Prima pagină » Știri politice » Ponta: Barca trebuie ținută pe apă. Am vorbit cu Carmen Dan, își gestionează foarte bine activitatea

Ponta: Barca trebuie ținută pe apă. Am vorbit cu Carmen Dan, își gestionează foarte bine activitatea

Ponta: Barca trebuie ținută pe apă. Am vorbit cu Carmen Dan, își gestionează foarte bine activitatea
Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a declarat că ministrul demisionar al Internelor, Carmen Dan, nu și-a delegat atribuțiile și că situația este sub control în contextul precipitațiilor abundente anunțate la nivelul întregii țări, fiind pus la curent cu măsurile adoptate, în acest sens, de către MAI. "Barca trebuie ținută pe apă", a glumit Ponta, anunțând, totodată, că "toate actele normative care nu suportă amânare vor fi, luni, pe masa prim-ministrului".

„Am luat legătura cu doamna Carmen Dan, care m-a informat cu privire la efectele negative ale precipitațiilor din această perioadă și mi-a transmis în scris măsurile luate de Inspectoratul de Urgență deja. Sunt activate mecanismele necesare pentru a nu exista efecte negative (…) La MAI, sub coordonarea directă a ministrului, secretarii de stat, toți cei care au atribuții în domeniu se ocupă și vor informa Guvernul dacă va fi nevoie de ceva în plus decât ceea ce s-a desfășurat la MAI (…) Toate actele normative care nu suportă amânare vor fi, luni, pe masa prim-ministrului”, a declarat Victor Ponta, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Victoria.

Întrebat care sunt miniștrii care nu și-au delegat atribuțiile, Ponta a dat-o drept exemplu pe Carmen Dan, ministrul demisionar al Internelor, despre care a afirmat că este în birou și care „își gestionează foarte bine activitatea care îi revine”.

„Știu sigur că domnul ministru al Justiției nu a delegat nimănui (n.r – atribuțiile). Mesajul meu e următorul: nu cred și nu am văzut niciun act iresponsabil din partea cuiva, care și-a închis ministerul și a plecat acasă. Am vorbit cu Carmen Dan care încă e la minister. Nu și-a delegat atribuțiile”, a spus Ponta.

În plus, Ponta a precizat că a lucrat, în cursul zilei, cu aparatul din subordinea Guvernului și că duminică „vom avea o listă clară a acelor acte normative care trebuie adoptate fără întârziere”.  

„Este vorba de fonduri eruppene de diverse acte ale guv care trbuie si care nu pot fi intarziate pana nu s lam situatia politica a guv luni vom avea o sedinta premergatorea sunt ministri care si au delegat aitruvtiile unor secretari de stat tot cee a ce e absolut urgent și care nu sufera amanare voi preyenta premeirului inasa fel incat indiferent de situatia politica sa nu pierdem bani pentru țară”, a detaliat fostul premier.

Totodată, Ponta a confirmat informația potrivit căreia a avut o întrevedere, astăzi, la Guvern cu predecesorul său, Mihai Busuioc. 

„A fost prezent. Eu sunt o persoană instituțională. Aunci când lucrezi într-o instituție și, dincolo de partea politică, sunt convins că lucrurile o să intre în normalitate. Luni vom face procesul verbal de predare-primire (…) I-am cerut sprijinul pentru ceea ce era urgent. Sunt sigur că mi le va acorda în continuare”, a mai afirmat Ponta.

Pe de altă parte, Ponta nu a dorit să răspundă când a fost întrebat despre parlamentarii din cadrul PSD, invocați de europarlamentarul Cătălin Ivan, care nu ar urma să susțină moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.

„Vă răspund la întrebări când sunt la Parlament ca deputat (…) Discut cu toată lumea, sunt un om de dialog, dar aici sunt ca secretar general”, a mai spus Ponta.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Persoanele care au mai multe șanse să supraviețuiască cancerului au următoarele caracteristici, potrivit unui studiu amplu
Digi24
Coiful de la Coțofenești, recuperat cu ajutorul lui „Indiana Jones al lumii artei”: „Nu o fac pentru bani, ci pentru povești”
Cancan.ro
Valentin Sanfira, prima REACȚIE după dezvăluirile sfâșietoare făcute de Codruța Filip: 'Am găsit ceva mai valoros'
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Florin Manole: „Mama mea a lucrat într-o croitorie toată viața. Salariul ei n-a crescut decât odată cu salariul minim”
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
„E o glumă”: Fostul reprezentant al armatei ungare afirmă că forțele armate ale țării sunt „la un pas de criză”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacă ai un far funcțional, dar celălalt este ars, te amendează poliția? Ce spune Codul Rutier în 2026
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Cum ar putea ajunge Elon Musk primul trilionar din istoria planetei?