Prima pagină » Știri politice » Prim-vicepreședintele PNL: Este stare de asediu. De la PSD sună să le ofere funcții semnatarilor moțiunii

Prim-vicepreședintele PNL: Este stare de asediu. De la PSD sună să le ofere funcții semnatarilor moțiunii

Prim-vicepreședintele PNL: Este stare de asediu. De la PSD sună să le ofere funcții semnatarilor moțiunii
Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan a afirmat că PSD face presiuni uriașe, de la cel mai înalt nivel, asupra social-democraților care au semnat moțiunea de cenzură, oferindu-le acestora funcții pentru a îi face să se răzgândească și să susțină Guvernul.

„Nu ascund faptul că sunt niște presiuni uriașe în momentul de față. Practic, în permanență sună telefonul din partea celor de la PSD, de la nivelul cel mai înalt din PSD, pe semnatari ai moțiunii, pentru a-i face să se răzgândească, pentru a încerca să-i momească cu oferte de ultim moment, care de care mai irezistibile. De la funcții publice, până la susțineri în Parlament pe diferite probleme de interes pentru semnatari. Eu cred în tăria de caracter a celor care au semnat această moțiune. De la persoane de la cel mai înalt nivel, fie de la persoane din conducerea Camerei Deputaților, din conducerea Guvernului, oameni care consideră că au pârghii de influență asupra celor care au semnat moțiunea de cenzură. Este o stare de asediu”, a declarat Raluca Turcan, joi, la RFI.

Aceasta a adăugat că „este o decizie deja asumată de PNL, ca premierul propus să fie președintele partidului, Ludovic Orban. Situația este luată în forurile statutare și nu se poate schimba”.

Liderul deputaților PNL a mai spus că se așteaptă ca PSD să facă „neghiobii”, cum ar fi să fixeze votul moțiunii în zile nelucrătoare.

„În raport cu PSD suntem pregătiți pentru toate neghiobiile cu putință, ca să zic așa, pentru că suntem obișnuiți cu Liviu Dragnea președintele Camerei Deputaților. Suntem pregătiți inclusiv pentru fixarea votului la moțiunea de cenzură în zile nelucrătoare, sâmbăta sau duminica, doar-doar acest Guvern se perpetuează la putere. Așadar, noi ne-am dori ca dezbaterea moțiunii de cenzură să se întâmple cam într-o săptămână și depunerea moțiunii să fie undeva la începutul săptămânii viitoare”, a conchis Turcan.

Ludovic Orban a declarat că au fost strânse 237 de semnături pentru moțiunea de cenzură, precizând că PNL este în discuții cu peste 10 parlamentari pentru susținerea demersului, inclusiv cu aleși de la PSD.

PNL ar vrea să depună luni moțiunea de cenzură la Parlament.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Manchester City câștigă Cupa Angliei în fața celor de la Chelsea
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
Grindina a făcut prăpăd în România. Ciclonul a lovit o mare parte din țară
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Mai mulți răniți după ce un bărbat a intrat cu mașina într-o mulțime în Italia. Șoferul a înjunghiat un trecător care a încercat să-l oprească
Mediafax
NATO va presa companiile europene de armament să crească investițiile
Click
Horoscop 17 mai. Leii sunt în centrul atenției, Scorpionii au de luat decizii importante
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Cât durează finala Eurovision 2026. Ora la care se va termina spectacolul de la Viena
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Cum au ajuns stele din altă galaxie să fie descoperite în Calea Lactee?