Prima pagină » Știri politice » PREMIERĂ în SENAT. Un senator la un pas să fie DAT AFARĂ din Parlament, după ce a fost găsit incompatibil

PREMIERĂ în SENAT. Un senator la un pas să fie DAT AFARĂ din Parlament, după ce a fost găsit incompatibil

PREMIERĂ în SENAT. Un senator la un pas să fie DAT AFARĂ din Parlament, după ce a fost găsit incompatibil
PREMIERĂ în Parlament. Un senator a fost REVOCAT, după ce a fost găsit incompatibil

Akos Mora a fost declarat incompatibil de către ANI pentru că ar fi deținut funcții de conducere într-o societate comercială, care a obținut contracte cu unități din autoritatea Consiliului Județean Mureș. 

„După ce a analizat dosarul, comisia a decis prin vot să dea un raport favorabil acestei solicitări. Raportul va fi gata cât de repede, sper că mâine dimineață, cel târziu, să fie gata. Este un raport complex, trebuie să facem o informare serioasă. Dacă intră în plen mâine, nu știu să vă spun, noi vom duce procedura până la capăt. Vrem să permitem curățarea clasei politice de astfel de chestiuni care nu sunt de dorit. A fost un scor destul de strâns la vot. Plenul Senatului poate da o linie pe care să se meargă de acum”, a declarat președintele comsiei juridice a Senatului, liberalul Cătălin Boboc, la finalul ședinței.

Cu toate acestea, senatorul PNL s-a apărat, încă de săptămâna trecută, spunând că dacă Senatul ar fi decis revocarea sa din funcție s-ar fi creat un precedent periculos, mai ales că o astfel de decizie ar fi fost neconstituțională.

„Nu există temei pentru a da curs acestei solicitări. Se aduce un argument neconstituțional, este o instigare la încălcarea Constituției. Se deschide astfel o cutie a Pandorei”, a precizat Akos Mora, în cadrul audierii sale de săptămâna trecută.

O situație similară a fost și în cazul lui Mircea Diaconu, fost senator PNL, pentru care ANI a cerut revocarea mandatului tot în urma unei decizii definitive a Înaltei Curți. Cu toate acestea, în decembrie 2012, Diaconu și-a dat demisia”pentru a debloca  situația absurdă din Senat”.”

ANI a cerut încetarea mandatului de senator a lui Akos Mora în baza deciziei CCR 418/2014 și ca urmare a deciziei definitive a ÎCCJ.

„Odată definitive, aceste decizii ar trebui să ducă la încetarea mandatului respectivului funcționar ales. Totuși, de la mijlocul anului 2012, sistemul judiciar a trebuit să sesizeze de două ori Curtea Constituțională în urma refuzului Parlamentului de a pune capăt mandatelor ca urmare a unor hotărâri judecătorești definitive privind incompatibilitatea unor parlamentari. Cel mai recent caz datează din toamna anului 2013 și se referă la decizia ANI privind incompatibilitatea unui senator care a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție și pe care Senatul nu a aplicat-o. Prin urmare, Curtea Constituțională a trebuit să intervină încă o dată, printr-o hotărâre privind conflictul constituțional dintre puterea legislativă și cea judiciară. De atunci, Senatul nu a acționat în acest sens”, se mai arată Raportul Anticorupție, citat de ANI.

În 30 septembrie 2013, Agenția Națională de Integritate a cerut Senatului revocarea din funcție a senatorului PNL Daniel Akos Mora. Solicitarea a fost formulată după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv, în 24 septembrie, că Danile Akos Mora a fost în incompatibilitate.

Daniel Akos Mora, fost consilier județean în cadrul CJ Mureș, s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât SC Moragroind SRL, societate în cadrul căreia acesta deținea funcția de director și calitatea de asociat, a încheiat contracte de execuție a unor lucrări în valoare totală de 15.689.344 de lei, cu unități aflate sub autoritatea Consiliului Județean Mureș și cu alte unități administrativ-teritoriale din județul Mureș, potrivit ANI.

În 23 decembrie 2013, Agenția Națională de Integritate a trimis o nouă adresă conducerii Senatului, în care solicită urgentarea constatării încetării calității de senator a lui Daniel Akos Mora. Solicitarea a fost formulată după ce Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între ICCJ și Senat, prin omisiunea forului legislativ de a finaliza procedura parlamentară cu privire la cazul senatorului PNL Daniel Mora, stabilind ca Senatul să decidă în legătură cu mandatul parlamentarului.

La începutul lunii februarie, Biroul Permanent al Senatului a decis să transmită la Comisia juridică solicitarea ANI de urgentare a constatării încetării calității de senator a lui Daniel Akos Mora (PNL).

Întrebat anterior de gândul dacă a luat în calcul și varianta demisiei, Akos Mora a precizat că va aștepta ca plenul să se pronunțe.

„În niciun caz nu se pune problema unei demisii. Această sentință este legată de o speță de când eram ales local. Nu poate avea niciun efect asupra mandatului de parlamentar. E o interpretare incorectă, exagerată a ANI”, susține senatorul în legătură cu explicația ANI potrivit căreia funcția de consilier județean – pentru care a fost declarat inițial incompatibil în 2011 – și cea de parlamentar sunt ambele eligibile și, ca urmare, li se aplică în mod egal interdicția de a le mai ocupa timp de 3 ani

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!