Prima pagină » Știri politice » Președintele CJ Gorj, Ion Călinoiu, găsit de ANI în incompatibilitate și cu fals în declarații

Președintele CJ Gorj, Ion Călinoiu, găsit de ANI în incompatibilitate și cu fals în declarații

Președintele CJ Gorj, Ion Călinoiu, găsit de ANI în incompatibilitate și cu fals în declarații
Președintele CJ Gorj, Ion Călinoiu, a fost găsit de ANI în incompatibilitate și cu fals în declarațiile de avere, pentru că nu a menționat veniturile obținute ca expert la Inspectoratul Școlar Județean și la Centrul de Dezvoltare a Învățământului Profesional, fiind sesizat Parchetul Târgu Jiu.

Potrivit Agenției Naționale de Integritate (ANI), Ion Călinoiu a fost în incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de președinte al Consiliului Județean Gorj, întrucât a deținut simultan și funcțiile de expert în cadrul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, în perioada 1 septembrie – 15 decembrie 2012, și expert comitetul local de dezvoltare a parteneriatului social, expert consorțiul regional Sud-Vest Oltenia în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, în perioada 1-31 iulie 2013.

ANI susține că președintele CJ Gorj a încălcat astfel dispozițiile articolului 87, alineatul 1, litera k) din Legea 161/2003, potrivit cărora funcția de președinte al consiliului județean este incompatibilă cu orice alte activități remunerate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale.

De asemenea, întrucât Ion Călinoiu nu a menționat, în declarațiile de avere depuse în 11 iunie 2013 și 12 iunie 2014, veniturile obținute în baza contractelor încheiate cu Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic și, respectiv, cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj, au rezultat indicii privind săvârșirea de către președintele CJ Gorj a infracțiunii de fals în declarații.

Potrivit articolului 326 din Codul penal, „declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute la art. 175, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Astfel, ANI a sesizat Parchetul Judecătoriei Târgu Jiu să facă cercetări cu privire la posibila săvârșire de către Ion Călinoiu a infracțiunii de fals în declarații

Președintele CJ Gorj a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare și elementele identificate, dar nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, a precizat ANI.

Conform prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligațiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective. Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
Ce vor face Gabi Torje și Alin Alexuc cu banii câștigați la Asia Express: „Nu sunt chiar atât de mulți!”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi