România și chiar din Europa erau atenți la evoluțiile din zonă.

La primul său Consiliu Nord-Atlantic, pe 22 februarie 2005, Băsescu le vorbea liderilor transatlantici despre importanța Mării Negre din perspectiva resurselor energetice, considerînd că rezervele caspice și cele ale Mării Negre ar trebui să fie o motivație pentru participarea NATO și a UE la procesele de democratizare a unor țări precum Georgia, Ucraina sau Republica Moldova.

În martie 2005, pleda la Washington în favoarea realizării unei strategii pentru promovarea securității și consolidarea proceselor democratice din zona Mării Negre și spunea că plasarea bazelor militare ale SUA la Marea Neagră ar contribui semnificativ la securitatea întregii regiuni.

În toamnă, promitea că România va trage continuu semnale de alarmă că în Marea Neagră trebuie intervenit cu mijloace diplomatice pentru a nu apărea războaie regionale, în condițiile existenței mai multor conflicte înghețate – Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud și Nagorno-Karabah.

Băsescu s-a ținut de cuvânt, iar chestiunea a fost pusă pe tapet la toate întrevederile și reuniunile importante.

Marea Neagră va fi „cheia Europei, în următorii 10, 20 de ani”, afirma Băsescu, la Vilnius, în 2006.

În același an, atrăgea atenția UE că problemele regiunii Mării Negre, precum conflictele înghețate, traficul de arme, de droguri și de ființe umane din fostele republici sovietice spre Europa, vor deveni și preocuparea Uniunii, după aderarea României.

De altfel, avea să pledeze, la Consiliul European, pentru introducerea Mării Negre în strategia de securitate maritimă a Uniunii Europene.

Spre satisfacția sa, în rezoluția summitului NATO de la Riga s-a făcut referire la conflictele înghețate din zona Mării Negre. La fel s-a întâmplat și la summitul din 2008 de la București.

Cu toate acestea, cele patru conflicte înghețate n-au dispărut. Mai mult, situația din Ucraina riscă să se transforme într-un nou conflict înghețat.

„În opinia noastră, Marea Neagră a devenit, acum, partea cea mai sensibilă în regiune. Este vulnerabilitatea cea mai mare pe care o avem. Este, dacă vreți, stomacul moale”, îi comunica, anul acesta, Traian Băsescu fostului secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen.

Motiv pentru care la ultimul summit NATO, din septembrie, a avut ca obiectiv major o prezență navală consolidată a Alianței în Marea Neagră.

A obținut această prezență consolidată, precum și recunoașterea importanței deosebite a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică, dar și un comandament NATO pe teritoriul României.

Acțiunile Rusiei în Ucraina au arătat justețea insistențelor președintelui în vederea unei reduceri a dependenței energetice a Europei față de Rusia.

„Uniunea Europeană trebuie să iasă din situația de dependență față de gazele naturale livrate de Rusia, pentru a evita riscul de transformare a gigantului rus Gazprom într-un „instrument de presiune politică”, avertiza Traian Băsescu, în 2006.

În acest sens, președintele a fost un susținător ferm al gazoductului Nabucco, un proiect al UE, sprijinit și de SUA, care ar fi dus la diversificarea surselor de aprovizionare. În 2013, Nabucco a eșuat, din cauză că acționarii nu au reușit să asigure furnizori de gaze prin conductă.

În opinia sa, eșecul Nabucco a fost cauzat de lipsa de solidaritate și de faptul că politica europeană în domeniul energiei „s-a dovedit doar o declarație fără acoperire”.

Moștenirea lui Băsescu în viziunea lui Băsescu: Las o țară mai mare și mai sigură

La sfârșitul primului mandat, Traian Băsescu se mândrea că lasă o țară mai mare decât a primit de la Ion Iliescu.

„Am luat o Românie mai mică de la Ion Iliescu și la sfârșitul primului mandat las tuturor românilor o Românie mai mare decât am primit-o și asta în primul rând este că și voi românii ați vrut ca să se câștige acest proces extrem de important la Haga (procesul împotriva Ucrainei, în urma căruia România a câștigat 9.600 de kilometri pătrați de platou continental în Marea Neagră – n.r.)”, a spus Traian Băsescu, în noiembrie 2009.

După 10 ani de mandat, care coincid cu 10 ani de apartenență a României la NATO, Traian Băsescu spunea, pe 31 martie 2014: „Niciodată România nu a fost mai sigură, din punct de vedere al securității, cum este astăzi”.